Actualitate

Prefectul Ioan Țintean, impresionat de spiritul întreprinzător al elveţienilor

”În urma recentei vizite de lucru efectuate în comuna Monthey din Elveţia, am rămas profund impresionaţi de modul în care aceşti oameni înţeleg să se dedice unor idei, transformate în planuri pe termen lung. Modelele elveţiene de valorificare a resurselor proprii ar putea fi adaptate şi implementate în mare parte şi în Bistriţa-Năsăud, cu atât mai mult cu cât cele două zone sunt asemănătoare ca relief şi climă” - Ioan Țintean.

”În urma recentei vizite de lucru efectuate în comuna Monthey din Elveţia, la invitaţia primarului Stéphane Coppey şi a preşedintelui Christian Shroeter, am rămas profund impresionaţi, atât eu cât şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, de modul în care aceşti oameni înţeleg să se dedice unor idei, transformate în planuri pe termen lung. Felicit, aşadar, Asociaţia de Prietenie Monthey-Telciu, pentru seriozitatea cu care îşi continuă proiectele, dar şi pentru rezultatele muncii lor, care devin tot mai vizibile”, a precizat prefectul Ioan Ţintean.

poza Elvetia poza Elvetia 1 poza Elvetia 2 poza Elvetia 4

poza Elvetia 5Invitaţia elveţienilor, adresată conducerii judeţului Bistriţa-Năsăud, s-a axat pe cel mai recent proiect de dezvoltare locală şi turistică a comunei Telciu, dezbătându-se detalii privind posibilităţile de dezvoltare a infrastructurii necesare practicării sporturilor de iarnă, pentru o cât mai bună promovare a turismului în zonă. În cadrul deplasării, s-a putut observa activitatea unei societăţi locale ce are ca obiect de activitate instalaţiile de teleschi, s-a vizitat o fabrică de brânzeturi care valorifică întreaga resursă de lapte – între 1.200-1.500 l zilnic – realizată de două localităţi mici, dar şi un centru de vinificare modern unde, printr-o asociere perfectă, se valorifică producţia ţăranilor care cultivă vie, specifică suburbiilor oraşului Sion. La final, a avut loc o întâlnire cu toţi membrii Consiliului Local Monthey şi ai Asociaţiei de Prietenie Monthey-Telciu. De asemenea, delegaţia română a asistat la o prezentare susţinută de un specialist în domeniul turismului, în cadrul căreia au fost expuse principalele raţionamente pentru care comuna Telciu are potenţialul unei staţiuni turistice.

poza Elvetia 6”Asociaţia de Prietenie Monthey-Telciu demonstrează, încă o dată, faptul că orice colaborare, bazată pe respect reciproc şi consecvenţă în ceea ce priveşte planificarea unor proiecte comune, devine trainică şi benefică la un moment dat, pentru toate părţile implicate. Cu o tradiţie începând din anul 1991, determinarea membrilor acestei asociaţii de a pune bazele unei structuri cu obiective clar definite, de a-i asigura funcţionalitatea chiar şi în momente mai dificile, a reuşit să câştige încrederea şi, totodată, susţinerea autorităţilor administrative ale celor două comunităţi, Telciu, respectiv Monthey. Printr-o agendă constantă a acţiunilor, prin aplicabilitatea ideilor care au ca scop final sprijinul comunităţilor locale, Asociaţia Monthey-Telciu a convins că îşi merită susţinerea şi, mai mult, a devenit un exemplu de urmat pentru spiritul întreprinzător. Modelele elveţiene de valorificare a resurselor proprii, ar putea fi adaptate şi implementate în mare parte şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, cu atât mai mult cu cât cele două zone sunt asemănătoare ca relief şi climă”, a transmis într-un comunicat Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.

5 comentarii

  • Or fi și ai noștri români întreprinzători de nu ar fi birocrația atât de împovărătoare și descurajantă, poate despre acesta ar fi trebuit să vadă domnul Țintean și să vină cu soluții. Ce se poate înțelege prin ”Asociaţia Monthey-Telciu a convins că îşi merită susţinerea…” iar celor să le dăm în cap, să le punem controale fără număr, taxe și biruri.

  • Azi am plătit amendă că am mers la firma la care sunt asociat și salariat cu mașina proprietate personală, parcarea mașinii în curtea firmei cu loc de parcare, dar mai nou fără acces din grija primarului. A primit amendă și firma de curierat, de ce distribuie colete pe strada unde am firma, ei au făcut contestație, eu am plătit, poate uni or avea nevoie de acești bani pentru medicamente. În țara unde pe drum public ți se interzice accesul la proprietate prefectul este boierul, ce bani munciți de fraieri ca mine, se plimbă în lume.

  • Foaaaaarrrrrrte interesant! Trebuia sa megi pana acolo pe banii fraierilor ca sa constati asta,d-nu’ prefect?L-ai mai luat si pe Popescu cu d-ta…Asta vara juca „zumba”,tot pe banii fraierilor,pe trotuarele din Spania impreuna cu PSD-ul.Fain va mai distrati!

  • Cu respect d-le Prefect, dar eu am aratat asemenea aspecte -( mai ales din agricultura si econmia rurala elvetiana)- total dezinteresat D.P.D.V. material-de multe ori in presa si-n adunarile publice unde am avut acces, si-asta inca din anul 1992 cand am lucrat pt prima data in Elvetia. Rezultatul: Am fost folosit doar pt incarcarea bateriilor unor politicieni, iar PD-L-ul prin onor colegul meu Mititean Pop Valentin,mi-a dat-(metaforic vorbind)-peste nas si la ghioale cu varf si indesat. Asta in timp ce altii de pe la alte formatiuni politice jubilau pe margine,soptindu-si intre ei : „Bine fac PD-L-istii ca se f….intre ei. „.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.