Camera Deputaţilor a adoptat, marți, majorarea salariilor pentru aleșii locali și funcționarii publici din primării. USR și AUR au cerut eliminarea integral a amendamentului care prevedea majorările salariale, dar PSD, PNL și UDMR au menținut prevederile pentru administrația publică locală.
Cu 168 de voturi pentru, 79 împotrivă și 4 de abțineri proiectul de lege a fost adoptat de deputați.
Dintre cei 5 deputați din județul Bistrița-Năsăud, la vot au participat Diana Morar (PNL) care a votat ”pentru” și Lorant Sas (neafiliat) care a votat ”împotrivă”. Deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan erau la Bistrița la conferința de alegeri a femeilor social-democrate, iar Robert Sighiartău (PNL) nu era în sală.
Proiectul de lege merge la promulgare, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz. Dacă proiectul de lege va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis, salariile aleșilor locali vor fi calculate și actualizate având ca referință salariul minim din 2021 și nu cel din 2019 cum este în prezent.
Președintele CJ și primarul municipiului vor avea salarii cu 4230 de lei mai mari, vicepreședinții CJ și viceprimarii cu 3760 de lei.
Bani mai mulți ar urma să primească și personalul din administrațiile locale, pentru că salariile acestora sunt stabilite în funcție de indemnizația viceprimarului sau a vicepreședintelui Consiliului Județean.
Proiectul de lege reglementează OUG 115/2022, prin care se acordă începând cu luna august 2022, o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
USR a anunțat că va contesta din nou la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea salariilor primarilor.
Asadar d-l primar va beneficia de o „diferenta” de 3290 lei. Cred ca multi pensionari care au muncit peste 40 de ani s-ar bucura sa aiba o pensie cat aceasta „diferenta”. Ei , ei , ce sa mai spun , legea e lege! Singurul lucru dureros este „ca nu este” (exprimare voita!) o lege (aceeasi) pentru toti. Una-i pentru „cainii mari” si alta-i pentru „catei”. Conform legii , nu-i asa d-na Morar?
Primarul cu 4230 …Vice primarii cu 3760.
Pai daca boborul voteaza USL de 30 de ani…
Batjocură în formă pură! Răducukle, te temeai că nu funcționează coaliția hoției, uite ce bine funcționează! Deci, cu creșterile ăstea poți aștepta iarna, așa-i răducule?! Doar pentru sărachi și populime iarna va fi groaznică, dar pentru băieții cărora li s-a majorat lefurile, nici într-un caz. Maximă nesimțire, acești insalubri nu mai au nicio teamă, nicio fărâmă de jenă, sunt obrăznicia întruchipată. Auzi mă, creșteri cu peste trei mii de lei la salariu… Dumnezeule Atotputernic! Auziți băieți, spuneți-le asta și proștilor ce vă votează. Spuneți-le că pensia lor nu este indexată nici măcar cu rata inflației, în timp ce salariile voastre cresc cu până la patru mii de lei. Asta înseamnă să fii mafiot, asta înseamnă să fii nesimțit, asta înseamnă să fii complet rupt de realitate și de interesul public, asta înseamnă să micționezi cu boltă pe populime și pe interesul public. Ei fraților de suferință, vedeți ce armonie este în monstruoasa coaliție când e vorba de interesul lor, gâlceava este numai când nu este vorba de interesul lor direct, când, la mijloc, este interesul public și populimea! Udmreaua a propus, iar fsn a aprobat. Tare, mergeți și votați-i, așa scârnăvii merită a fi votate. Tot timpul cresc semnificativ pensiile speciale, salariile „jmekerilor” din sistemul public, ăia cu funcții de conducere, și penziile majistraților, că doar ăia stau de „șase” să poată fura bandiții. În rest, o sută de lei la pensia minimă, două-trei sute la cea pe bază de contributivitate îndelungată și două sute la salariul minim. Stat mafiotizat și clanuri mafiote care îngroapă orice speranță de mai bine!
Bravo baietzi…Acum o sa vina governu cu niste taxe noi.
Am citit că se dorește introducerea Salariului Minim European, care să reprezinte 50% din salariul mediu brut pe țara.
Daca anul viitor salariul minim se majorează la 3.000 lei brut, salariul Președintelui CJ va fi 3.000 x 9 adică 27.000 lei brut, dar si celelalte salarii ale angajaților de la stat se măresc in funcție de salariul minim.
