Actualitate Recomandări

Primăria Bistriţa nu e capabilă să mute „ţigăneala” de pe Calea Moldovei unde apare un complex modern

(FOTO) Dezvoltatorii imobiliari care ridică Bistriţa Retail Park în zona comercială de pe Calea Moldovei unde se mai află magazinele Penny şi Altex se grăbesc să ridice construcţiile, progresul fiind evident de la o zi la alta. Aşteptările publicului sunt mari legat de felul în care va arăta această zonă, însă dezamăgirile ar putea fi la fel de mari. Potrivit consilierilor locali PNL Sorin Hangan şi Ioan Peteleu, municipalitatea nu are de gând deocamdată să intervină pentru a crea un spaţiu adecvat construcţiilor ce se ridică.

Întrebat dacă există un plan de urbanism pentru acea zonă, mai precis dacă se va desfiinţa piaţa „ruşilor” (aşa cum e cunoscută în folclorul local) odată cu edificarea galeriei comerciale, Sorin Hangan a răspuns: „Corect aşa ar fi să se desfiinţeze acea piaţă”.

„Nu ştiu dacă există un PUZ. S-ar putea să fie însă numai până la limita bisericii de lângă piaţă. La noi nu se fac planuri urbanistice care să cuprindă toată zona. E o ţigăneală acolo”, a spus Hangan.

La rândul lui, Ioan Peteleu a adăugat: „Este un PUZ, însă până la piaţă. Din câte am înţeles, se intenţionează mutarea acelei pieţei şi li s-a pus în vedere comercianţilor de acolo să aibă în vedere mutarea, dar nu ştiu unde, în Decebal, dar cred că nu azi şi nici mâine. După părerea mea, va mai rămâne mulţi ani în aceeaşi situaţie zona”.

De altfel, nici biserica nu ar fi avut ce căuta în acea zonă cu blocuri înalte ce ajung până la nivelul turnului de unde se bat clopotele. Despre acest subiect, Timp Online a scris AICI. „Nu aveţi voie să scrieţi despre biserica mea!”, a tunat şi fulgerat preotul Arghir Vlaşin de la Biserica Sf. Gheorghe. Cu toate că am prezentat o anomalie din punct de vedere urbanistic acceptată de Primăria Bistriţa în mandatul lui Vasile Moldovan şi girată de actualul edil, preotul consideră că am comis o infracţiune şi ne-a stabilit pedeapsa: să ne bată Dumnezeu! Toate ameninţările lui le puteţi citi AICI. 

Timp Online l-a întrebat şi pe viceprimarul Cristian Niculae (PSD) ce planuri are administraţia locală în legătură cu această zonă: „În zona în care se află acum piaţa de pe Calea Moldovei intenţionăm să facem o piaţă frumoasă, cum e cea din Mihai Eminescu, însă numai după ce vom reloca aceste chioşcuri şi piaţa de la ruşi în Piaţa Decebal. Vrem să reabilităm Piaţa Decebal, dar şi asta va dura 2, 3, 4 ani. Avem proiectul pentru reabilitarea pieţei agroindustriale. Va fi pe două nivele, parter şi etaj, iar la etaj vrem să relocăm acele standuri de pe Calea Moldovei. Nu avem încă pregătiţi banii pentru modernizarea Pieţei Decebal. Este un proiect pe care îl vom anliza între 2020- 2021. Nu putem să le facem pe toate deodată. E destul că facem Linia Verde, Aquapark. Eu vreau să facem Piaţa Decebal, dar aşa cum trebuie, nu doar să o revopsim. Sper să începem lucrările în 2019, 2020. Sper. Anul viitor nici într-un caz”.

Între timp însă, graţie legii salarizării unitare, arhitectul şef al oraşului, Monica Pop, care răspunde de felul cum arată acesta, ajuns să câştige lunar peste 10.000 de lei, un salariu uriaş.

Pe Calea Moldovei nr. 13 din Bistrița, mai exact în zona fostei UCTA, se construieşte Bistrița Retail Park: un magazin Cash & Carry Selgros și o galerie comercială. Compania de project management Vitalis Consulting va administra Bistrița Retail Park.

