Prefectul Ovidiu Frenţ s-a întâlnit la sediul Leoni Bistriţa cu echipa managerială a celor două fabrici din orașul nostru, în care lucrează în prezent circa 8.000 de angajați. Potrivit reprezentantului Guvernului, numărul mare de angajaţi face din Leoni cel mai mare angajator local, dar și „gestionarul celei mai mari responsabilități sociale din județul nostru”.
„Având în vedere protestele de ieri și de astăzi în urma cărora s-a întrerupt activitatea de producție, am solicitat în calitate de președinte al Comisiei de dialog social o ședință de analiză a cauzelor care au condus la această situație și a posibilităților de rezolvare a conflictului spontan de muncă.
În prealabil am avut ieri și astăzi o serie de discuții și cu liderul sindicatului din cadrul Leoni, Marinel Strungar, care mi-a comunicat evoluția și rezultatul negocierilor sindicat-patronat vizând încheierea contractului colectiv de muncă pentru 2017-2018.
Astfel, ieri la ora 17 a fost încheiat un protocol, iar astăzi urma să fie semnat contractul de muncă în care sunt cuprinse drepturile salariale negociate de cele două părți, aceste drepturi conținând creșteri la salariile de încadrare, bonusuri și tichete de masă, noul pachet salarial fiind comunicat astăzi angajaților. Astfel, etapele legale și procedurale au fost încheiate și activitatea ar fi trebuit să se desfășoare fără probleme, protestul declanșat ieri situându-se în afara cadrului legal. Probabil în aceste situații se creează impresia că s-ar fi putut obține mai mult, fără a se evalua consecințele unui conflict pe termen lung și eventualitatea ca acesta să conducă la închiderea unei fabrici.
Sunt conștient de faptul că salariile din fabricile Leoni (ca și din toată România) sunt sub nivelul pretențiilor și al aprecierii noastre personale a muncii, dar trăim într-o piață liberă în care regula de bază este cea a raportului cerere-ofertă, iar România a atras investitori tocmai prin costul mai mic al muncii în comparație cu alte țări. Știu și că un investitor internațional va muta fără remușcări capacitățile de producție acolo unde știe că poate realiza calitate și profit.
Sper totuși ca încă de mâine ambele părți, angajați și angajator, să găsească o cale de conciliere și de reluare a activității (m-am oferit să mediez în continuare dialogul dintre părți), managerul german asigurându-mă că va soluționa și solicitările angajaților care privesc îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Le mulțumesc pentru deschiderea la dialog liderului sindical, dl. Marinel Strungar (care a obținut ieri cea mai bună creștere a unui contract de muncă pentru angajați de la deschiderea fabricilor de la Bistrița), precum și conducerii Leoni: dl. Ralf Singmann – managerul fabricilor de producție Leoni din Europa (care a venit în România mai devreme pentru rezolvarea problemelor), dl. Daniel Deneș – manager Administrativ și d-na Alina Mureșan – manager Resurse Umane”, a scris prefectul pe Facebook, în urma întâlnirii de joi.
Muncitorii vad ca la bugetarii se poate ,sa creasca salariile vor sa se intample aceeasi situatie si la privat.De ce nu demostreaza dumnealor pentru reducererea cheltuielior la primaria Bistrita si la alte intitutii bugetare.Reducerea cheltuielilor bugetare, ar putea duce dari mai mici platite de angajator si diferenta de bani ramasa ar putea fi directionata spre cresterii salariale .
Cresterea salariului minim a dus automat la cresterea contributiilor.O fabrica ca Leoni are un buget pt. salarii ,care datorita dragilor nostri conducatorii a trebuit revizuit si a dus la micsorarea unor bonusuri primite pana acum.
Nu era mai bine cu un salar minim mai mic dar la final de luna cu mai multi bani in mana?
Emil boc tu esti ?
v_au redus la tacere. asta e. veti vedea in zilele urmatoare surprize….surprize.
Rascoala s-a inabusit prin metode ieftine si functionale…initiatorii vor fi trasi pe roata…. romanul tot romanul este… noapte buna romania
Și Ce sa facă frate????
Aia e fabrica de producție adică se lucrează!!!!
Nu se fac proteste …
Nu de curaj ducem lipsa,avem copi de crescut,copii au nevoi de alte feluri nu de acte de vehementa.
atunci va meritati SOARTA. sa nu va mai plingeti si vaicari. spor la lucru,
raul adrian tu traiesti in sec 14 cand veneau turcii si alti asupritori ai neamului sa-si impuna politica lor de subjugare a tarii intereselor lor….. traim aceleasi vremuri prietene dar acum sau inventat multinationale si alte ” parghii” capitaliste ca mod de constringere economica a popoarelor fara vlaga financiara , incapabile sa-si conduca singure propriul destin! Daca eram si noi niste ” cuceritori” aveam si noi” sclavii” nostrii, dar asa suntem doar ceea ce suntem , nimic mai mult!
Venit Minim garantat ca in vest de 500 euro e solutia. Sau renta Minima cum se introduce de anu vitor ; dar la o valoare foarte mica