Patriarhia Română a transmis un apel la rugăciune pentru încetarea secetei. Eparhiile sunt îndemnate ”să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor la vreme de secetă”.
”În contextul foarte îngrijorător creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate”, Patriarhia Română a adresat ”un îndemn părintesc” către toate eparhiile sale să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor la vreme de secetă.
”Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45)”, a precizat Patriarhia.
Dumnezeu iti da ,dar nu-ti baga in traista .
Tara e plina de ape curgatoare ,dar cine sa le capteze si sa irige,ca vine statul mafiot cu taxe imense si te lasi pagubas !
Si daca forezi un puț pe banii tai si pe terenul tau , vine statul mafiot cu mana intinsa ca un milog si te jefuieste !
Asa este! Nu am fost în stare, în aceasta frumoasa Republica, sa refacem și sa înmulțim sistemul de irigații, sa facem infrastructura rutiera performanta, sa avem porturi moderne pe Dunăre și la Marea Neagra, turism, etc, în 32 de ani…. Nu ne-a mai rămas, decât sa ne rugam iarăși, de… În schimb, salarii, pensii……. Cu îngrijorare, MNPop
La cati penali sunt in tara sr facea canalul dunare….baia mare!
Da…Sistemul de irigatii lasat de casa regala ,drumuri ,aeroporturi,hoteluri pentru pulime pe litoral,la munte ,spitale toate construite de catre casa regala si camarila regala.Sa ne amintim cum arata Republica ,mostenita de la casa regala in 1947.
Unii deplasează norii și duc ploaia unde vor, alții împrăștie grindina, noi tot în Evul Mediu la mila Domnului. Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Hai să nu mai mergem la muncă să ne rugăm Domnului să ne umple cămara, frigiderul cu de toate. Opriți naibi tăierea pădurilor, faceți sisteme de irigații, nu mai vindeți pământurile străinilor, apoi să-i mulțumim la Dumnezeu că suntem sănătoși. No, numa zâc.
Dar când se roagă popii sunt rugați să dea coordonatele exacte! Că popii din Moldova nu au fost în concordanță cu GPS-ul și ați văzut ce sa întâmplat la Craiova!
Acest popor si conducatorii alesi de ei merita din plin bataia si furia lui DUMNEZEU creatorul si stapanul incontestabil a tot ce este sub nori .
Creatia lui a fost grav batjocorita si acuma vine nota de plata care este dura.
Nemernicia umana a intrerupt un mare si important circuit.
CIRCUITUL APEI in NATURA o lectie care se invata pe vremuri in clasa a patra si a cincea cu explicatii foarte clare si se relua an de an pana la terminarea studiilor.
Omule ai incins coarda prea tare.
Draga domnule Memento mori, cu table ruginite pe umeri …..Cred ca…”‘.ingropat”‘ in ignoranta si obsesii,dezinformezi cu buna stiinta ,cititorii acestui prestigios ziar! Atatea aberatii scrise in cateva fraze,nu am pomenit! Daca ai nevoie de ajutor, iti stau la dispozitie ! MNPop