Jumătate din ansablul comercial va fi magazinul Selgros, jumătate galeria comercială. Investiția se ridică la 15-16 milioane de euro. Galeria comercială va avea printre altele magazinele H&M şi C&A.

38 comentarii

    • Țigăneala… mi se pare așa de tendențios spus… încât îmi este greu sa citesc întregul artico:( regret dar mu rezonez astfel de apelative…

    • Unde privatul investeşte, trebuie ca şi statul să răspundă cu aceeaşi măsură. E adevărat că galeriile comerciale au aer occidental, iar ce vedem „la ruşi” profund oriental. Am uitat să amintesc de manelele care urlă în boxe. Din moment ce asta vă place, nu mă miră că unele comune au pieţe mai moderne ca Bistriţa. Toţi ţărănoii s-au mutat la oraş.

    • Presa dezinformeaza din nou. Găsești o chichita o ambalezi in cuvinte ca să para cat mai reală și gravă și o arunci cetățenilor. Nu mi se pare o problemă atât gravă precum e prezentată în acest articol. În fiecare oras exista astfel de zone unde mai traiesc si astfel de oameni. Nu cred ca nu o sa se ia masuri in cele din urmă…

    • Care e „dezinformarea” dacă nu vă supăraţi? Că am întrebat dacă nişte construcţii mizere depăşite total de secolul în care trăim îşi mai au rostul într-un ansamblu arhitectural modern şi ni s-a spus că da? Nu ne aşteptam la altceva de la o primărie care a autorizat o biserică între blocuri. Când unii de la etajul IV merg la baie, se uită la turnul bisericii. Eventual ascultă şi slujba la difuzor că e la modă.

    • Bistrița s-a dezvoltat mult in ultimii ani.. Și e în continua dezvoltare .. Și o să fie demn de denumirea de oras de mileniul 3.

  • Nu toată lumea are bani să se îmbrace cu hainele mult mai scumpe, de calitate specială pentru Europa de Est și să mănânce nesănătos de la Sfintele Galerii Comerciale. Să dărâmăm bisericile și micii comercianți pentru dumnezeul Mall. Primăria, în loc să amenajeze căsuțe de veverițe și struți, trebuia să amenajeze și să întrețină piețele. Cei cu mult veneratele Galerii comerciale trebuiau să își ia de la început un spațiu adecvat. Mulțumesc pentru dreptul la opinie.

  • Foarte prost articol !nu sa desfintam doamna Cristiana,poate sa modernizam si sa facem acele spatii din zona „la rusi” mai civilizate dar nu desfiintam niste mici comercianti care vand unele produse pt o anumita categorie a populatie(mare as spuna daca acesti comercianti rezista in continuare).

    • Foarte bun comentariul, în schimb, nu? E ca şi cum ţi-ai lua o haină nouă, ruptă exact în faţă. Şi te apuci să o coşi (că asta face primăria când reabilitează – vezi cazul ştrandului municipal). În secunda în care îmi spune cineva că acolo e o afacere profitabilă nu doar pentru nişte tarabagii (deşi mă îndoiesc profund), ci şi pentru stat (nu ştiu pe nimeni să dea bon fiscal), îmi voi revizui instant punctul de vedere. Până una-alta, e o ţigăneală. Trebuie mutată de urgenţă, altfel e o pată ruşinoasă pe faţa Bistriţei care are tot dreptul să arate a oraş, nu a iarmaroc.

  • Dumneavoatra vedeti doar extremele .faptul ca primaria a reabilitat prost cu multi bani strandul municipal (organele abilitate ar trebui sa se sesize si sa verifice devizul si toate cheluielile facute plus contract)nu inseamna ca nu ar putea face alt lucru bun(vezi parcul Bistrita).orice comerciant are dreptul sa isi vanda marfa indifirent de marfa pe care o vinde intr un cadru legal.a desfiinta ceva pt faptul ca nu este de calitate nu un ziarist sau o institutie poate decide ci consumatorul.acel comerciant se va desfiinta singur in momentul in care nu va mai avea profit.referitor la bon fiscal din nou este problema autoritatilor sa verifice legalitatea acestor activitati dar nu desfiintarea lor pentru ca unora nu le place ce se vinde.in orice tara din Europa se vand produse pentru toate categoriile sociale.

