”Anul 2014 a fost unul greu pentru administraţie pentru că ne apropiem de finalul unui ciclu de finanţare, este penultimul an de finanţare pe proiectele vechi, lucrurile trebuie aduse în faza la care să fie terminate până la sfârşitul anului viitor şi sunt lucrări importante, de mare anvergură. Mă refer la pasaje, la Casa de Cultură, şi o lucrare nouă, Campusul Şcolar la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”. A fost un am greu pentru că am muncit foarte mult şi la doscumentaţiile care vor asigura finanţare în continuare. Chiar dacă nu avem încă Ghidul solicitantului şi se poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020, iată că un an deja a trecut şi încă nu avem Ghidul, am dorit să intrăm pregătiţi în noul ciclu de finanţare pentru că acesta este motorul dezvoltării municipiului Bistriţa”, a spus primarul Ovidiu Creţu.
El a adăugat că anul 2015 va fi unul pierdut în ceea ce priveşte demararea unor mari proiecte cu bani europeni.
”Proiectele mari pe fonduri europene nu vor începe anul viitor pentru că Ghidul solicitantului nu este apărut. Pînă când va apărea acesta vom depune proiectele, vor fi analizate, iar anul 2015 va fi un an pierdut din acest punct de vedere. Noi vom continua pe fonduri proprii cu asfaltarea străzilor de pământ din zonele locuite, cu sume importanbte, cu realizarea trotuarelor în zone în care au rămas cele vechi din asfalt şi nefinalizate, şi lucrările obişnuite. Deci investiţional în cele două direcţii, străzi şi trotuare. În afară de lucrările care sunt începute şi care vor continua, bineînţeles”, a comentat edilul Bistriţei.
Adaugă comentariu