Actualitate

Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria. Ce au discutat

Primarul Bistriței, Ioan Turc, s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă. Acesta l-a asigurat ”de întregul suport al Guvernului României”.

”În cadrul discuțiilor avute, am subliniat importanța construirii drumului rapid Baia Mare – Bistrița – Suceava, care urmează să includă centura ocolitoare a municipiului, mobilitatea fiind esențială în orice oraș, cu atât mai mult într-o reședință de județ.


De asemenea, am vorbit despre realizarea prin Compania Națională de Investiții a unui bazin olimpic, ca parte a unui plan al Primăriei Bistrița ce își propune să atragă școlarii și tinerii spre natație. Am oferit detalii despre programul pe care l-am inițiat, intitulat „Școala de înot”, prin care, din acest an, 1.500 de elevi din ciclul primar vor beneficia de cursuri de înot gratuite, într-un demers administrativ ce se vrea o pledoarie pentru o viață sănătoasă.

Am discutat și despre Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, cu referiri la proiectele pe care municipalitatea le-a depus pentru finanțare. Este vorba despre noul pasaj auto subteran Gării – Tărpiului, modernizarea drumurilor din intravilan, extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și a celei de gaze naturale în cartierele aparținătoare Sărata și Slătinița, pentru creșterea calității vieții și în zonele periurbane ale Bistriței.

Am amintit și așteptările pe care primarii din Bistrița-Năsăud le au de la Programul ”Anghel Saligny” pentru dezvoltarea localităților pe care le administrează, primind confirmarea că programul va fi operațional în curând, proiectele depuse urmând să fie evaluate în vederea implementării.

Primul ministru m-a asigurat de întregul suport al Guvernului României pentru obiectivele de investiții pe care i le-am prezentat, arătându-se și un bun cunoscător al realităților județului Bistrița-Năsăud”, spune Ioan Turc într-o postare pe Facebook.

18 comentarii

  • Da ce satisfăcut e Turc în poză ! Parcă e o babă care după multe ore de stat la rând a ajuns și a pupat moaștele :)))

    • Putin a recunoscut Donbass și apoi a invadat Ucraina. Când recunoaște Transnistria trece în Moldova. In momentul de față pe prim-ministru îl doare fix 5 metri în spate de turc

    • Dorel, se pare că și pe noi ne doare la fel pentru Buceag, Herța, Insula Șerpilor, …Nordul Maramureșului istoric, Bucovina de Nord

  • Cum ce-a discutat?! I-a pupat mâna și a zis că are toate voturile de la el.
    Cum era să vină el acasă după ce și-a terminat BNP-ul? La lucru? Nu tată! Politica se face la Bucale. La masă cu tovarășii! Plus că nu-ți ține nimeni socoteala paharelor că cine naiba să te bage-n seamă în satul cu miniștrii. Bașca că decontăm noi, tot: avion, salariu/diurnă, hotel, masă. O poză care face cam 4000 de lei! Mișto de tot! Trai pe vătrai!

  • Desi avea 2 (doi) nasturi si-a inchis numai unul , imitandu-l pe viitorul sef. Dar oare de ce rade? Noa , nu-i rau sa te pui bine cu presedintele! Cred ca i-o fi spus si ca era impotriva lui „nenea” Catu…

  • avem un primar interesat de ceea ce se intampla la noi. se zbate la bucuresti sa obtina aprobari necesare sa poata pune proiectele in plan. l-ati vazut pe cretu in atatea mandate sa plece altundeva decat in austria la schi?
    si e normal ca e bucuros omu. si-a vazut un coleg care are o functie inalta si pare ca este o intelegere la nivel de partid ca tot e fierbinte subiectul conducerii pnl

    • Nu, dar Crețu era zilnic la primărie până seara de multe ori la ora 18-19 pentru că citea tot ce semna,avea săptămânal audiențe cu cetățenii și dacă dispunea ceva era literă de lege! Acum totul pe invers! Primarul e peste tot și nicăieri , cetățenii îl văd doar în poze iar cuvântul lui este apa de ploaie. Nu l bagă nimeni în seamă, la primărie joacă dracii pe masă, conduc directorii , el doar semnează „ca primarul”. Mare minune să nu îl caute mascații și pe ei peste vreo doi ani! Atunci paranghelie!!!..:)) și chiar l-am votat 🙈🤦

  • Ce acri-s strugurii când n-ajungi la ei.
    Unii ar da un ban numa să-i vadă poza.
    E foarte bine pentru primarul unui oraș mic că s-a văzut cu primul ministru.
    Ce puteau să discute în 3 minute.
    Cam ce discuta Johannis cu Biden când se vedeau pe holurile de la Bruxelles:Salut , salut, how do you do ? Fain ? OK !
    E bine și civilizat să se fi întâlnit, spre ciuda viscerală a cârcotașilor.

    • ,,Fain” e in romgleza ta de balta …pe cocioc ,la tine,asa se saluta presedintii de la CAP si presedintii de scara…salut-salut.

    • doamne unde am ajuns…sa te bucuri ca te vezi cu primul ministru:::))) da e de pe alta planeta sau ce? doamne feri!!!! degeaba faci poze daca nu faci treba la primarie!!!!!!!! orasul e mizerabil!!!! mizerabil!!!! Cand o sa vina primul ministru la Turc in birou, atunci da…e ceva…. dar asa….o alta poze facuta ptr publicitate, si multe comenturi de la traseistii politici care acum nu mai stiu pe cine sa serveasca ca nu mai stiu cine e la putere de fapt:::))))

    • Numai că cârcotașilor de acum,le veți linge papucii peste doi ani ca să l mai voteze iar noi vă vom spune adio ..ok? Căci Turc este cel mai absent primar din ultimii 30 de ani. Probabil de aceea ne mai arată câte o poză din când în când,ca să nu l uităm când v a trebui să punem stampila dar vom proceda cum a făcut el cu auditul și organigrama..ne vom preface că l votam!

  • Doi (…):)))unul mic și altul mare:)))
    (Comentariu editat pentru nerespectarea regulilor. Următoarele de acest fel nu vor mai fi validate)

  • Suntem rai si nerecunoscatori!Tanarul primar Turc se zbate pt NOI.Vrea sa lase ceva in urma lui.Nu-i ies toate ,dar eu simt ca le face cu buna credinta.De ce atata persiflare ,in loc sa vedem graul din neghina?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui O poză cât ... Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS