Prefectul Stelian Dolha i-a felicitat, luni, pe polițiștii din județul Bistrița-Năsăud pentru activitatea depusă în 2019, cifrele prezentate arătând că judeţul este unul ”sigur”, iar numărul accidentelor rutiere grave în scădere față de perioadă anteriooară de referință.
”Vreau să vă mulţumesc pentru promptitudine, vreau să vă mulţumesc pentru fapţul că aţi fost prezenţi în permanenţă în trafic în momentele-cheie ale acestei perioade. Săptămâna trecută am lansat un proiect sub Instituţia prefectului, dar, bineînțeles, în colaborare directă cu dumneavoastră, de reducere a consumului de droguri în judeţul Bistriţa-Năsăud şi vreau să fiţi parteneri în acest proiect.
M-am uitat pe statistici şi la dumneavoastră şi am vazut că, în comparație cu anul 2018, în 2019, pe tot ce înseamnă accidente mari în judeţul Bistriţa-Năsăud numărul lor a scăzut şi asta e bine. Chiar trebuie să fiţi felicitaţi.
Un lucru care m-a bucurat este faptul că, la capitolul infracţionalitate mare, judeţul Bistriţa-Năsăud, stă mult mai bine. Adică, cu alte cuvinte, suntem un judeţ sigur şi asta înseamnă că aţi contribuit din plin la cartea de vizită a judeţului Bistriţa-Năsăud în sens pozitiv. Adică, cu alte cuvinte, indiferent cine vine, de unde vine în județul Bistriţa-Năsăud, în momentul în care caută şi se uită pe acest sector, vede, de fapt, că judeţul Bistriţa-Năsăud este un judeţ sigur.
Pentru că suntem într-o familie mare trebuie să vă spun că, după cazul Caracal, imaginea Poliţiei Române a avut puţin de suferit. Ori, începând cu 26 ianuarie 2020 aveţi deja o lege, legea 192/2019, care vă dă deja alte prerogative. Tot ce înseamnă control, tot ce înseamnă supraveghere. Cu alte cuvinte, reuşiţi să aveţi câteva instrumente la îndemâna dumneavoastră, pe care va trebui să le utilizaţi. În tot ce înseamnă recâştigarea încrederii, o să se facă treptat. Cazul nu a fost la noi, a fost în altă parte, dar totul se duce ca un bumerang peste tot. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră şi fiecare dintre noi o să facem efortul ăsta pentru a ne reclădi credibilitatea. Sunteţi o instituţie de forţă, sunteţi o instituţie credibilă. Aşa trebuie să rămâneţi şi cred că ăsta este parcursul pe care trebuie să îl avem împreună. Vă urez succes în toată activitatea pe care o desfăşuraţi. E un început de an și vă urez un an nou fericit cu multă sănătate, putere de muncă şi rămâneţi tot timpul pe poziţii. Fiţi ochiul de veghe în tot ce înseamnă trafic şi siguranţa cetăţenilor în acest judeţ!”.
Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, prezent la același eveniment a scris pe Facebook: ”Creşterea nivelului de siguranţă a cetăţeanului și scăderea numărului de accidente soldate cu victime de pe raza județului nostru, au fost unele dintre cele mai bune vești primite la Bilanţul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Vă felicit pentru activitatea desfăşurată în 2019, pentru că v-ați îndeplinit scopul, acela de a munci în interesul oamenilor şi al comunităţii, prin acţiuni de prevenţie şi intervenţie.
De asemenea, doresc să vă mulțumesc pentru felul în care acționați alături de colegii mei de la Serviciul de Drumuri Județene, dar să vă și rog să ne susțineți în continuare, fiindcă sunt probleme reale cu nerespectarea tonajului.
Este o problemă serioasă care afectează semnificativ rețeaua de drumuri județene și este păcat, având în vedere investițiile făcute. Spor la muncă si-n noul an! Ne bazăm pe voi!”
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și-a prezentat, luni, bilanțul activității din 2019 în cadrul unui eveniment care a avut loc la Centrul Cultural Dacia cu ușile închise, adică fără presă.
Raportul de activitate a fost prezentat în fața prefectului Stelian Dolha, a președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan și a prim-procurorului Angela Sîngeorzan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Vad acolo multi de astia ajunsi cu X-O.