In acest fel salariul minim nu o sa ajungă niciodată sa reprezinte 50% din salariul mediu brut.
Doar daca bugetarii trec cu o treapta salarială msi jos, (de la x9 la x8) iar alți bugetari trec de la nivelul x 7 salarii minime la doar x 6 salarii minime.
Ca sa înțeleagă toată lumea.
Salariul minim brut este de 2550 lei, salariul mediu brut 6.000 lei.
2023 : Mărești minimul la 3.000 lei pt ca sa reprezinte 50% din salariul mediu pe economie..
Salariile bugetarilor se indexează cu un anumit coeficient raportat la salariul minim, ( X 2, 5, 7, 10) salariul mediu creste la 7.000 lei.
2024: Crești salariul minim la 3500 lei, ca sa ajunga la 50% din valoarea salariului mediu – salariile bugetarilor cresc la 8.000 lei
–
2025: Mărești salariul minim la 4.000 lei pt ca sa reprezinte 50% din mediu – firma dă faliment sau dă afară 20% dintre angajați,
Nu doar salariile primarilor, viceprimarilor, președintelui și vicepreședintelui cresc. Simultan se măresc și indemnizațiile consilierilor locali, județeni, care au 10% din indemnizația primarului, respectiv președintelui CJ, că deh și gurița lor e flămândă. Singurii care rămân cu ea mică, sunt cei care muncesc, sau au muncit, că ăștia e mai proști și n-au vreme sâ câștige, ei trebuie să fie pregătiți pentru vot.
PĂREREA MEA!
E vorba de tot aparatul administratiei publice locale. Aprox 450.000 de persoane.Consilierii sunt asa un ,,bonus”.
Mafia corupției vinr in sprijinul celor care-i UNG .Iar consilierii cine sunt , dacă ne uităm mai bine sunt foști directori niste scursuri care au fost anchetați de DNA-sau alte structuri de parchet ulterior clasați că aveau ciocolata la ei .Nimic pentru cetățeni ,numai pentru corupții țării.
Cand e vorba de vreo masura pentru mediul privat sau pentru amarati se tot skarpina in cefele alea groase si dau la tv declaratii despre impactul bugetar.Acum cand e vorba de burdihanele lor nu mai e nici un impact.Imprumuturile merg struna,taxele marite.Si dupa aia trompetele bugetare pun intrebari savante si fac reprosuri asupra dezbinarii din societatea romaneasca.Una peste alta a scapat un penaleu de invidia pe demnitarii din occident si inca un penaleu va invata sa fie cinstit dupa ce a ajuns bogat .Peeseedee e mai diplomat.Astia ne iau la dulce ca vezi doamne va merge economia si pana la urma cresterea asta se va reflecta si in sectorul privat.
Ce mai vrei pentru mediul privat? Nu e destul că statul închide ochii de 30 de ani la exploatarea sălbatică a sclavilor angajați la privat? Din cauza lăcomiei patronilor avem cea mai mare migrație a forței de muncă din Europa.
Pavele…cam asta ziceam si eu.
Hai să ne indignăm că le-au crescut ALEȘILOR salariile cu câteva sute dar să tăcem când e vorba de salariile astronomice din justiție și noua securitate de numeroasele lor privilegii, de pensiile lor speciale nesimțite și nemeritate. Și mai nou indivizilor din aceste instituții de represiune le plătim chiria sau mai rău le plătim ratele la vilele lor de lux. Unde mai pui că o lege strîmbă dată de Năstase dă dreptul securității să aibă activități comerciale ceea ce a distrus echilibrul și așa fragil a economiei de piață.
Ai pus punctul pe i !
Cand noi ne afundam ei sunt din ce in ce mai bine.. FIX ASTA AM VOTAT…
CUI SA I FIE MAI BINE!!!!!
Asa cum romanii pleaca la sparanghel si la pus pampersi la curul batranilor din UE tot asa suplimenteaza locurile de munca libere muncitorii si mai amarati din Nepal, Indonezia, Pakistan etc . care se multumesc exact cu ce primesc deoarece ei traiesc cu 2-3 dolari pe zi la ei acasa.
Deci Romania este pentru ei un taram binecuvantat si nu se mai smiorcaie atat de mult ca noi.