    • Parcul Bistrita ?
      Acela unde aleile sunt făcute pt a te plimba cu familia în șir indian ( după gândirea unui handicapat – cel care la proiectat . ) si unde paralel cu spațiul pietonal s-a facut cel pt biciclisti ( biciclistii merg cu viteza si te poti trezi ca-ti ia un membru de familie odată cu el ) ?Unde reabilitarea foisoruluj de lemn ă costat o avere ?

  • Tiganeala e la masa acasa si in casa lui … cel mai de cacat primar care l-a avut bistrita . Cum poti vorbi tu ca primar asa deapre cetatenii orasului .

  • Ana,chiar asa de hateri sa fim noi românii si sa nu ne convina nimic?sa gasim defecte in orice si sa nu vedem nimic pozitiv?poate de asta si suntem unde suntem si avem atatea frustari si rautati pentru ca nu ne putem bucura de nimic .

  • Dacă vreți prosperitate iubiți foști comuniști trebuie sa munciți , după munca și rasplata , din nimic nu iese nimic ! Va complaceti așa , cu pleava PSD ? Pentru 150 lei ? Chelner , primar cu 13.000 pe luna ,

  • Cu primari bădiuci ca Cretu si Moldovan Bistrita nu are cum sa evolueze. Dar nici cu Niculae clop de paie care-si face campanie electorala deja.

  • Administratia PSD a orasului si a judetului e sub orice critica . Pe oamenii astia daca-i intrebi definitia managementului ii pui in dificultate . Nu au viziune , nu au idei , nu au gusturi , nu au bun simt . In zona pietei rusilor zici ca esti in cartierul indian . Se tot chinuie de luni de zile sa asfalteze cateva zeci de metri de drum si numai nu mai termina . Despre peretii din placaje de la rusi ce sa mai vorbim ? – moda 1990- bisnita pura . Au la indemana bugete astronomice dar fac numai kitsch-uri si lucrari de mantuiala la suprapret .

  • Ii rog pe politicieni să isi aleagă cuvintele cu grijă. In străinătate dacă spui „E o țigăneală acolo” te trezesti cu sesizare la poliție. Cum sa vorbesti asa desore țigani? Cum să insinuezi că la țigani este dezordine?
    Un antrenor de fotbal a spus ” o să sărbătorim victoria de astăzi îmbătându-ne ca si groenlandezii”. S-a trezit cu o reclamatie la poliție, pentru că a sugerat că cei din groenlanda beau de nu se pot ține pe picioare. Si-a cerut scuze ulterior.

  • Corect ca tb sa avem piețe civilizate. Dar nu acum sa se gândească la asta. Tb sa se gândească de cel puțin 20ani. Pun pariu ca daca in 2025 va fi gata piața Decebal nu vei găsi picior de producator autentic,adică țăranii care muncesc indiferent de vreme. Vor fi falșii producători care nu au nici măcar 10ari de teren. Asta e un aspect. Apoi nu tb sa ii desconsideram pe cei care vând in piața de la ruși. Macar muncesc si nu stau să întindă mâna după ajutorul social. In condițiile acelea unii si au crescut copiii si isi întrețin familiile. Nu e vină lor că iluștrii noștri politicieni care se înfrățesc si călătoresc pe toate continentele nu au vizitat si o piață.

    • Există și în Occident asemenea piețe, multe dintre ele arată chiar mai rău ca aceasta , a ,,rușilor”. Problema este însă amplasamentul total nepotrivit , zona nefiind un cartier sărac, ghetto , etc. Și, da, comercianții pot fi acuzați cel mult de cultură precară , administrația orașului fiind cea care trebuia să găsească de multă vreme o soluție viabilă pentru toate piețele din oraș.

  • Ce viziune vreti voi de la primaria Bistrita? Voi nu ati vazut ca au dat autorizatie ( sau cel putin asa cred, ca are autorizatie) la un „producator” sa vanda pepeni la intrarea in parc, langa mediu? Peste drum de hotel de 5 stele frate!!!!! Si voi vreti viziuni cu piete si alte cele. Unde va credeti mai, in Cluj-Napoca? Bine s-a zis, TIGANIE! Tot orasul asta se transforma incet intr-o mare TIGANIE!

