După un proces care a durat trei ani, Primăria Bistrița este obligată, printr-o sentință dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, să emită autorizaţia de construire pentru edificarea unui imobil în regim de înălţime S+P+2E pe terenul situat în municipiul Bistriţa, str. Parcului nr. 6, iar instituția, primarul municipiului și secretarul general să-i plătească doamnei căreia i-au refuzat eliberarea acestui act suma de 5000 de lei.
După doi ani de înfățișări, procesul fiind deschis în 2018 de Ionela Rus, o instanță a Tribunalului BIstrița-Năsăud a dat publicității sentința prin care ”admite acţiunea în contencios administrativ formulată şi ulterior extinsă de reclamanta Ionel Rus în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bistrița, Primarul Municipiului Bistrița și intervenientul forţat Secretarul Municipiului Bistrița în cadrul dosarului nr. 1181/112/2018 şi, pe cale de consecinţă, constată nelegalitatea refuzului de emitere a autorizaţiei de construire şi obligă pârâţii să emită în beneficiul reclamantei autorizaţia de construire în vederea executării lucrărilor de construire imobil locuinţe mici în regim de înălţime S+P+2E pe terenul situat în municipiul Bistriţa, str. Parcului nr. 6, menţionat în Certificatul de urbanism nr. 23 din 10.01.2017, conform cererii nr. 101371 din data de 05.12.2017 şi documentaţiei tehnice anexate acesteia”.
De asemenea, instanța a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociația BIstrița Civică în interesul intervenientului forţat Secretarul municipiului Bistriţa și a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată în cadrul dosarului conexat nr. 961/112/2020 de reclamanţii VL, MDS,GGS,PV,ŞC,MA,GS în contradictoriu cu pârâtul P.M.BISTRIŢA, ca efect al admiterii excepţiei inadmisibilităţii, în şedinţa publică din 22.01.2021.
Instanța a decis ca pârâţii Primăria Municipiului Bistrița, Primarul Municipiului Bistrița şi intervenientul forţat secretarul Municipiului Bistrița, în solidar, să plătească reclamantei Ionela Rus suma de 5.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial”.
Sentința are drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Foto cu caracter ilustrativ: Parcul Municipal
Da, știm că dumneavoastră ”citiți” doar poze și exact de-asta am pus această fotografie, ca să vă mirați și să aveți ce comenta. Sunteți cumva vreun ”activist” sau vreun ”reclamant” din lista scurtă care crede că, dacă partidul i-a dat casă în parc, îi aparține și parcul?
Comuniștii au dreptul să tacă. Ne-au mai condus încă vreo 30 de ani după ce au murit niște oameni pentru libertate, nu au niciun merit pentru că stau în case construite prin muncă de alții pe care le-au confiscat ei cu tovarășii lor prin diverse metode, inclusiv retrocedări dubioase și comisii păguboase. Drept urmare, câte zile mai au, să plimbe pungi de un leu pe alei și să-și aducă aminte de zilele când tăiau și spânzurau în acest județ. Iar cei care vor să facă la fel să aibă soarta lor. Un oraș merită să aibă și alt parfum decât de bătrânețe și mucegai, un oraș merită să se dezvolte. E un parc cu niște pomi plantați, nu pădure amazoniană.
Și cum se lauda dna G ca primarul Turc a schimbat poziția procesuala a primăriei in proces și se opune alături de ea… sau a mințit???
Dacă n-a mințit, acuma sa plătească in solidar G cu Turc aia 5.000 lei ca sper ca nu va trebui noi, contribuabilii la buget, cetățenii Onești pe care ii invoca Dna G și pt care lupta ea ca o leoaica in corzi, sa plătim!
Turc nu trebuie amestecat. Ea se agita de una singura in lupta ei nesfarsita cu Monica Pop, iar primarul le urmareste cum se scufunda una pe cealalta.
Nu va mai plati nimeni pentru ele.
Și aia 5.000 lei sunt doar cheltuieli de avocat… când or cere și despăgubiri ca i-a blocat 2 ani și s-or face calculele, nici nu vreau sa ma gândesc…
și, sper, sa i le bage in cârca la secretara G și cine s-a opus, nu noua, contribuabililor….
Se tot aduna procese pierdute la Dna G, numai primarul nu le vede…
Toti oamenii care respecta legile sunt indreptatiti sa construiasca . Nu trebuie sa mire pe nimeni daca vor mai aparea blocuri in zona parcului. Urmatoarele s-ar putea ridica pe actualul stadion (inca Jean Padureanu) si de ce nu in locul actualei gradinite cu nume de poveste (Dumbrava Minunata). Totul e sa se constate legalitatea in instanta. Daca ai bani multi si influenta , legea te va ajuta. Perfect legal a construit o vila in gradina botanica din Donetk si fostul patron al echipei de fotbal Sahtar Donetk. Se poate. Totul e sa incerci. In legatura cu subiectul articolului zic sa asteptam recursul.
