Social

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, despre ce va face în 2016

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, unul dintre edilii care a reuşit şi continuă să facă schimbări vizibile în comunitatea pe care o conduce, a făcut un anunţ legat de opţiunile sale pentru 2016.

Într-o emisiune la postul local AS TV, el a fost întrebat dacă va mai candida pentru un nou mandatsau dacă are alte planuri de viitor.

„Am spus-o şi o spun de fiecare dată: cât timp cetăţenii oraşului Beclean, în proporţie de 51%, vor aprecia ceea ce pun în valoare în comunitate, voi fi fidel acestei opţiuni. Sunt încă tânăr, este timp şi pentru alte provocări. Nu sunt omul care fuge de responsabilităţi, dar, în primul rând, ţin foarte mult la cei mai apropiaţi, cetăţenii din oraşul meu. Cel mai important e să-ţi faci treab acolo unde eşti, să ai capul sus şi conştiinţa că nu ai trecut printr-o anumită poziţie degeaba, ci ai făcut făcut lucruri bune pentru cetăţeni”, a spus Nicolae Moldovan, cel care a ridicat Becleanul la statutul de primul oraş turistic modern al judeţului.

De altfel, şi anul acesta, la Zilele Becleanului în care se celebrează 780 de ani de atestare documentară a oraşului, edilul vrea să continue punerea în valoare a bogăţiei turistice a zonei.

„Am stabilit şi o dată standard pentru aceste zile ale oraşului la sfârşitul lunii iunie fiindcă promovăm începerea sezonului la Băile Figa. Într-o activitate turistică, promovarea e un element esenţial. Avem la dispoziţie doar trei luni în care putem atrage turişti, nu mai mult. Ar fi poate mai uşor pentru noi să avem doar 2-3.000 de turişti pe zi, dar fiind 90 de zile în sezonul estival, dintre care vreo 2-3 săptămâni cu ploi şi vijelii, ne rămân la dispoziţie doar 60 de zile în care trebuie să avem turişti ca să putem asigura funcţionarea staţiunii. De aceea, nicio activitate turistică în România – fie că se bazează pe soare, fie pe zăpadă – nu poate fi susţinută fără o promovare puternică. În cazul nostru, trebuie să facem tot ce ţine de noi pentru ca, în cele 60 de zile câte avem la dispoziţie în sezon, să aducem maximum de turişti care să plătească bilet de intrare şi să asigure veniturile pe care noi le prognozăm în fiecare an. Nu poţi câştiga ceva fără să cheltui, aşa că Zilele oraşului Beclean e concentrat pe activitatea turistică, pe Băile Figa unde sunt majoritatea activităţilor. Vrem ca lumea să audă de ele, să vină şi să le vadă fiindcă mai ales oamenii din Bistriţa-Năsăud au şansa să îşi petreacă aici concediul fără să mai cheltuiască bani mulţi pe cazare şi masă în altă parte. E riscant în zilele noastre să-ţi faci un concediu nu ştiu unde şi să prinzi vreme cu vijelii şi cu ploaie. Mai bine vii la Băile Figa în zilele frumoase şi te bucuri de facilităţile de la noi”, a spus Nicolae Moldovan.

A XIII-a ediție a Zilelor oraşului Beclean, organizate la 780 de ani de la prima atestare istorică a oraşului, are loc în weekend-ul 26-28 iunie. CLICK pentru programul complet al evenimentelor.

20 comentarii

  • Dacă îți place aşa mult mă Ioane i-al acasă sau făi o statuie în Beclean. In 2016 într adevăr znopeşte Psd-ul în județ,obține remarcabilul scor de 27 %.

    • Da da. Am vrut sa zic si io da m-am gandit ca ma insel. Acum ca suntem doi care credem in PER, cred ca ar trebui sa-i fie frica la Nicu si la Radu. Vine Balan si le ia functiile!

  • DA.NICU este un om energic a facut multe pentru Beclenari,este valoros dar trebuie sa aiba mare atentie si o virgula conteaza,orice amanunt conteaza.In viata unui om sint si urcusuri si coborisuri.Nicu pana acum a avut numai urcusuri de la inceputul lui de primar…..deci mare atentie.

  • Domnule primar daca tot asteptati atatia turisti ar fii foarte indicat si sa-i respectati pt banii care ii cheltuie in Beclean si aici ma refer la conditiile din complex adica :schimbati mocheta aia verde INFECTA de sub sezlonguri cu niste pavaj ,garduletele din lemn sunt toate putrede,spatiul de joaca cu nisip care are casutele si topoganele cu lemn sunt toate DEFECTE (rupte),unde a ti folosit scanduri pe jos in loc sa le prindeti cu holjuruburi ati batut cuie in care iti rup unghile si picioarele…etc .Daca vreti respect din partea cetatenilor in procent mai mare respectati ne si dumneavoastra.Nu i suficient doar da faci un lucru trebuie si intretinut cu simt de raspundere daca tot se fac bani din Baile Figa.Va multumim anticipat domnule PRIMAR!!!

  • Baile Figa, o afacere de familie a primarului Moldovan. Comerciantii nu au loc sa vanda in incinta bailor…nu au loc de fratele Denes…asa ca promovam Baile Figa, cu scopuri familiale. Apropo uitati-va unde este amplasat si Bazinul de Inot (langa MegaProfing.)…

  • Cultul personalitatii, aroganta, interesul, „lingarnicia”…
    Acestea au daramat constructiile subrede ale „vanatorilor de putere si bani”.

  • Felicitari D-nul Primar, pentru cum arata Becleanul Si sper sa iesi la pensie ca primar al Becleanului. Nu conteaza culorea politica conteaza sa fi om si se faca ceva bun pentru tara .D-zeu sa va ajute .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.