”Este aproape imposibil să suportăm acest număr mare de bugetari”, spune președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, potrivit căruia anunțatele măsuri fiscale pentru atragerea a și mai mulți bani la buget nu vor fi altceva decât o povară în plus, insuportabilă, pe umerii mediului de afaceri.
”Mă surprinde total când îl aud pe domnul premier care spune că măsurile pe care intenționează să le introducă acum – de creșterea impozitării firmelor – nu vor duce la disponibilizări de personal, ci la creșterea salariilor. Cred că domnul prim ministru se referă în special la zona bugetară unde nu se discută deloc de reduceri – ceea ce ar trebui făcut – pentru că numărul bugetarilor este extraordinar de mare. Polonia, cu 37 de milioane de locuitori are 800.000 de bugetari, ori noi, cu o populație de 19-20 de milioane, avem aproape 2 milioane de bugetari. Este aproape imposibil să suportăm acest număr mare de bugetari. Exact acolo unde ar trebui să se intervină, dar nu se fac reduceri fiindcă e vorba de voturi și de alte lucruri. Sunt foarte supărat pentru că toată lumea, când e vorba de adunat bani la bugetul de stat, se îndreaptă spre agenții economici, nu spre economii și reduceri de cheltuieli. Aici e marea problemă. Dacă spunem că renunțăm la cele 200.000 de posturi care sunt libere, păi alea sunt libere, la ce renunțăm?”, a declarat Vasile Bar pentru Timp Online.
Președintele CCI consideră că grevele celor din sistemul public, nemulțumiți că iau salarii prea mici, sunt nejustificate.
”În sistemul public se iau salarii de 6000 de lei și se iese în stradă pe motiv că sunt mici. În privat, se plătesc salarii de 2000-3000 de lei. E motivul pentru care zona privată își ține cu greu angajații. Din 2016, de pe vremea lui Dragnea, s-a creat acest dezechilibru între stat și privat încât nu se pot egaliza sistemele nici într-o sută de ani. La noi, în privat, nu îi poți da salariatului bani ca în străinătate. Leoni nu a venit aici să dea salarii ca în Germania. A venit aici și în Europa de est pentru că salariile sunt mult mai mici. Dacă erau ca în Germania, stătea acolo că găsea teren unde să ridice o fabrică”, a spus Vasile Bar.
În opinia sa, dacă măsurile fiscale vor fi adoptate vor fi afectate toate sectoarele, dar mai ales HoReCa unde va crește TVA de la 5 la 19% și automat vor crește și prețurile.
”Agenții economici nu au nevoie de mari ajutoare din partea Guvernului, au nevoie de stabilitate. Dacă pe termen lung reușim să stabilizăm legislația, firmele se descurcă pentru că găsesc soluții. Din fericire, în județ avem întreprinzători dinamici și mobili care se adaptează condițiilor. Economia din zona gri și neagră influențează negativ activitatea firmelor care funcționează legal, iar aici e vorba de lipsa de fermitate a instituțiilor statului. Finanțele, Poliția și celelalte instituții care trebuie să controleze aceste activități sunt extrem de indulgente de mult prea multe ori”, a explicat președintele Camerei de Comerț și Industrie.
Potrivit Oficiului Registrului Comerțului, în prima jumătate a anului 594 de companii au fost radiate, 250 au fost dizolvate, cu 10% mai multe ca anul trecut, iar 150 și-au suspendat activitatea, cu 42% mai multe decât în aceeași perioadă din 2022.
Gandire de vataf invatat cu putin.
situatia actuala se datoreaza numai pe jumatate – sau chiar mult mai putin – cheltuielilor, restul se datoreaza crizei cronice a veniturilor bugetare.
Ro intrase in procedura de deficit excesiv inca din 2019. Si deficitul de atunci a fost generat de 2 decizii cu efecte permanente: prima decizie 2015 a redus semnificativ impozitele (tva redus de la 24 la 19, cresterea masiva a produselor cu tva de 9 si 5, cresterea plafonului de micro-intrep de la 65k eur la 1000k eur – ultima decizie intinsa pina in 2018). Deci un impuls suplimentar pt economie in conditii 2015 de crestere ec stabila si semnificativa 3,8% si situatie bugetara stabila: deficit 1,5%. Rezultatul pe venituri: o scadere a acestora cu 2,1% din PIB.