Aduceti in fata politisti adevarati si muncitori nu X-O.
Asta contează? Tatuajele și barba? Foarte bine, așa arată oamenii din ziua de azi. Ia-te de ei ca sunt burtoși, sau dacă nu, au 40kg (unii).
Sunt unii bărbieriți care rup tăcerea cu mirosul de transpirație. Nu cumva bărbieritul asta ne apăra și de putoare?
Asta cu tonajul e bună tare de tot. Cine ia verificat s-au îi verifică pe cei care circulă noaptea cu incarcaturi de 3 ori peste limită?????? Cred că nu se văd s-au………………
D-na Cristiana sunt curios de un singur lucru,câți milițieni erau înainte de 1990 și câți polițiști sunt în prezent bineînțeles raportat și la nr.de locuitori din perioadele respective,despre nr.de mașini aflate in dotare nici nu vreau să mă gândesc,o să vedeți ce cheltuială e pe spatele contribuabililor un sistem incompetent și de cele mai multe ori corupt începând cu sefii de servicii,cine sunt acești funcționari numiti politic de doi bani care le evaluează meritele sau esecurile?va răspund eu,sunt parte din același sistem incompetent!
Serios.
Un om a cărui parcurs e presărat de ..să zicem numeroase întrebări legitme, de la comiterea unor acte cu o legalitate chestionabilă la chestiunea ultimă cum se face că un chelner are Putere mai mare decât toți şefii superşcoliți ai instituțiilor locale , care a fost intermediar sau beneficiar direct a tot felul de tranzacții dubioase( doar atribuirea unor contracte , posturi etc) oferă lecții polițiştilor.
Nu asta e tragedia, tragedia e că lipsesc oamenii cu coloană vertebrală capabili să clarifice situații, dar mai ales să acționeze indepedent pe fapte , probe şi adevăruri.
Linsul dosului sport național.
Iar între cele două comunicate, elementul de legătură aceiaşi persoană. Ce mai contează PNL, PSD…tot o apă şi-un pământ.
Iar pentru Legea 192/2019 e doar o chestiune de timp până când se va realiza că Miliția a reînviat, fundamentele juridice oferă prea multe puteri discreționare unora dintre polițiştii incompetenți şi obedienți, parte din educația specifică.
Abuzuri legate de interpelări mai ales de identificarea persoanelor, utilizarea fără discernământul necesar a armelor de foc sau a forței fizice. Vor deveni o realitate datorită unor legislatori care şi-au dovedit deja clasa mediocră juridică post-decembristă.
În loc să se meargă pe mecanisme check-balances în care să fie imputabilități în cazul unor erori , pe o clarificare a principiilor de acțiune s-a mers pe creerea unor texte ce lasă loc de interpretări.
Deja se alimentează mentalitatea represivă, deja unii strigă închisoare pe viață la furtul unui ou de către un adolescent înfometat. Judiciarizare, recidivă, specializare criminală pentru mulți.
Nu e fucked up că un olandez, canadian, american din unele state poate fuma liniştit țigara de cannabis, ba şi le comandă pe Internet , în timp de tânărul român hopa-n ínchisoare. Da la alcool nimeni nu suflă o vorbă, pălinca e motorul afacerilor ( era nu ştiu ce ministru ce a fost prins cu zeci de litrii de țuică)
…
Nu a luat mult până la un exces de zel cu noile puteri acordate.
http://epochtimes-romania.com/news/jurnalista-luata-pe-sus-de-politie-s-au-purtat-ca-niste-huligani-ca-niste-hoti-care-talhareau-impreuna–297041?fbclid=IwAR2rQZiKmZ3DH4NCKKDo17UUBj_mN0E7nnqDa0iPw9zoic3-IEbKd_UMQpM
Voila.
Cazuri din acestea nefericite în care libertățile individuale ale cetățenilor vor fi călcate în picioare se vor repeta.
cum adica credibila domnule prefect?????? cum adica credibila??? serios?? cand colcaie de pile, neamuri, iubiti si iubite, politisti care isi bat familiile, care consuma alcool si conduc masini, care iau cate o atentie? ce credibilitate ? nu mai au nici una!!!!!! da acuma trebuie sa vb frumos de ei ca sunteti din acelasi minister!!