Serviciul de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Bistrița și Direcția de Servicii Publice vor putea face angajări după ce Consiliul Local a fost de acord cu propunerea primarului de Modificarea Statului de funcții al aparatului primarului și al DSP.
SPCVSU va putea angaja încă un consilier debutant cu studii superioare care să asigure ”relaționarea și interacțiunea directă cu ISU, coordonarea acțiunilor în teatrul de intervenție, incendii, inundații, alunecări de teren, pandemii, epidemii și epizootii/zoonoze”.
Modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa a fost cerută de primarul Ovidiu Crețu – după ce a devenit vacantă o funcție de referent clasa III grad superior urmare pensionării funcționarului public care o ocupa – motivația edilului fiind aceea că vrea să angajeze tineri în administrație.
Proiectul de hotărâre modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa a stârnit însă dezbateri aprinse în ședința online a Consiliului Local Bistrița în care secretarul general al municipiului, Floare Gaftone, s-a declarat împotriva angajărilor noi în administrația publică locală.
”În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, în aparatul de specialitate al primarului trebuie să funcționeze un compartiment care gestionează Monitorul Oficial local, unde se aduc la cunoștință publică toate actele cu caracter normativ, precum și orice informație de interes public. Am făcut nenumărate referate domnului primar pentru a se constitui această structură care să se ocupe de Monitorul Oficial. Poate fi prin reorganizarea altor compartimente și prin dispoziția primarului să se stabilească clar responsabilitățile și colaborarea cu secretarul care atribuții în acest sens. Nu s-a modificat nici Statul de funcții, respectiv organigrama, nici Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) aparatului și nici dispoziția primarului nu există. Se insistă în schimb să se schimbe condițiile de încadrare a două posturi vacante pentru a putea fi ocupate. Având în vedere situația în care se regăsește administrația la nivel național, cred că ar trebui să procedăm la a nu mai scoate posturi vacante la concurs pentru că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să procedăm la o restructurare a aparatului instituției. De ce intervine secretarul? Pentru că, printre atribuțiile secretarului prevăzute în noul Cod Administrativ este și aceea că secretarul asigură stabilitatea funcționarilor publici pe funcții. Oare dacă noi tot angajăm peste necesar cum se mai poate asigura stabilitatea funcționarilor care chiar merită să rămână în instituție?”, a întrebat retoric Floare Gaftone.
În discuție a intervenit și Ioan Peteleu (PNL): ”Pentru mine e un paradox. Domnul primar a spus-o în mai multe intervenții că, dacă nu ar fi fondurile europene, am avea o problemă în ce privește finanțarea investițiilor la nivelul municipiului Bistrița. Așa este, dar, dacă ne uităm, cel puțin în ultimii patru ani, Statul de funcții a fost modificat de nenumărate ori pentru favorizarea angajării de personal. Nu înțeleg de ce se fac aceste demersuri. Avem o administrație care cheltuie foarte mult din bugetul local, produce relativ puțin, dar continuăm să facem angajări. Am înțeles că este vorba de a rezolva aceste funcții din punct de vedere legal în așa fel încât să poată fi ocupate într-un viitor mai apropiat sau îndepărtat, dar, dacă se face acest demers înseamnă că este o intenție în a se ocupa acele posturi. Dacă creștem cheltuielile de personal din ce vom mai face investiții? Dacă de mâine nu mai avem fonduri europene, domnul primar ar tot angaja personal?”.
Primarul Ovidiu Crețu i-a răspuns: ”Eu doresc să precizez că subiectul proiectului de hotărâre este pentru schimbarea condițiilor de încadrare. Dacă cineva dorește să facă referire la acest proiect, să se refere la condițiile de încadrare. Dacă vrem să facem declarații politice, la domnul Peteleu sunt de acord că e membrul unui partid, dar nu sunt de acord să facă secretara municipiului”.
Ioan Peteleu a insistat să afle de ce se schimbă condițiile de încadrare, iar primarul i-a răspuns: ”Ca să permitem tinerilor să aibă acces în instituțiile publice”.
Proiectul a fost adoptat cu 14 voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” și două abțineri.
Astfel, se modifică Statul de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa, în sensul transformării funcţiei publice de execuție vacante de referent clasa III grad superior (ID 442722), prevăzută la poz.284 din Anexa nr.2 la Hotărârea nr.5/14.01.2019 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, în funcţie publică de execuție de consilier clasa I grad debutant.
Iată cum a fost motivată decizia:
Statul de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa aprobat la Anexa 2 a Hotărârii nr.5/14.01.2019 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, de modificare a Hotărârii nr. 181/27.10.2016 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, cuprinde la poz. 284 o funcție publică de execuție de referent clasa III grad superior, funcție publică recent vacantă, urmare pensionării funcționarului public care o ocupa.