Al doilea impuls ec a fost decizia din 2017 de crestere a salariilor bugetarilor. Nu discut nevoia – certa in f multe domenii. Efectul: inca 2,2-2,3% la deficit. Asa s-a ajuns la cei 4,56% deficit care la sf lui 2019 – inainte de pandemie si de razboi.
Ambele decizii au efect permanent asupra bugetului, spre deosebire de Covid. Asa s-a ajuns ca Ro de ex sa aiba cea mai mica cota medie de TVA – 14,2% – dintre tarile nou intrate in UE ( toti au peste 16% si Ung 20%).
In plus niciun progres pe colectare: neincasarea teoretica pe TVA (faimosul gap) cea mai mare din UE (35,7-35,9%, in Ung este in jurul lui 9% si ceva – deci colectarea nu functioneaza pe baza „legii” lui Lauffer).
Restructurarea cheltuielilor este necesara, dar din pacate nu va reduce cu f mult deficitul. De ce? Pt ca nu poti avea un stat f mic fiind membru in UE. Pt ca nu poti privatiza serv publice nationale, etc, etc. Am sa dau un exemplu: diferenta dintre nr actual de bugetari si nr minim de bugetari din ultimii 18 ani este de 100k-120k, nr actual fiind 1278k, iar nr maxim a fost in 2008 de 1392k. Revenirea la nr minim reduce cu mai putin de 1% deficitul. Reforme structurale masive sunt necesare: de ex reforma terit si comasarea masiva a uat-urilor, dar asta cere timp si nu va redresa deficitul semnificativ, ci mai degraba va imbunatatii la nivel local destinatia chelt.
Stiu ca vorbesc contra-curentului clasei mijlocii urbane, si a bulei noastre – dar cred ca e important de spus adevarul: problema principala a bugetului nostru e pe partea de venituri.
Sustinerea cultelor probabil o zecime sau doua de procent. Iar pensiile speciale am inteles ca 0,9% din PIB. Deci in total cam 1% din PIB. Def excesiv al Ro acum este de cam 2,5% din PIB.
Dar eu vreau sa fim realisti: nici finantarea cultelor nici pensiile speciale nu pot fi eliminate – din diverse motive. Pensiile speciale trebuie reformate din motive de etica in primul rind, dar efectele bug se vor vedea lent si putin.
1) un stat modern, dezvoltat si prosper inseamna si cheltuieli publice mari undeva intre 35%-40% sau cum e in vest semnificcativ mai mult; 2) Nu poti avea simultan impozite mici si venituri mici si cheltuieli mari – de ex costul anual a datorie publice a crescut de la 1,1% din PIB la 2,1% intre 2019-2022. Deficitul mare inseamna pe termen lung criza ec majora – mai ales pt tarile cu economii mici, indiferent cit sunt de dezvoltate. Vedeti ce deficite au tarile din Europa Centr; 3) faptul ca actualul stat roman e cam debil nu trebuie sa duca la concluzia ca trebuie sa-l infometam, ci ca trebuie sa-l insanatosim. E greu, f greu, dar in opinia mea nu exista alta solutie.
Tarile dezvoltate, prospere, nu au ajuns la situatia economica actuala umfland cheltuielile publice. Romania nu va ajunge niciodata la o situatie comparabila cu tarile din Vest daca nu intelege sa-si reduca povara fiscala. Statul roman este supraponderal si se poate insanatosi doar slabind iar cea mai buna metoda de slabit este foamea si in particular deparazitarea. Cheltuielile publice in proportii de 35-40% din tarile prospere nu sunt destinate platii salariilor angajatilor statului ci sunt finantate in scopul satisfacerii asteptarilor si nevoilor cetatenilor acelor state. Puterea si prezenta opresiva a statului este este invers proportionala cu sansele de dezvoltare economica dar si cu gradul de libertate si de bunastare a cetatenilor sai.
Germania la 4236 de miliarde de euro pib ,are de 3 ori mai putini functionari care colecteaza venituri la buget fata de Romania cu 348 de miliarde .Eficienta colectarii e la fel de disproportionata dar in sens pozituv pt Germania.Dar vorbim de o tara super digitalizata si cu constiinta sociala ridicata, adica Germania.Turcia ,la o populatie de aproape 90 de milioane are 800.000 de bugetari fata de Romania cu 1,3 mil la 19 mil locuitori.Asa ca poti sa studiezi si modelul pe care ne place sa il ridicam in slavi si exemplul pe care il socotim negativ in mod arbitrar.La noi e mai rau ca si la cei considerati răi.Motivele pentru care se intampla asta sunt alta poveste.Cert e ca trebuie reduse cheltuielile de functionare ale statului,altfel peste vreo cativa ani amaratii vor stinge lumina ,pentru ca doar ei vor ramane pe aici.
