”Cu ceva timp în urmă am sesizat că pe strada Faleză, intrată în modernizare, se construiește un trotuar cu lățimea de 80 cm (recunosc, un metru cu tot cu borduri) și am adus acest fapt la cunoștința publicului prin intermediul presei pentru ca bistrițenii să vadă pe ce se duc banii pe care-i plătesc anual actualei administrații care-i aruncă pe apa sâmbetei. Se pare că nu i-a căzut prea bine primarului Crețu acest lucru, iar într-o emisiune televizată a încercat să dreagă busuiocul zicând că dacă “se duce unul (adică eu) și aruncă o privire pe șantier și nu i se pare în regulă o chestie” nu trebuie băgat în seamă și că la final totul va fi bine”, spune consilierul municipal PNL Ioan Peteleu.
El a adăugat:
”Doar că lucrurile nu stau chiar așa pentru că vorbim de o investiție din bani publici și nu din banii personali ai primarului, ca urmare aceasta trebuie să respecte legea și documentațiile aprobate.
În acea emisiune, primarul a transformat printr-o „vrăjeală” trotuarul respectiv într-o pistă de biciclete cu lățimea de un metru. Acest lucru nu este posibil decât la nivel de fabulații deoarece studiul de fezabilitate pentru modernizarea străzii Faleză, aprobat în martie 2016 de către Consiliul Local al Municipiului Bistrița, prevede că “În lungul străzii s-au prevăzut trotuare pe ambele părți cu lățime de min 1,0 m pe partea stângă și de 1,50 m pe partea dreaptă. Trotuarul de pe partea dreaptă este dispus pe coronamentul digului până când cota trotuarului revine la cota drumului, punct în care trotuarul se va dispune lângă partea carosabilă”.
Din câte se poate observa, s-a aprobat un trotuar de 1,5 m și nu de 1 m. Este foarte evident că, în condițiile în care nu s-a respectat lățimea de 1,5 m pentru trotuarul de pe dig, nu s-au respectat nici indicatorii tehnico-economici aprobați prin studiul de fezabilitate (Trotuare din pavele autoblocante de 6 cm – 1835 mp/277,315 mii lei). Ce înseamnă asta? Nimic altceva decât încălcarea legii.
Practic, dacă condițiile din teren s-au schimbat prin faptul că Apele Române nu au dat aviz pentru trotuar de 1,5 m așa cum susține primarul, studiul de fezabilitate trebuia actualizat, lucru care nu s-a întâmplat. Dacă avizul de la Ape era solicitat la faza de elaborare a studiului de fezabilitate, atunci lucrurile ar fi fost clare și nu se ajungea în situația de față.
Mai mult decât atât, în niciun caz trotuarul de pe dig nu poate fi transformat în pistă de biciclete printr-o fabulație aruncată în public la televizor, ci doar prin actualizarea studiului de fezabilitate, adică prin respectarea legii, fapt cu care primarul nu e obișnuit.
Nu ar fi prima dată când primarul își expune public fabulațiile. Face asta foarte des, iar “nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează” se numește mitomanie. Suferiți cumva, domnule primar?”.
Nu-i o noutate pentru cine-l cunoaste pe Cretu.
Acolo este un dig de protecție normele de construcție sunt stabilite de cei de la apele Romane. Dar când nu sti comentezi ce contează dacă e adevărat ce vorbeați sau nu
Cu siguranta domnul primar se referea la cei care habar nu au despre ce se intampla acolo si care aduc rele comentarii la această adresă. Si da va puteti include si dvs domnule Peteleu
Oare cand o sa obosiți sa puneti piedici celor de la conducere ? Și când o să-i lăsați sa-si duca treaba la bun sfârșit fara a interveni în vreun mod cum faceti si acum care nu i ajută deloc?
Cum sa fie pista de biciclete de un metru latime? Nici pe un trotuar de un metru nu încap doi oameni. Dar sa mai meargă si pe biciclete. Creţu prinde fluturi.
Cu budigăii cumpărați de la Selgros!
Ia terminati cu prostiile si lasati omul sa isi faca datoria de primar ! Cand o sa ajungeti in locul dlui Cretu o sa faceti cum va taie capul. Pana atunci…..hai sa u fim noi marii mitocani ai judetului, ok? Week end placut tuturor.
Datoria de primar nu înseamnă sa facă „ce-l taie capul”. Dar Crețu tocmai asta face. Orasul nu e ograda lui proprie.
Ar trebui făcute , din loc în loc, niște refugii.
Loc de dat la oparte, pentru a trece cei ce vin din sens opus.
Părerea mea, că nu-s inginer (Ca Cretu, scuzati).
decat asa mai bine lasau verde cum a fost
Daca facea doua fasii de trotuare din pavaj de 50-80 de cm fiecare, despartite de o fasie de pamant pe care punea iarba rezolva problemele mai sus amintite fara stres si avea si lumea loc sa treaca. Dar no, mai trebuie sa ti cont si de parerea altora si sa te duca capul.
Ceva de genul acesta:
http://www.misiuneacasa.ro/forum/attachment.php?attachmentid=45689&d=1260261491
Trotuarul s-a facut mai ingust ca sa iasa lucrarea mai ieftina pentru constructor, sa ramina mai multi bani in buzunarul CML-ului si a lui Cretu. Binenteles ca devizul va fi platit la dimensiunea din proiect, adica la 1.5m.
Cum ramine cu respectarea proiectului tovarase inginer Cretu? Primaria sa fie cea care nu respecta autorizatia?
Cretu a declarat ca acea strada va fi una de promenada.
Minciuna!
Ce promenada poti face pe un trotuar de 80cm pe care nu incap 2 oameni sa treaca? Tovarase Cretu vei monta semafoare la trotuar? Vei limita accesul de circulatie pe zile? In zilele cu sot doar in josul raului, iar in cele fara sot va fi voie sa circule doar in directia cealalta?
Cretu a declarat ulterior ca acel trotuar este pista de biciclete.
Alta Minciuna!
In proiect e prevazut trotuar de 1.5m latime, a carui dimensiuni si destinatie nu se pot modifica fara autorizatie. S-a contractat 1.5m. De ce nu se executa asa?
Alta minciuna! Cretu a declarat ca trotuarul s-a facut mai ingust la solicitarea celor de la administrarea apelor, care au nevoie de un trotuar ingust ca sa incapa cu un utilaj.
Minciuna, nu exista nici o solicitare scrisa a celor de la administrare.
In ultimii 40 de ani, NU s-a urcat nici un utilaj pe dig, toate lucrarile de tundere a ierbii s-au facut manual (motocoasa), si aia doar odata pe an. Nu exista in dotare utilaj care sa se poata cosii iarba pe acel dig inalt.
Minciuni si doar minciuni ca sa ascunda furtul!