Prin adresa nr.27167/23.04.2020 a Serviciului de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență, se solicită transformarea funcției publice vacante de execuție de referent clasa III grad superior (cu studii medii) din cadrul serviciului, în consilier clasa I grad debutant (cu studii superioare). Transformarea funcţiei publice de referent clasa III grad superior în consilier clasa I grad debutant, este motivată de creșterea complexității atribuțiilor serviciului susmenționat, în ultimii ani. Potrivit referatului compartimentului de specialitate, postul cu studii superioare va asigura relaționarea și interacțiunea directă cu ISU, coordonarea acțiunilor în teatrul de intervenție, incendii, inundații, alunecări de teren, pandemii, epidemii și epizootii / zoonoze etc. S-a optat pentru transformarea într-un grad profesional debutant, deoarece acesta permite unui număr mai mare de posibili candidaţi să participe la concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante”.
Tot în ședință s-a modificat și Statul de funcţii al Direcţiei Servicii Publice Bistriţa. O funcţie publică de execuţie de referent clasa III grad superior ,ID 403398, la Serviciul Concesionare şi valorificare terenuri si implementare strategii servicii publice, care în momentul de faţă este vacantă, a fost transformată în funcţie publică de execuţie de consilier clasa I grad superior.
Ioan Peteleu: ”Domnul primar a făcut o discriminare. Cine spune că un asemenea post poate fi ocupat numai de tineri? Este evident că domnul primar știe cine va ocupa aceste funcții”.
Ovidiu Crețu: ”Ce spunea domnul Peteleu e fals. Eu nu am spus că numai tinerii, ci să le dăm acces și lor”.
Au mai ramas niste nepoti pe dinafara?
Mai angajează Crețu niște neamuri!!! Aici sunt banii dvs!!!
Eu nu stiu cine si ce e… dar daca primarul insista… cu SIGURANTA el stie cine sunt cei/cele 2 voluntari ce irmeaza sa fie platiti din banii statului!!!!
“VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat.”
Sau aici cuvantul acesta este doar sub forma de denumire… ca suna mai interesant? Nu are nimeni nici o treaba cu voluntariatul…. astia sunt platiti pe stat de plata… pontati… bla bla bla…. deci dezinteresati total fata de postul pe care il ocupa…
Sigur ca stie, unul din tineri” va fi fiul doamnei Prisrcara.
Aceasta madam trebuie răsplătită stie Cretu de ce, probabil l a facut mai bogat .
Toate sper sa fie descoperite la un moment dat.
A umplut primaria de sefi si sefuleti care mai toti au carnet de partid, din surse cel putin 35-40 sefi serviciu cam 16-18 directori, răsplătiți cu salariii generoase care pe langa salariu mai beneficiază si de. Un spor pe proiecte europene, a se vedea pe site ul primăriei cat primesc + conditii de munca vânătoare dar cica nu toti sunt vătămati numai cei care sunt in gratiile primarului si liceului Niculaie.
Sa va arda focul nemernicilor.
Faceyi angajari probabil au mai ramas niste obligatii de onorat.
Votez cu oricine va face ordinea in primaria lui Cretu plina de neamuri, frați, cumnati, amante psd-isti.
Domnule Peteleu de ce nu solicitati si sa faceti publice aceste aspecte care perpetua in primaria comunista a lui Cretu?
Umbla vorba ca un anumit director care e mai mult plecat primeste in plus la salariu pedte 5000 lei pe nu stiu ce proiecte, altul 2700 lei plus, de ce nu solicitați domnule Peteleu informatii in acest sens si sa le faceti punlice.
Pe ăștia nu-i mai satură Dumnezeu! Se lefaiesc în bani și îi doare în c.. r de oameni. . cum vă mai rabdă Dumnezeu??? Sper ca cineva să scoată la lumină toate mizeriile făcute de Crețu cu gașca lui și să îi tragă la răspundere. Pușcăria să i mănânce!!!
Dar la Casa de cultura a lui Cosma, publicat pe pagina primariei 70 de angajati, um director, trei sefi serviciu si tineti va bine 8 consultanti artistici, nemuri, preteni.
Sper sa bona un primar care sa va externalizeze, sa va privatizati nu sa papati bani drgeaba.
CEL CARE SE VREA PRIMAR ARE 100 VOTURI DACA FACE ORDINE IN ACEASTA PRIMARIE LUATA PE PERSOANA FIZICA DE CRETU CU SLEATA LUI SI VICELE.
ATI AUZIT CANDIDATILOR.?
Ai dat afara mai Niculaie 3 gardieni de la poarta cu un salariu de vreo 2400 lei si ai adus firma de paza care incaseaza peste 4200 lei/ persoana, ESTE ADEVARAT?
Raspundeti nemetnicilor si capuselor trăiți din bani nostri nu va ajunge?
Ce v au facut acedti bieti oameni pe care i ati bagat in spitale?
Au vaxut si stiut prea multe si v ati scapat de ei?
Iar voi faceti angajari?
Viitor primar, vrei votul nostru, curatenie generala, sa ramana oameni muncitori nu ce care ies la sfarsitul programului ca vacile din tarc , se calca pe picioare.
Din fericire mai sunt si oameni muncitori, oare primarul si vicele care se vrea primar ii cunoaste?
Trebuie sa mai ai si doctorat ca sa pupi pantofi si sa stai aplecat in fata sefului.
A mai rămas un PSD fără servici in pandemia si s-a inventat repede un post sa nu stea prea mult in somaj!