Precis ești bugetar… Singura problemă este că mediul privat din păcate nu este unit… Sunt corecte și aspectele prezentate de tine, dar cine le-a pus „pe note” ?! Tot adunătura de hiene politice pe care-i votează „lumea” cu șezutul lat decide. Dar nimic nu este veșnic… Orice lucru dus la extrem într-un final va „exploda”… Din păcate nesimțirea instituționalizată, este adusă la nivel de lege… Șpăgi, atenții, prime, fel de fel de sporuri, pauzele între recreații trebuie să ia sfârșit… Ne-am săturat !!!!!!
Stimate domn,dincolo de evaluarea dvs,cheltuielile publice sunt 45% salarii,adică,la 1mil.trei sute de mii de bugetari,din care jumătate ard gazul.
Oi.. fi si tu vreun Muuu getar !!!
Situatia este mai grava decat o percepe d-l Bar. Avem 2.000.000 de bugetari la 14 – 15 milioane de locuitori si numarul de bugetari este in crestere. Nu trece o saptamana sa nu auzim despre infiinarea de noi agentii guvernamentale cum este cazul recentei CNIR care dubleaza CNAIR: a doua controleaza ce lucreaza privatii la drumuri iar prima o controleaza pe a doua! Cu salarii de 18.000 lei nivel de baza si sporuri de 150%!
Toți dregătorii din județ, atât politruci cât și din lumea burgheziei bugetare veniți cu propuneri de reformarea statului, dar nu vă ia nimeni în seamă, Guvernul doarme. Poate înlocuirea hârtiei igienice de la birou cu șmirghel i-ar trezi la realitate. Mă gândesc cu groază la tăvălugul de minciuni care vor veni peste noi în campaniile electorale de la anul. Români, treziți-vă la realitate. Parafrazând pe Liviu Rebreanu, „Se mișcă țara”!
Singura soluție e creșterea salariului minim la 1000 euro net și impozitarea progresivă a multinaționalelor. Niciodată nu vom evolua dacă așteptăm investiții pe baza că salariile sunt mici.
Și pe dl. Vasile Bar îl suportăm cu greu. Va rămâne veșnic în amintirea noastră momentul în care se cerea la Stat înapoi sub Vlasov că nu mai avea ăla suficienți bani la cămăruță ca să-i joace la ruletă. Da, da murea „cămăruța” (un ong înființat de guvern prin lege :-)) că nu-i dă Statul, Registrul cu tot cu încasări. Să mănânce și gura lor!
Domnul spune ca sunt salarii de 6000 de lei însă nu toți bugetarii au salarii de 6000. Faptul ca se gudura ca ne vin investirii străinii și accepta ca romanii sa fie plătiți cu minimul pe economie nu stiu cât de benefic este acestei tari. Dacă fiecare roman ar avea un salariu pe măsura impozitelor, taxelor, prețurile marite peste noapte cred car merge totul un pic mai bine.
1 la suta din pib…
Ești depășit.
Cu excepția Multinaționalelor și-a “2-3 companii românești” nu prea avem privați care să producă și să exporte (produse finite și servicii).
Banii adevărați la PIB vin din producție, din export, nu din import și vânzare.
Încă minim 90% din români își doresc să lucreze la stat. Cunosc caz care și-a făcut credit de 5000€ de nevoi personale pentru “a îndulci” pe cine trebuie pentru un job la stat.
Asta spune clar că ITM, ANAF și Poliția Economică “fraternizează” cu acei privați infecți care respectă doar pe hârtie drepturile angajaților.
Vă pierdeți timpul cu tot felul de analize și sfaturi despre cum ar trebui să meargă lucrurile….
De 30 și de ani ne ducem tot în jos,din cauza cui!?…..evident că a clasei politice!!
Ce nevoie are Romania de politicieni!?
Sunt foarte multi oameni capabili.. încă….in tara asta,oameni ce nu au fost niciodată înregimentați politic,fiindcă sunt oameni de bun simț,și care au văzut incotro duce politica de partid,oricum,în cu totul alta parte decât prosperitatea țării!!