@ Intervenient, Așa spun toți hoții și escrocii: Că ei nu au furat ci au respectat legea. Legile sunt făcute de hoți la noi pentru ca ei și cei de teapa lor să poată fura liniștit.
daca acolo este o strada, cu numar, si e teren privat, pentru care exista pug ce reglemeneaza ce poate construi, daca respecta conditiile de urbanism din zona si ale codului civil consider ca OMUL ALA POATE SA CONSTRUIASCA CHIAR DACA E UN PARC UNDEVA ACOLO!!!!!
dar ce ati vrea?
ca omul ala sa cedeze terenul STATULUI ROMAN SA L CEDEZE DUPA ACEEA LA GLORIA , SAU SA L DONEZE vecinilor, SECRETAREI, sau firmelor de acolo sa le cumpere prin MEBO directorul ?
daca e proprietate privata, cu regulile de rigoare, trebuie sa poata construi.
Dacă s-a putut rezolva cu terenul pe care este Lidl, Hotel Metropolis, terasa Corida, Casa EMA și s-a putut construii, de ce să nu poată să construiască cineva pe proprietatea lui un bloc cu 10 etaje. Ce dacă este parc, doar are bani și este terenul lui… Dacă rămân 4 bănci și un pom între 4 zgârie nori este bine, aer și liniște să fie.
Speram sa se intample cat mai repede acest lucru. O femeie imposibila, o tata cu alte cuvinte, care se crede mai presus de orice.
Amplasamentul blocului e pe un teren privat, in spatele caselor de pe strada Parcului, practic din parc nu se vede. Opoziția au făcut-o foștii comuniști cu apartamente in vecinătate: Pupeza, Weingartner, Mateuț, ….. G ( fosta secretara UTC la Netex). Rus Ionela avea și are dreptul legal sa construiască, dar dacă nu i- a dat “dreptul” și la GF aceasta a lucrat-o in cel mai pur stil comunist. Din păcate Turc a mușcat momeala secretarei și acum e și el in rahat.
Ai uitat de vecinul liberal Gabriel (fost la SRI) și mama Saveta care fiecare dețin un apartament in zonă.
Zona parcul și pădura Condrișor cu tot cu ștrand sunt distruse, Adio și nu am cuvinte.
Sau distrus odată cu construirea Tribunalului, Hotelului Metropolis, zona RAAL, str. Tabără, ruinele Bistrița Hills etc. Bistrițeni nu realizează încă asta dar zona aceea este pierdută pentru Bistrița și numai are nicio șanșă. Sper ca măcar pădurile din Nordul orașului să rămână neatinse pentru a mai avea oxigen orașul nostru.
Și se va distruge în continuare, este un proces inevitabil datorită lăcomie și prostiei foștilor și actualilor parveniți ai orașului.
Parcul începe să devină doar un părculeț de ghetou.
………….
;;;
…
PS Vezi ca ti-am facut cu ochiul!
„S-au distrus” se scrie corect, „bistrițenii nu realizează” se scrie corect, „nu mai are” se scrie corect, Bălane! Iar te-ai grăbit la scris… Justificarea ta. Eco-liberal-comunist mic. Vezi că se mișcă treburile prin spatele tău și nici nu observi? Dar tu numeri pomi prin burg și crengi care pot sa se rupă și să omoare oameni. Tot în parc. Mai progresează orașul, ocolind idei învechite ale pionierului fruntaș. Ți-am spus că ești măscărici. Poate acum te simți neimportant. Ar fi un progres. Pentru tine, că noi ne descurcăm… Boric păros „care esti „.
@ anonim, Ăla din Parc nu este progres acolo în Parc să mergi să locuiești tu nărodule ! :o)
@ Liberalul. Este sentința judecătorească. Trebuie respectata. As locui cu drag în parc daca aș avea o casă acolo.
@ Anonim, De la mine voie ca de la vodă Ghica, dacă ești fraier du-te și locuiește în parc, be my guest.
Ca sa citez din clasicii gazetei, hurbanismul va fi ce-a fost si chiar mai mult decat atat. Mareata echipa, mandri carmacii, mester timonierul gf… Din stanca-n stanca, din gard in alt gard.
Oare nu e si vreo ceva abuz pe-acolo? Refuzul, dovedit ilegal, de a elibera un act… Sa fie necesara putina decapare ?
Oricum e nașpa rău să locuiești in parc…mai ales unde vrea Ionela să facă bloc. Ești vecin cu niste comuniști cufuriți și cu un secretar nebun. Coquet de-a dreptul.
Primul pas spre distrugerea iremedibila a parcului municipal! Cine o fi fost judecatorul? După ce Metropolis a inghesuit hoteul pe malul raului Bistrita fara sa aiba nici un loc de parcare, acuma distrug si zona de mijloc a parcului. Pa promenada, pa maluri amenajate. O sa urmeze stadionul. Cei de pe strada Parcului și nu numai, trebuiau sa iasa in strada!
Cine să iasă în stradă comuniștii și manglitorii de pe strada Parcului ? :o)
@George,De ce să ies eu în stradă pentru că niște nulități de comuniști și ” speciali ” să nu fie deranjați de viitori lor vecini când hibernează din pensiile speciale nemeritate ? Să ieși numai tu dacă ești fraier, oricum acei oamenii când au fost activi sau pișat pe capul tău și acum lafel îi doare în cot de omul de rând .