Deci prin 2050 tara noastra va fi ocupata de migranti iar natalitatea se va tripla in afara granitelor si copiii nasuti pe alte taramuri nu vor mai sti vreodata ca s-au tras din Romania.
Trist, uite asa se pierde o natiune , datorita unui trend profund nociv, toata lumea ca oile pleaca dincolo.
Bălane, să-i ponegrești pe românii care pleacă la muncă afară pentru a-și câștiga un ban cinstit și adecvat unui trai decent, abia asta arată nemernicia dumitale! Nimeni nu a plecat de bine ce i-a fost, cum nimeni nu-și părăsește țara de prea mult bine. Să jignești niște oameni sătui să fie bătaia de joc a unor patroni nesimțiți, care aleg să-i plătească cu doi bani, asta arată nivelul dumitale de empatie, educația aia aleasă pe care o tot clamezi și valorile și principiile ce susții că le ai. Felicitări, „stimabile”!
Da AUR a votat pentru si fac scandal.. bulangii.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care sunt mărite salariile aleșilor locali cu 10% de la 1 noiembrie 2022. Parlamentarii partidele din arcul guvernamental, adică PSD, PNL și UDMR, cu o perfidie inalificabilă s-au mobilizat pentru trece într-un ritm accelerat proiectul de lege prin care sunt crescute lefurile aleșilor locali, adică ale primarilor, viceprimarilor, președinților de CJ și vicepreședinților de CJ. In timp ce românii abia mai fac față scumpirilor , statul român va cheltui peste 25 de milioane de lei pentru majorările salariilor aleșilor locali . Mai exact, peste 8 milioane de lei lunar pentru cei 41 de președinți de consilii județene, 3.180 de primari, peste 40.000 de consilieri locali și 1.338 de consilieri județeni.
Nimic despre eficientizarea administratiei locale, prin reforma administrativ-teritoriala care să ducă la reducerea numarului de comune, desi peste 1.000 de UAT-uri nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.
Vezi: https://timponline.ro/statul-da-14-mil-de-lei-pentru-un-camin-cultural-nou-intr-o-comuna-pe-care-un-localnic-o-vrea-desfiintata/
Cand sa faci tu vizite ?Cand te trimite primarul pe care il tot lauzi pe aici ?Si el e beneficiar en gros la ghiolania asta
Parca vad că, aleși ăștia ai neamului și nealesi fuduli adică vicepreședinți și viceprimari vor avea grija doar de ei.
Urmează strada, inflația este pentru toată lumea, preturile mari la facturi, alimentele, combustibilul mai ales că nu toți umbla cu mașinile instituțiilor, copii la școală, nu toți sunt privilegiati , atenție domnilor că urmează revolta .
Foarte bine că și au mărit doar sa se facă pentru toți.
N am văzut vreun comentariu cu salariile magistraților care nu răspund de nimic, „n a trecut legea cu răspunderea magistraților”peste 28000 lei, dar pensia dubla și la 50 de ani pensionați că doar sunt obosiți, dau verdicte cum vor fara să răspundă.
N am văzut comentarii cu pensiile speciale, cu indemnizațiile celor 547 sau câți or fi, parlamentari cu cate 5 consilieri personali.
Cum apare o știre hopa aruncatul cu noroi.
Se plângea o doamna pe un alt ziar că are salariu 1800 lei, poate atâta merita, de ce îmbogățiți patroni, care o duc f bine?stiu electricieni, sudori cu studii profesionale și iau salariu mai mare decât un inginer, un director in Leoni ia peste 15-20 mi lei mai mult decât un primar.
Mai terminați cu comparațiile intre funcționari și mediul privat.
Ne am saturat de aceste comparații, am cunoștințe care lucrează în mediul privat că electrician și are apartament pus la punct, cabana la Colibița, mașină nouă, așa că vine muncește și știe meserie nu se plânge mereu.
Spor la lucru.
Si tu cat meriti buey mugetarule?Ca daca ar fi dupa cat munciti ar trebui sa aveti 1000 pe luna.Elzctricianul ala munceste 12 -14 ore pe zi ,inclusiv sambata ,nu are 20 de zile libere incepand de la ziua unirii pana la sfantul Nicolae,nu are vouchere si biroul incalzit .Mars la troca ipocritule .Ce ai vrea sa vina sa ti faca instalatia gratis ?Tu dupa cat esti de dobitoc bagi doua cuie in priza .