Politică

Primari PDL şi tânărul edil PP-DD din Căianu Mic, susţinători pe faţă şi fără ascunzişuri ai USL

Aşa cum Timp Online a anunţat, în exclusivitate, încă de vineri seara, dintre cei patru primari PDL care au cinat la Metropolis cu liderii USL, doar primarul din Ilva Mică a fost absent motivat de la lansarea candidaţilor uniunii de sâmbătă, acesta fiind plecat la Cluj, cu probleme medicale. Ceilalţi trei, Florin Simionca, Ioan Bob şi Gheorghe Bălăjan fiind prezenţi. Lor li s-a alăturat Paul Ştir (PP-DD).

O ştire dată în exclusivitate de Timp Online, mult discutată pe diverse canale media şi referitoare la participarea  a patru primari PDL la cina de taină cu liderii naţionali ai USL de vineri seara de la Hotel Metropolis, a fost confirmată sâmbătă.

Dacă primarii din Budacu de Jos – Florin Simionca şi cel din Şintereag – Ioan Bob nu au avut nicio problemă şi s-au dus direct în mijlocul social-democraţilor şi al liberalilor aşezându-se pe scaunele rezervate acestora pe suprafaţa de joc a Sălii Polivalente, în schimb, Gheorghe Bălăjan din Dumitra s-a aşezat în ultimul rând, alături de cei doi băieţi ai lui, unul dintre ei fiind protagonistul scandalului de pe urma căruia a fost reţinut şi apoi eliberat. Ruşinat, primarul a încercat să stea departe de cei cu care nu are prea multe în comun, el fiind cunoscut drept un om de bază al PDL, dar nu i s-a arătat. După ce Ponta, Antonescu, Constantin şi suita au ajuns în Sala Polivalentă, de la microfon, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, l-a strigat de mai multe ori cerându-i să vină şi să se alăture celorlalţi primari care susţin USL. Aşa că Gheorghe Bălăjan nu a avut ce face şi a coborât din ultimul rând alăturându-se celorlalţi primari care susţin USL pe faţă şi fără ascunzişuri. În timp ce Gheorghe Bălăjan se strecura cu greu printre oameni ca să ajungă în faţă, Emil Radu Moldovan explica faptul că trecerea primarului din Dumitra în tabăra USL este opera liberalilor lui Ioan Ţintean.

De altfel, mulţi dintre ei se ocupau exclusiv de indicat locul în care se ascunsese iniţial Gheorghe Bălăjan, aceasta fiind, în opinia lor, o mare victorie împtriva lui Ioan Oltean. Se ştie că Dumitra face parte din Colegiul 3 Camera Deputaţilor în care candidează Ioan Oltean şi se mai ştie şi că Gheorghe Bălăjan a fost unul dintre cei mai disciplinaţi „soldaţi ai partidului” condus de Ioan Oltean. Este evident faptul că reţinerea fiului său pentru 24 de ore a fost întâmplarea care i-a schimbat radical opţiunea politică, deşi toată suflarea din USL susţine contrariul.

O supriză la fel de mare pentru toată lumea a fost prezenţa în sală, alături de primarii USL şi gaşca dezertorilor de la PDL, a primarului din Căianu Mic, Paul Ştir, singurul edil pe care îl are în judeţ Partidul Poporului – Dan Diaconescu.

Nu cu mult timp în urmă, noua conducere judeţeană a PP-DD anunţa, printr-un comunicat, că Ştir va avea o funcţie importantă la nivelul filialei judeţene. Iată că au fost doar vorbe în vânt care nu contează. La fel de puţin pare să conteze şi prietenia lui Paul Ştir cu edilul din Spermezeu, Sorin Hognogi (PDL), un fost liberal de altfel. E trist totuşi că un om tânăr, la început de carieră politică, nu găseşte altceva mai bun de făcut decât să fie traseist politic.

Cristiana Sabău

10 comentarii

  • de ce il criticati pe Paul Stir d-na Sabau cum ca acesta ar fii un traseist politic , doar nu ati vrea ca el sa stea alaturi de un Todea(nulitate politica), Seciu (primitor),Ungur(denuntator si oferitor de s…) , in PP-DD sunt foarte multi oameni cinstiti care vazand de fapt cine-i reprezinta au inceput sa isi c-am vada de treaba sau sa faca politica in partide mai serioase.