  • Poate aspectul este deficient dar nu din cauza comerciantilor. Pe tematica scule, aparate de gradinarit si altele acollo gasesti lucruri care in magazine de „specialitate” nu gasesti. Chiar am primit chitanta de fiecare data si gasesc si garantie mai generos de cit in alta parte. Acollo gasesti unele magainzele care exista deja 10-20 ani si au clientela fidel. Si ar fi pacat se dispare din cauze de concurenta neloiala sau neglijenta si nepasare de adminstrarea pietei.

  • Bistrita este o tiganeala datorita primarului… veverita in cusca, pod fara finalizare, partie fara zapada, strazi fara iluminat public de ani de zile, strazi peticite si denivelate, un strand renovat mediocru, capace de canal lasate sau puse invers (podul de langa metroolis), gropi asfaltate care nu sunt la nivel, nu gasesti o „fantana” pe strada sa bei apa daca ti-e sete… etc si lucrurile pot continua… ce sa zic de tiganeala de pe strazi cu tigani nespalati care cersesc care te enerveaza. Nu se spala dar el cerseste…. un oras mediocru. Avem bani pt 9 zile circ in oras dar nu avem bani de alte lucruri mai importante… mentalitate proasta

    • Poți să foloseşti alte cuvinte care să descrie situația de acolo: dezordine, haos, chici, inestetic, urât, împrăştiat, neterminat, de mântuială etc….. dar nu folosi cuvântul țigăneală, pentru că provine de la cuvântul țigan. Face referire la grupul etnic țiganii, şi stigmatizezi un intreg grup minoritar.

    • Tu ai o problemă mare: ori ești prost ori ești țigan! Acest grup etnic minoritar pe care îl stimezi atât de mult nu a făcut decât rău comunităților pe care le parazitează: ajutor social (pentru că sunt leneși și nu vor să munceasă), mizerie, distrugere, scandaluri, furturi etc. Pot continua cu exemplele până mâine dimineață. Și să nu uităm de renumele extraordinar pe care îl avem în străinătate datorită acestor cerșetori!

    • The rock, nu poți generaliza. Nu poți jigni o etnie întreagă, de altfel CETĂȚENI ROMÂNI, exact ca tine, doar pt că o parte din ei fac acte antisociale. De altfel nici despre noi românii nu se poate spune că suntem cinstiți, harnici, inteligenți. O idee ca a ta a mai avut un tip, îl chema ceva cu Adolf…

    • Sigur că da. Când nu ai argumente cu ce să-ți susții afirmațiile bagi chestiuni gen rasism sau alte aberații.

    • The rock, eu am argumente, TU nu ai. Sunt destui cetățeni români de etnie romă care lucrează, se spală, ba chiar au și funcții de conducere. Și la fel sunt și mai mulți români care sunt leneși, țepari, nespălați, fură (asta e ceva general, toată lumea fură cât poate – unii milioane de euro, alții o ciocolată, alții șuruburi de la serviciu). Totuși nu poți spune că TOȚI românii sunt așa. O parte sunt cinstiți, muncitori. Hai să fim realiști, nu excelăm la nimic și nu e întâmplător că occidentalii ne desconsideră. Ție îți place când se generalizează? Sigura națiune care are o părere bună despre români este chiar nația română.

  • Și normal că nu poți generaliza. De ex. dacă dintr-un grup de 100 de persoane, 99 sunt infractori atunci este greșit să spui că toți sunt infractori. La fel și zicala cu „pădurea și uscăturile”! Și la fel de mult îi stimez și pe ceilalți cetățeni români care se încadrează în tiparul prezentat mai sus, pentru că sunt mulți și aceștia.
    Și totuși, fără să fim rasiști sau extremiști sau orice altceva, ci doar realiști, nu prea am întâlnit exemplare demne de stimă care să facă parte din această etnie de elită. Poate am avut doar eu ghinion!

    • Te asigur că scriam acelaşi lucru şi dacă în loc de expresia „țigăneală” se folosea expresia: ungureală, jidăneală, sau bulgăreală.
      Nimeni nu îşi doreşte ca urâțenia şi dezordinea să fie asociată cu grupul etnic din care face parte el insuşi.

