Actualitate

Preotul Cristian Pomohaci, caterisit! ”Sfidarea autorităților bisericești, comportament neadecvat”

Preotul Cristian Pomohaci, originar din Rebrișoara, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a fost caterisit, a decis Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Decizia este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la Mitropolitul Ardealului.

Comunicatul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia:

”Urmare a publicării în ediţia on-line a Ziarului de Cluj (www.ziardecluj.ro) din data de 23 iunie 2017 a unei înregistrări audio potrivit căreia preotul Cristian-Dorin Pomohaci, paroh al Parohiei Ortodoxe Moşuni, Protopopiatul Târgu Mureş, a făcut propuneri unui minor în vârstă de 17 ani, pe nume Flaviu, de a întreţine relaţii sexuale în schimbul unei sume de bani, preotul Cristian-Dorin Pomohaci a fost convocat la Centrul eparhial, în data de 26 iunie 2017, pentru a oferi explicaţii în privinţa acestei situaţii revoltătoare care a devenit subiect major în dezbaterile publice din spațiul mediatic național și care a afectat imaginea instituției Bisericii.

În ședința Permanenței Consiliului Eparhial din data de 26 iunie 2017, s-a dispus oprirea preotului Cristian-Dorin Pomohaci de la săvârşirea Sfintelor Taine şi a ierurgiilor, în conformitate cu prevederile art. 5 (A) alin. 1 lit. i şi art 4 lit. h din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române şi ale art. 158 şi art. 88 lit. b, v şi x din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, preotului Cristian-Dorin Pomohaci i s-a cerut, în termen de 30 de zile de la data convocării sale la Centrul eparhial, să prezinte probe (dovezi) indubitabile prin care să își susțină nevinovăția față de abaterile grave de care este acuzat. În caz contrar, cauza va fi trimisă spre judecare Consistoriului eparhial.

În cele 30 de zile pe care le-a avut la dispoziție, preotul Cristian-Dorin Pomohaci nu a prezentat probe (dovezi) de dezvinovățire. Mai mult decât atât, în spațiul mediatic național au apărut noi acuzații de o gravitate morală extraordinară prin care a fost prejudiciată imaginea Bisericii și a slujitorilor ei. Preotul Cristian-Dorin Pomohaci a continuat să participe, fără binecuvântarea Chiriarhului, la mai multe spectacole folclorice, cu toate că acest lucru i-a fost interzis, iar preotul sus-numit și-a asumat în scris, de mai multe ori, faptul că nu va mai participa la astfel de evenimente. Sfidând autoritățile bisericești și cântând muzică populară îmbrăcat în costum popular, preotul Cristian-Dorin Pomohaci nu a dat dovadă de pocăință și de ascultare, ci a arătat un comportament neadecvat pentru un slujitor al Bisericii. Spre finalul celor 30 de zile, preotul sus-numit a înaintat Centrului eparhial o cerere prin care a solicitat retragerea temporară din preoție pe motive de sănătate, fără a prezenta niciun act medical.

După expirarea celor 30 de zile, dosarul părintelui Cristian-Dorin Pomohaci a fost trimis spre judecare Consistoriului eparhial care a fost convocat să se întrunească în data de 27 iulie 2017, ora 12:00. Și de această dată, preotul sus-numit a sfidat autoritatea bisericească prin neprezentarea în fața Consistoriului eparhial de judecată unde avea posibilitatea să se apere și să aducă dovezi care să îl dezincrimineze de acuzele ce i se aduc. Având în vedere gravitatea abaterilor de care a fost acuzat, lipsa probelor (dovezilor) de nevinovăție și propria lui dorință de „a se retrage temporar„ din preoție, Consistoriul eparhial a hotărât caterisirea preotului Cristian-Dorin Pomohaci (pierderea preoției pentru totdeauna și a posibilității ocupării unui post neclerical în activități bisericești) conform art. 4 lit. r și art. 5 (B) alin. 1 lit. e din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost aprobată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu și este definitivă și executorie”.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat că, în urma judecării cazului preotului Pomohaci, Consistoriului Eparhial a hotărât caterisirea acestuia și că preotul Pomohaci, care avea parohie la Moșuni, județul Mureș, nu va mai putea îmbrăca haina preoţească, iar deciza Consistoriului Eparhial este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la Mitropolitul Ardealului. ”În urma judecării cazului părintelui Cristian Pomohaci, Consistoriului Eparhial s-a pronunţat şi a hotărt caterisirea părintelui. Înseamnă pirederea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti. Decizia a fost aprobată de IPS Irineu, este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la Mitropolit”, a mai spus Botoi, potrivit news.ro.

Membrii Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au judecat, joi, cazul preotului Cristian Pomohaci şi apoi s-au retras pentru a delibera, decizia fiind comunicată vineri. ”În cele 30 de zile pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-şi prezenta probe sau dovezi care sa-l dezvinovăţească, părintele Cristian Pomohaci a înaintat centrului eparhial o singură cerere prin care a solicitat retragerea temporară din preoţie pe motive de sănătate. Ieri (miercuri – n.r.), cererea şi dosarul părintelui au fost discutate în permanenţa consiliului eparhial iar dosarul a fost trimis spre judecare Consistoriului eparhial care s-a întrunit astăzi (joi – n.r.) începând cu ora 12.00. Membrii consistoriului s-au retras pentru a se pronunţa asupra sentinţei şi ea va fi făcută publică mâine dimineaţa (vineri – n.r.). Părintele Cristian Pomohaci nu a fost prezent la proces, avea dreptul să se prezinte”, declara, joi, preotul Oliviu Botoi.

Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa consistoriului deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.

Preotul Cristian Pomohaci care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

19 comentarii

  • Avind in vedere ipocriziile si nenorocirile aduse cetatenilor bistriteni, prin dl.chelner si dl primar daunele sint 0 , el cel putin sa suspendat singur ceea ce inseamna ca are personalitate si mindrie rar intilnit intre politicieni ! Probabil ca ie un defect de ADN , la dl. chelner si dl. fost coleg de scoala primar al orasului nenorocit de ei nu se mai poate ei sint cronici fara speranta de vindecare .

    • Mai Gogu=Dodu, vezi ca mai sunt niste locuri vacante la ciclul primar unde ai putea invata putina gramatica. Daca vrei sa postezi, pune mana pe carte , de opiniile analfabetilor suntem satui.

  • Daca a fost caterisit, de ce in declaratia episcopiei si a purtatorului de cuvant a aceasteia este numit in continuare „preotul/parintele”… in text este mentionat acest lucru de cel putin 20 de ori…
    …ori suntem golani, ori nu mai suntem?!

  • Ce se intimpla cu episcopu de Husi ? Bor nu se grabeste . Da de gindit ca sunt in majoritate pedofili si homosexuali . Asa se face ca pina azi cocolosesc , musamalizeaza sodomia . Nu vreau sa platesc din banii mei ( din bani publici ) asemenea specimene . Sa munceasca si sa-si cistige banii cinstit .

    • ”Se tergiverseaza ancheta pentru ca sunt foarte multi.Va fi ca un joc de domino.Daca pica Corneliu, vor pica si altii.”-declara un preot pentru Antena 3 sub protectia anonimatului.

  • Că l-au concediat, caterisit sau i-au arătat ușa din dos , pe mine unul nu mă încălzește cu nimic. Problema gravă este faptul că asemenea specimene hălăduiesc în sânul societății și chiar se bucură de oarecare apreciere din partea unor inși pentru care discernământul pare a fi o noțiune abstractă. Nu homosexualitatea acestui individ sau faptul că lălăie la nunți și chermeze ar trebuie să ne preocupe cât faptul că un presupus pedofil se bucură ( încă ) de libertate!

  • Voi nu vedeți ce fata are??? De om supărat di spășit!?!?!?
    Doamna de lângă el este mai voinică, neprihănită și misereupista! :)))
    Asta e o decizie interna!!! Sa așteptam decizia civilă!!! Legală!!!
    Pușcărie, arest la domiciliu, control judiciar, ceva.

  • Domnul Cristian Pomohaci şi-a luat scutire medicală. Diagnosticul este : „ciocănită cronică inghinală nodoasă precoce anchilopopetică”!

  • Motanule , uitate putin la cei pe care i-am vomat la alegerile PSD ste si care ne conduc cu 150 de lei mai mult la salariu lunar de palmas , iar El primar sia tras 13.000 , iar pe noi ne preocupa Telenovela bisericeasca de pedofili , phui drace , bolnavi la cap si ne conduc ticalosii astia de politicceni , fara scrupule , cel putin popa asa vinovat cum ie are bun simt si caracter care le lipseste la PSDsti adica sia dat demisia .

    • Corect ceea ce spui doar că telenovela cu popa datează de la începutul anilor ’90 , de pe atunci căuta ciocane și lumea care ieșea la colțurile blocurilor , seara , era la curent cu situația. Interesant este că abia acum s-a oficializat chestiunea, cea ce dă de presupus că cineva sau ceva are de gând să-l ,,distrugă” pe individ.
      Cam asta se întâmplă și cu politicarii din oraș/județ , toată lumea știe ce hram poartă și ce mișculații grosolane ,,învârt” aceste ,,elite”- de fapt niște valori nule care nu au cum să nu beneficieze de succes în epicentrul naivității, prostiei și cocălăriei ce a devenit acest ( cândva ) superb oraș.

    • Rugaciunile milioanelor de oameni constituie scanteia si kerosenul marilor conflagratii mondiale.
      De multa vreme am calcat pe toate credintele dar ma mustra constiinta de animalele care nu au de mancare sau care sunt in suferinta. As nimici orice credinta si as sfarma palatele si templele ce crimele ascund.
      Sictiri biserica barbat , sictiri din lume!

  • Bărbatul violează, bărbatul ucide , bărbatul impilează, bărbatul protestează , bărbatul ne vorbește de Dumnezeu și Diavol:toate sunt boală mintală hormonală bărbatească. Castrarea este soluția sfantă a tuturor Relelor din lume.
    Dupa această sfantă măsura nu va mai fi Diavol si nici măcar Dumnezeu. Vom fi toți Zei.Vom trăii veacuri multe , in pace cu toți și toate.

    • Lioara, tu esti bolnava psihic. Sper ca esti in tratament obligatoriu si ca recompensa pe care ti-a acordat-o medicul este ca te-a lasat sa postezi niste asemenea nerozii pe net.

  • Ma uit la voi. Comentatoarea Lioara a scris o tampenie urmata o serie de alte raspunsuri tampite. Ma intreb si eu toti nebunii si toti sceleratii lumii asteia s-au refugiat pe net? Aici isi fac veacul? Doamne iarta-ma!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.