Declanșăm o grevă generală,dam jos putorile,le băgăm frumos la pușcărie,punem oameni dedicați profesional și cu rezultate dovedite pe parcursul carierei lor profesionale sa reprezinte ministerele,dam afara toți bugetarii și organizam concursuri …pe bune…pe funcțiile necesare după o organigrama …. curată!!!
Cam asta cred că avem de făcut,daca vrem sa ne revenim că țara,daca nu,tot așa vom vorbi…degeaba…și peste 10,20 de ani!!!
Fugi la procuratura si denunța ca altfel esti tainuitor al unei fapte penale grave.Visul romanului sa se faca mugetar.Voi vreti capitalism cu munca ca in socialism.Si nu mai tot ridicati in slavi multinationalele ca si acolo cu exceptia pozitiilor de conducere ,majoritatea angajatilor au salarii mici in actualul context de inflatie si costuri mari ale vietii.Faceti sindicate si alegeti oameni i tegri in frintea lor ,nu cozi de topor care sa va vanda pentru o indemnizatie.
Cheltuielile publice par mari pt că e colectarea redusă. Una e să cheltui 2 lei din cei 3 colectați și alta e să cheltui 2 lei din 5 colectați. Vina e tot a statului.
1. Schimbati constitutia, pentru salarii si pensii unice la stat ,
2. Reduceti la 100 parlamentari,si fara alte ajutoare.
3. Eliminati institutia prezidentiala , cuvtot puhoiul de angajati si paza
4. Eliminati ICR, RAPPS institute fara venituri de intretinere
5. Detinutii sa isi plateasca tot consumul, inclusiv institutiile afetente
6. Sustineti si intariti agricultura si turismul. Reluati sistemul de irigatii.
7. Reluati industria petrochimica.
8. Reducei importul produselor agricole si alimentare la minimum.
9. Selectia politicienilor corupti, ineficienti, incompetenti , idioti.
10. Dublati pedepsele penale, transformati contraventiile in pedepse penale
11. Infiintati scolile de corectie pentru minori
12. Nu mai sperati in zadar, ca din infractori , faceti oameni cinstiti. Pe infractori numai pamantul îi face corecti .
Un răspuns pentru cetățeanul sub acoperire „Dumitru” alias Mitică, legat de decalog+2 idei năstrușnice. 1.Pentru salarii și pensii se dă lege organică, nu are treabă Constituția, salarii și pensii unice în comunism.
2. Nu s-a aplicat la 300…
3. Ce propuneți în locul Președintelui… rege, guvernator, sultan, duce, calif sau juntă militară?
4. Sub ce formă, privatizare sau date săracilor.
5. Poate vă gândiți să muncească la Beciul Domnesc.
6. Dacă ne întoarcem la socialismul multilateral dezvoltat și înaintarea României spre comunism.
7. În veci. Fiecare învestește unde vrea și cât îl țin „baierele de la traistă”.
8. Suntem țară UE și respectăm directivele.
9. Politicienii sunt selectați de noi prin vot. Ei sunt emanația poporul actual. Ei sunt ca noi, noi suntem ca ei.
10. Vedeți diferența dintre contravenție și infracțiune. Și așa nu mai sunt locuri la Beciul Domnesc.
11. Să le zicem altcumva, dar nu merge.
12. Nici chiar așa. Mai vedeți prin Biblie. Empatie și toleranță.
Lecturând un manual de clasa a VII-a, Educație pentru cetățenie democratică, veți găsi răspunsuri la toate ideile dumneavoastră. Vă așteptăm și cu alte propuneri.
În completare pentru cetățeanul „V”, vrem să muncim ca-n România, „în doru lelii”, dar să trăim ca-n Germania. Deocamdată nu ține vraja.
De unde tot scoateți voi cifrele astea bai fraților? Polonia are nici mai mult și nici mai puțin decât 3.4 milioane de aranjați în sistemul public, nu le mai spuneți bugetari, gândire de capitaliști obtuzi.
Dați search și documentați va înainte sa furați curent. Angajați în sistemul public nu sunt doar lipitorile din administrarie, ci și din servicii, armata și chiar din companiile de stat care încă mai produc bani. Fiv ar capitalismul abject de ras.
Personalul care lucrează în instituțiile statului sunt plătiți de la buget. Adică bugetari sau lefegii. Nu este nicio gândire optuză de capitalist. Este o stare de normalitate. Este nevoie de toți. Problema e că în unele sectoare sunt prea mulți.