Actualitate Recomandări

Primarul Monița nu vrea să candideze pentru Senat. Care sunt motivele

Deși ALDE Bistrița-Năsăud a anunțat că primarul comunei Romuli, Ioan Monița, prim-vicepreședinte al organizației județene, este propunerea pentru primul loc pe lista pentru Senat la alegerile parlamentare, acesta spune că nu este cazul.

”Pentru Camera Deputaților nr. 1 pe listă va fi domnul Ioan Țintean, iar pentru Senat vreau să-mi confirme domnul Ioan Monița că va fi primul pe listă. Avem 10 viceprimari în funcție, la Urmeniș, Telciu, Sânmihaiu de Câmpie, Șieuț, Șieu, Romuli, Poiana Ilvei, Mărișelu, Livezile și Bistrița și avem șanse foarte mari pentru comunele Leșu și Prundu Bârgăului. În organizațiile locale unde nu am obținut niciun consilier vom schimba președinții”, a spus președintele executiv al ALDE BN, consilierul județean Constantin Brașoveanu.

Ioan Monița a precizat: ”Este o propunere care mă onorează, dar cred că nu este oportun să sar anumiți pași care mi s-ar părea firești în evoluția politică. Vom analiza foarte bine. Dacă imaginea mea contează atât de mult, voi ajuta partidul necondiționat, dar din punct de vedere politic să ai pretenția să ajungi acolo e cam mult, ar trebui parcurși niște pași. Avem oameni cu experiență, nu ducem lipsă de oameni. Eu sunt primar la Romuli, am niște responsabilități față de cetățeni, am proiecte în derulare pe care vreau să le duc la bun sfârșit. Eu sunt de părere că decât codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș. Dacă soarta îmi va oferi vreodată posibilitatea să ajung în Parlament, nu voi merge acolo să mă odihnesc”.

El a adăugat că nu este pregătit pentru o funcție de senator. ”Eu sunt realist, sunt într-o perioadă în care nu îmi permit să sar anumite etape, e prea mult pentru mine o eventuală funcție de senator. Mi s-ar părea normal ca oamenii cu experiență mare să fie în Senat, l-aș vedea pe domnul președinte să deschidă lista la Senat. Vă spun că dacă mi s-ar oferi locul 1 la Senat eligibil 100% nu m-aș duce, nu mă simt pregătit să fiu senator. Și pentru Camera Deputaților m-aș gândi foarte bine. Nu spun că mi-ar conveni, doar că e o opțiune la care m-aș gândi. Dar deocamdată nu îmi doresc. În Parlament este o mascaradă, poate că e cea mai decredibilizată instituție din România. Nu sunt pregătit, Senatul presupune altceva, ține mai mult de diplomație. Consider că îmi fac bine treaba administrativă. Sunt oameni care au parcurs niște pași, au fost directori de instituții, parlamentari, care e problema? În Senat trebuie să fii pregătit, nu mă simt a fi un diplomat prin excelență. Nu înțelegeți că am crescut în pădure, dar încă o dată vă spun că nu e cazul pentru Senat, mi se pare mult prea mult, îmi știu capacitățile, limitele. Lăsați Sfatul înțelepților să fie în Senat. Spuneți-mi cu ce a excelat în Senat Cristian Florian. A devenit mai înțelept sau cum. Decât locul 1 la Senat, mai bine locul 5 la Camera Deputaților. Chiar nu îmi doresc să ajung în Senat”, a comentat el.

Etichete

2 comentarii

  • Domnul MONITA cu ce a excelat fostul d-voastra coleg de partid DOBRA care este senator.Il respectam.Dar daca vointa noastra este sa deveniti sanator nu puteti refuza,Daca d-voastra ati demonstrat in functia de primar sintem siguri ca veti demonsta si acolo.Va cunoAstem un om care credeti,vreti si puteti.Va respectam si va alegem.

  • Gargara. Monita cel uns cu toate alifiile, senator? Buna gluma.Monita cel care a acumulat avere ca un nabab, nu ca primarul unei comune minuscule, candidata la desfiintare daca ar fi sa te iei dupa nr de locuitori. Traseistul sef? A fost asa> in PRM, PD, PNL, ALDE si cate inca…Nu zau.. Senator? Atata poate Alde? Oricum pragmaticul isi face calcule> cum n-au sanse , ca in BN sunt doi senatori> unul la PSD altul la PNL-ul asta agonizant, ALDE nu ia. Mai ales dupa ce Tariceanu va fi tra pe dreapta

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.