Actualitate

Preţul gazelor naturale, mai mare începând de astăzi

Preţul gazelor naturale pentru clienţii finali se majorează în medie cu 5,83%, începând de miercuri 1 august, măsura fiind aprobată la mijlocul lunii iulie de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

”Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunţa atunci ANRE.

Solicitările au venit ca urmare a faptului că, începând cu data din 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat.

”În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei”, se arată în comunicat.

Preţul gazelor naturale din producţia internă, în perioada ianuarie 2013 – aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern, a cunoscut o creştere de la 45,71 lei/MWh la 60 lei/MWh, la consumatorii casnici, potrivit ANRE.

Procentul de creştere a preţurilor la gazele naturale din producţia internă a fost, în perioada ianuarie 2013 – martie 2019, de 75,56%, ANRE menţionând că nu a avut şi nu are competenţe în stabilirea nivelului acestor preţuri.

10 comentarii

  • Mulțumim din inimă, iubit partid!
    Și vouă, ăia de i-ați votat pe jefuitori!
    Și vouă, nesimțiților care ați stat pe terase, râgâind bere, în loc să mergeți la vot!

    • Daca era guvernul meu, sigur era gazul la jumatate. =)) La jumatate de metru cu, evident. =))
      Pai nu erati voi disperati acum ceva timp ca ii taxeaza suplimentar pe aia de la gaze daca depasesc un anumit plafon la pret?
      Si la urma urmei pretul va fi reglat de catre paiata. Sau nu? Furnizorii au cerut aprbare sa mareasca. Oricum, eu cred ca le vor micsora in scurt timp. Se va duce in jos ca ROBORul.

    • Pai nu plangeati voi ca e naspa ca ciuma rosie mareste salariile si ne pleaca investitorii? Hotarati-va! Deci cum e pana la urma? E bine cu salarii mici ca sa nu plece investitorii sau cu salarii marite?

  • Si ce preocupat parea Orlando de cetateni cand a anuntat ca va plafona pretul gazelor la 55 lei MWh ca intr-o tara comunista fara economie de piata numai ca sa castige pe bursa sponsorii partidului cateva milioane de lei in 3 zile prin specula actiunilor companiilor energetice . Concluzia am ieftinit gazul scumpindu-l . AMR 2 ani pana la alegeri

  • Da dar au dat 50lei la pensi mici, si au marit pensiile speciale (trantori din armata iesiti la 45-50ani, somnorosi din parlament, jandarmi care bat oameni ca au muncit greu), mai da si un kg de ulei la alegeri, mai conteaza preturile?

    • Stirea e veche, scumpirea e veche. S-a dat OUG care o sa le scada. Tot plangeati cu ROBOR-ul care crestea, de ajunsese la 3,3% si erati ingroziti. Cand era Boc era bun roborul de 17%, dar 3,3% va ingrozea. Acum scade si ROBORul si la fel o sa scada si pretul gazelor, a energiei electrice si la multe altele, unde daca statul nu intervine, furnizorii isi fac de cap. Mi-e mila de voi ca stiu ca o sa plangeti si o sa urlati ca ne pleaca furnizorii daca mai scade pretul, ca le-a scazut profitul cu 1% si e dezastru. =))

  • asa va trebe somnambulilor ! sa va puneti pe foc izmenele si scandurile din palant pana va saturati ca ati votat cu penalii !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.