Normal ar fi.. O demisie.,,, de onoare”Dar de unde…?!! De unde nu e nici Dumnezeu nu cere!! Duduia se infunda singura… Asta e al doilea.proces pierdut… si mai urmeaza.. Probabil nu are avocati competenti sa o sfatuiasca cum trebuie.. Legal..
Da.. N-ar fi o idee rea.. Asa-u tovarasa G.?!! Pug-ul modificat? Interesanta idee… Sa speram ca si cei de la DNA o vor prinde…Si vor face lumina.. Pana de Paste…!!
In concluzie,daca cumpar o casa in parc,pot sa fac un bloc in locul ei?(un viitor cartier de blocuri).Asta fiind in inima verde a orasului,cu circulatie restrictionata!!Deci marele padureanu a vandut pe cash terenul de sport la Lidl(a umplut de masini un capat al parcului),in partea cealalta a aparut un hotel falimentar(de ce nu faceti un bloc cu 10 etaje in locul lui?),mai incolo sunt palatele de coruptie,apoi era sa apara centura orasului cu tiruri la cativa metri de parc.Ce dracu aveti cu parcul asta?
Anonimule .Mai sunt niste amarati care se semneaza din cand in cand ecologistul fara sa merite si sa aiba aceasta calitate . Eu nu am comentat de data asta la acest material si nu imi face placere sa ma amestec in niste laturi de povesti cu imposorii care duc niste lupte persoana contra persoana .Desigur ca doresc sa nu aud de blocuri in parc , altceva nu ma intereseaza.
@ Bălane, Vezi că bideu a spus că treaba cu cinematograful 23 August este aranjată , puneți-l și pe ăla jos la pământ !!!!!! După ce va eșua proiectul cu parcarea inutilă acolo se pretează un bloc cu 20 de etaje așa puțin mai mare decât urâțenia de bloc de la trezorerie de lângă blibliotecă.
In acest caz îmi cer scuze. Se pare că poți să răspunzi și frumos.
Hai cu blocurile, se poate.
Unde vedeti locuri libere ocupați cu blocuri.
nea Bălane….a pierdut conducătoarea voastră supremă….Alianța Civică oare cu cât va contribuii la plata despăgubirilor…că eu ca cetățean onest….nu vreau să se plătească nici un leu din taxele și impozitele mele!!!
Se vehiculeaza ca Turc si-o duce pe Mica Oprea la primarie tocmai pentru a nu se consulta cu Gaftone, ceea ce am putea crede ca era lui Gaftone apune.
Ramane de vazut care e scopul acestei schimbari, si in ce fel sau functie o aduce pe aia.
Alexandra , urmareste numa rezultatul RECURSULUI la Curtea de Apel Cluj. Te asigur de un rezultat surpriza si cand soseste vremea o sa-l citesti cu ochii tai. Sunt deja depistate vicii de procedura dar nu sunt eu in masura sa zic mai multe. Nu te grabii ca fata mare la maritat. Mai povestim .
Și pe Dogarilor tot viciu de procedură? Pe Ana Aslan…la fel? Pe unde pierde tovarășa…doar vicii de procedură…și judecătorii proști! Așa e Jorj? Pe unde câștigă…căsuțe de vacanță e perfect? Așteptăm cu interes și recursul de pe Dogarilor…bineînțeles, tot cu vicii de procedură!! Nea Bălane…te știam om serios…vertical…nu trompetă! Dar deh…viața te schimbă!
Viciu este și refuzul de a semna un act la care omul are dreptul. Mai multe vicii sunt abuz în formă continuată! Foarte răzbunătoare doamna. Dar vedem!
Bistrița este un oraș cu un singur plămân. Există un teren viran in zona Drumul Cetății ,unde era cândva o fabrică de teracotă , care ar fi ideal pentru al doilea mare parc al Bistriței, cu piste de biciclete ,teatru in aer liber, etc
Florene, Mica Oprea ar trebui sa stea pe fundul ei si pensie mare presupun si salariu ,oare nu ii prinde rusinea?
Toti pensionari de lux din primarie ar trebui sa plece.
Sau a fost trimisă fu un scop?
Vă cam țâțâie fundul… De ce vine domnișoara…? Să facă ordine în primăria cetățenilor onești. Să meargă actele și să se respecte legea. Cu ea ai garanția asta. De ce mai vine? Să le pună cu botul pe labe pe secretar G și inspector MS, care MS a impus un regim de teroare la urbanism… Bine.. Confundă horticultura cu hortysmul… Se crede Horty… Era și timpul să vină un profesionist între nebune! Succes.
Daaa…văd că vă țâțâie…asta e bine…pentru noi cetățenii! Sabrino ești cam disperată! O săptămână bună să ai…cu multe surprize…ca lideră de sindicat ar trebui să-i aperi pe colegi nu doar pe secretar G. Dar mă rog…caracterul se vede când ai ciomagul în mână! Grijă mare…ai început să-ți dai peste gioale singură…vezi-ți de PUG! Adică de spațiile verzi….de floare!