Am intrat în Anul Tigrului de Apă, unul care va fi unul al extremelor, marcat de dezastre de tot felul, dar, în același timp, va fi un an mare, plin de fapte îndrăznețe. Așa cum căldura intensă este folosită pentru a extrage metale prețioase din minereu, tot așa acest an poate să scoată în evidență ce avem mai bun în noi.
”Anul Tigrului este cu totul exploziv. De regulă, începe cu o lovitură puternică și se încheie cu un ton înăbușit, un an predestinat și marcat de războaie, neînțelegeri serioase și dezastre de tot felul, dar, în egală măsură, va fi un an mare, plin de fapte îndrăznețe. Nimic nu se va realiza la scară redusă. Totul, bun sau rău, trebuie să se situeze la extreme”, scrie în cartea ”Zodiacul chinezesc”, Virgil Ionescu.
”Pot fi agonisite sau pierdute averi. Dacă vreți să riscați și să vă încercați norocul, jucați la nivel mare, dar trebuie să știți că imparele sunt împotriva noastră.
Oamenii vor înfăptui lucruri dramatice sub impulsuri de moment. Furia va pune stăpânire peste tot și va fi un an greu pentru diplomație.
Ca și Tigrul, vom fi tentați să ne aventurăm fără să ne gândim și să terminăm prin a regreta graba noastră.
Prieteniile, legăturile ocazionale și afacerile care au nevoie de încredere reciprocă și cooperare sunt fragile în acest an și se pot rupe ușor. Totuși, puternicul și vigurosul Tigru poate fi folosit pentru a da impuls și vitalitate cauzelor pierdute sau industriilor falimentare.
Este anul schimbărilor masive, al introducerii noilor și îndrăznețelor idei, mai ales acelea foarte controversate.
Căldura focului Tigrului va atinge pe toată lumea și va intra în viața tuturor. În ciuda acestor efecte și aspecte negative, trebuie să acceptăm că reprezintă un factor epurator. Așa cum căldura intensă este folosită pentru a extrage metale prețioase din minereu, tot așa acest an poate să scoată în evidență ce avem mai bun în noi”.
Autorul încheie oferindu-ne tuturor un sfat: Nu vă pierdeți simțul umorului și lăsați lucrurile să evolueze de la sine!”
Iată predicțiile pentru fiecare zodie:
Șobolanul în 2022- Persoanele născute în 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996 sau 2008 fac parte din zodia Șobolanului. Șobolanul are nevoie de un nou loc de joacă, motiv pentru care va încerca să-și câștige o reputație. În 2022 va lucra din greu și va aștepta recompensele.
Boul în 2022- Persoanele născute în 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997 sau 2009 fac parte din zodia Boului. Te așteaptă o carieră fulminantă și o viață amoroasă de succes.
Tigrul în 2022- Persoanele născute în 1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998 sau 2010 fac parte din zodia Tigrului. Atunci când Tigrul întâlnește un alt tigru, se vor completa. Ești plin de energie și gata de noile aventuri care se ivesc în 2022. Noul an este despre competiție și cooperare.
Iepurele în 2022- Persoanele născute în 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999 sau 2011 fac parte din zodia Iepurelui. Iepurele va reuși să ajungă într-o poziție înaltă.
Dragonul în 2022- Persoanele născute în 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000 sau 2012 fac parte din zodia Dragonului. Dragonul se bucură de noroc în carieră, bani și faimă.
Șarpele în 2022- Persoanele născute în 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001 sau 2013 fac parte din zodia Șarpelui. Șarpele va fi de mare ajutor pentru cei dragi. Rezultatul așteptărilor va veni treptat.
Calul în 2022- Persoanele născute în 1918, 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002 sau 2014 fac parte din zodia Calului. Calul va prinde viteză în 2022, își va arăta forța și talentul.
Capra în 2022- Persoanele născute în 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003 sau 2015 fac parte din zodia Caprei. Capra își va găsi companion și va ajunge și lider.
Maimuța în 2022- Persoanele născute în 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004 sau 2016 fac parte din zodia Maimuței. Maimuța va trece cu brio peste orice obstacol din 2022 și se va bucura de un mare câștig.
Cocoșul în 2022- Persoanele născute în 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005 sau 2017 fac parte din zodia Cocoșului. Prosperitatea este cuvântul cheie, iar oportunitățile vizavi de carieră, bani și dragoste nu ezită să apară.
Câinele în 2022- Persoanele născute în 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006 sau 2018 fac parte din zodia Câinelui. Câinele se îndreaptă către o carieră promițătoare și de succes.
Porcul în 2022- Persoanele născute în 1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007 sau 2019 fac parte din zodia Porcului. Porcii vor începe să aibă o viață luxoasă, oportunități noi în carieră și o relație amoroasă de succes.
La mulți ani! Frumos articol doar că nu am intrat în anul tigrului de apă. Anul tigrului de apă începe la 2 februarie.
1 februarie. Scz.
Și ce e greșit? Am scris ”am intrat în anul”, nu ”a început anul”.