  • Eu chestie nu inteleg, cand faci pe cineva taran nimeni nu sare in apararea taranilor, dar cand spui tigan sau tiganie, mama ce ofensati sunt unii. Imi pare rau dar trebuie sa-i dau dreptate lui @The Rock, numai zilele trecute minoritatea respectiva era in pielea goala in fata Palatului Culturii si se spalau in artezienele parcului. Daca vrei exemplele cu lucruri bune pot continua ( zilele trecute vuia presa de minoritatea care a ajuns in America si teroriza cu comportamentul lor un oras http://adevarul.ro/locale/pitesti/orasul-statele-unite-tiganii-romani-socheaza-localnici-trimit-saptamanal-romania-30000-dolari-bani-furati-magazinele-noastre-1_596b2a9d5ab6550cb82d2c38/index.html ) Imi poate da cineva care sare in apararea respectivilor, un exemplu de lucru bun pe care l-a facut macar un reprezentant al respectivei minoritati?

    • Bondarule, sunt nenumărate exemple, problema e că țiganii școliți, brusc devin români. Nu recunosc nici în ruptul capului că sunt țigani,ba chiar se simt jigniți, spre deosebire de celelalte naționalități conlocuitoare. Uită-te în jurul tău (artiști, prieteni, serviciu, autobuz) și vei vedea că e plin de bruneți, de oameni cu ten măsliniu. În mare lor majoritate sunt țigani corciți. Doar că ei declară că sunt români. ȚIGANI nu sunt doar cei de care zici tu, cei care caută în containere etc. Rar vei auzi pe cineva să spună cu mândrie că e țigan.

  • Domnule Adrian C consumati multă energie pentru a blama folosirea unui cuvânt ” țigăneala” , dar nu cu mult timp în urmă v ati exprimat disprețul pentru comunitatea de moți din satul dvs. Atitudinea asta nu vă face cinste.

    • @mari
      Moții care au repopulat satele săseşti din județ la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial erau oameni de la munte. Nu ştiau absolut nimic despre cum să te organizezi si cum să munceşti in zona de câmpie/deal. Nu aveau nici cele mai elementare noțiuni despre agricultură, organizare, planificare, logistică, pentru că nu aveau de unde să ştie. Inainte să se mute in casele saşilor, au trăit pe la cota 1.400m pe la Muntele Găina şi acolo nu se cultivă porumb, grâu, cartofi, viță de vie.
      Moții erau dulgheri, „mergeau prin țară cu cercuri şi cu ciubară” dar nu aveau pregătirea necesară să ducă tradițiile săseşti mai departe. Doar arhitectura s-a mai păstrat in satele săseşti din județ. Oamenii şi cultura sunt diferite.
      Mă bucur să văd că nepoții moților s-au integrat in societate, au invățat să se ocupe de agricultură şi işi vând produsele tradiționale la Bistrița (ulei de dovleac presat la rece).

  • Nu ştiu ce interese are aceastä persoană care de când au īncepeți lucrärile la Sellgros bate numai īn pieața de la ruşi, dar să vä spun eu cum erau lucrurile: Acum 22 de ani a luat ființă aceastä piața care īncet īncet a īnceput să prindă contur. Īn jurul pieței nu era nimic construit iar cu trecerea timpului s-a umplut de magazine şi alte afaceri īn jurul ei . Şi acum de ceva vreme nu mai īncäpem de piețari care ei säracii cicä nu aduc nimic statului ! Ei na, decåt plätesc chirie destul de frumuşicä, dau cel puțin 100 de locuri de muncä, mai plätesc ceva impozite şi alte taxe ! Aşa-i că-i cam „puțin ? Ce aveți cu acei oameni de-i numiți ca fiind ultimii oameni ?

    • Acum 22 de ani ascultam muzică la casetofon, azi nu mai există casete pe piaţă. Unele lucruri pur şi simplu dispar pentru că vin altele mai bune. Această piaţă nu trebuie să moară, dar nu mai are ce căuta într-o zonă care are potenţial de urbanizare. E hidoasă de-a dreptul. Primul pe care l-aş alunga prin Heidenfeld e omul cu ghereta muzicală. Nu are ce căuta în oraş, indiferent ce vinde. Poluează fonic, strică aspectul urban, e un manelist odios. Ducă-se în Heidenfeld!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.