  • Istoria se repeta! Tradatorii rămân! Bob a facut zig-zag prin partide numai sa rămână in funcție PSD-PDL-USL! Eu așa scursuri politice nu m-as bucura sa le am pe lângă mine, așa ca nu te bucura prea tare Radule, la următoarele alegeri o sa zburde din nou!

    • Si la traseismul asta cine e cel mai avantajat?… Eu cred ca cel mai bine e pentru locuitorii comunelor acestor edili care asa beneficiaza de mai multi bani pentru primarie, ca deh pe ei ii intereseaza partidul cu care e primaru` sau cum se traieste in sat…. Asa ca fiecare isi face scaunul de conducator al comunitatii mai sigur asa cum stie sau poate…

  • Tradarea este din pacate destul de prezenta in viata politica romaneasca.Tradatorii sau traseistii ca sa fie un cuvant mai dulce,sunt persoane slabe ,oportuniste,care nu vor ezita sa repete fenomenul tradarii cand situatia o cere.Este iubita tradarea dar sunt urati tradatorii !Cu eticheta de tradator vor defila nu numai ei ci si cei apropiati lor asa ca raul este imens si va fi purtat pana dincolo de cele vesnice !.

  • Imi pare rau pentru balajan. E un primar destoinic. pacat ca a fost nevoit sa faca pasul acesta. Nu uitati domnilor, cei care jucati murdar ca fiecaruia i va veni vremea. Si vai de cei care nu stiu sa fie oameni si sa lupte curat. Eu sper ca acest electorat manat de dorinta vremelnica de mai pune ceva in plasa sau in stomac se va trezi odata. Eu mizam pe educatie dar e greu. Tebuie primenita clasa politica si aici e in mare parte vina presei. Presa, in goana dupa senzational si puncte promoveaza doar mizeria, doar pe cei care dau stiri su nu pe cei care vin cu argumente sau lucruri concrete. Nu mai intereseaza pe nimeni cine ce a facut bun… oricum nu va fi consemnat. Sunt consemnate doar chestiile scandaloase, incendiare, etc. Nu e normal. Nu asta este normalitatea si mare parte din vina pentru ce se intampla o purtati si voi, jurnalistii, formatorii de opinie. Este trist ca un om ca balajan trebuie sa indure aceasta rusine. Imi pare rau, domnule primar. Capul sus. Fii demn. Nu stiu ce sa spun de simionca insa posibil ca si el sa fi fost nevoit sa faca acest gest. Oameni buni, treziti/va! Incetati sa mai asteptati pomene, sa mai inghititi povesti declamate frumos la TV, cu o retorica gen „bargauanii mei dragi” sau „bistritenii mei iubiti” sau „ma angajez…”etc. Cand cineva imi spune ma angajez sa … stiu ca nu va fi asa. A demonstrat/o realitatea de pana acum. Uitati/va la consistenta spuselor, la om nu la jocul de scena. Fiti atenti daca spune ceva sau sunt doar vorbe. Nu va mai lasati inselati de aparente. Ca tot noi avem de tras. Inca ceva… am citit ca artizanul venirii lui Balajan la USL e domnul Tintean. Care? Cine? Cel care a decimat organizatia, a calcat pe cadavre ca sa ajunga in varf? Uita ca sta pe un munte de starvuri si ca au inceput deja sa miroase? Tintean care nu a facut NIMIC pentru oamenii din colegiul IV mai face campanie? Este absolut incredibil. Si acum isi sustine urmasi asemeni lui? A nenorocit PNL/ul acela adevarat cu oameni buni, profesionisti si s/a inconjurat de oameni mult mai slabi ca el… ca sa/si conserve dominatia. Pacat de liberalii adevarati ca au fost dati la o parte pentru niste oameni fara consistenta, doar praf si spoiala. Dincolo de astea, nimic. Oricum, sper sa revina Tariceanu in PNL si sa inceapa reconstructia organizatiei. Sper ca PNL/ul sa redevina ce a fost odata si pentru asta trebuie ca cel ce a facut atata rau filialei sa fie dat la o parte.

    • ai perfecta dreptate, dar cred ca nu mai avem nicio sansa ca natie, zici ca ne_am tampit de tot, oare chiar atat de orbi sa fim, sa nu vedem ce se intampla in jurul nostru, imi plang tara, caci o iubesc, dar pacat de popor:((

  • doamna sau domnisoara care a scris articolul ar trebuii sa se informeze mai bine in legatura cu primarul din Dumitra…nu era impreuna cu cei doi fii unul dintre baieti e fiul lui intradevar dar…..e cel care a facut scandal..scrieti ce va vine la mana

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.