Actualitate

”Nu trebuie să ne vândă nimeni clădirea din Eminescu. Sunt alte proceduri”

Rombat

Parcarea pe care Primăria Bistrița vrea să o amenajeze în Piața Mihai Eminescu este un proiect la care administrația nu a renunțat, însă trebuie urmați anumiți pași, spune primarul Gabriel Lazany.

”Parcarea din Mihai Eminescu este un proiect pe care mi l-am asumat. A fost declarat de utilitate publică, de interes local și eu consider și acum că este cel mai bun proiect de regenerare urbană ce poate apărea. Lucrurile nu pot fi făcute peste noapte, ci etapizat. Eu, la preluarea mandatului, am găsit toate sursele din finanțare din orice fonduri închise. Nu mai pot folosi decât bani guvernamentali care nu sunt decât pentru anumite lucruri. Primul pas ce trebuie făcut este ca Primăria – exact ca la Stadionul Jean Pădureanu – este să intre în proprietatea acelei clădiri. Eu am auzit declarațiile și fabulațiile unora că primarul Lazany nu mai pot face proiectul. Ba poate să facă acel proiect și îl va face. Trebuie să apară oportunitatea de finanțare, să avem banii ca să preluăm acel imobil. Nu trebuie să ni-l vândă cineva. Sunt alte proceduri legale care pot fi puse în practică ca să intri în posesia acelui bun”, a spus primarul într-o emisiune Ziar la negru.

El a dat ca exemplu ce s-a întâmplat la Oradea în mandatul actualului premier Ilie Bolojan.

”Bolojan, pentru construcția unui pasaj, a expropiat 4 case și un bloc. A demolat un bloc. Să nu credeți că acel imobil e de o valoare inestimabilă. Dacă facem o expertiză tehnică, o să constatăm că s-au făcut multe lucrări ilegale asupra structurii acelui imobil. Și aici mă opresc”, a spus primarul Bistriței.

18 comentarii

  • Cineva, doar pentru ca este acum primar la 8 voturi, impins in fata de altii, da sentinte si scoate panglici pe gura si lumea, care nu aude si altceva, poate crede ca e asa cum zice. Ascultati la mine. Nu doar Lazany in timpul mandatului, dar nici Primaria, oricat s-ar opinti majoritatea PSD-PNL, nu va obtine NICIODATA cladirea lui Dragan din Eminescu. Decat daca o va cumpara pe un pret nerusinat asa cum a facut cu LDP, baza sportiva Mecanica si Stadionul Municipal. Primaria a ajuns agent si investitor imobiliar. Dr. Soni vinde minciuni de propaganda dupa o strategie mult exersata la antrenament, la partid.

    58
    18
    • Asa este! Se crede buricul pamantului care cheltuie banii doar dupa cum dicteaza tatuca.
      Handbal? LDP? Serios?
      As vrea sa vad daca votantii lui l ar mai vota peste 3 ani. Numa intreb

      54
      13
    • Corect parcarea şi parcul de deasupra ei sunt singurele lucruri utile şi cerute de Bistriţeni din toată agenda PSD.
      Corect spui dacă nu va începe construcţia acestei parcări nu prrea îi văd bine pe PSD-işti la următoarele alegeri am avea supriza ca AUR să ia tot.

      Ar mai fi lucruri utile în agenda PSD asfatarea străzilor de pământ din oraş numai că şi aici PSD pierde voturi fiindcă asfaltează cu dedicaţie numai străzi de la Cucuieţi din Deal unde locuiesc puţini oameni iar străzile vechi de pământ din oraş rămân iarăşi neasfaltate acest lucru enervează oamenii care vor vota în conseciţă.

      Mai este un alt lucru util noua centură pe la Budac unde însă PSD o năclăiesc şi o sucesc numai că nu avansează.

      49
      6
  • Clădirea nu e în totalitate a lui Drăgan și oricum nu a făcut mare lucru cu această clădire până acum. E tot o ruină și sunt slabe șanse să mai facă ceva de aici încolo. N-ar fi rău să ajungă primarul la o înțelegere cu Drăgan. Ar câștiga și el, ar câștiga și orașul, am scăpa de o ruină, ne-am alege cu un parc. Așa, pas cu pas, în patru ani poate se realizează deal-ul.

    41
    12
  • Sună cam dictatorial să ameninți că sunt și alte metode de a lua proprietatea omului , decât cea prin cumpărare.
    Nu demult, bunicii unora făceau asta și nu dădeau seamă nimănui.(cine nu este cu noi este împotriva noastră!).
    Poate mai multă temperație în exprimarea ideilor, n-ar strica.
    Prea multă înflăcărare ne plasează pe terenul dictaturii – părăsit doar parțial.

    44
    4
    • Asta am vrut să scriu și eu.
      Sună a amenințare a unei părți într-un proces de negociere în derulare.
      Ori, e inacceptabil din perspectiva reprezentantului unei Autorități.Publice.
      Practic deschide calea spre contestare a părții ce se va considera vătămate , adică bani publici pierduți de toți într-un proces. E proprietate privată totuşi , justificarea expropierii pentru o parcare banalà nu prea are sens.

      23
      3
    • pentru ca nu s-a putut…Chelu atata poate…ia bani din buget si-i imparte dupa cum dicteaza baronu…3,5 bulioane la stadion ..4 la gloria …vreo 3 la dragan..probabil …etc…si uite asa tovarasii se-mbogatesc si noi platim vignete albastre…

      10
      3
  • Se poate face foarte bine parcarea supraetajată cu parcul deasupra pe terenul vecin cel din faţă de la Profi şi atunci clădirea lui Drăgan nu mai trebuie cumpărată.
    Nimic mai simplu.

    34
    2
  • Omul este musai să cumpere clădirea din Eminescu şi să facă parcarea fiindcă aşa se acoperă faptul când a fost mare manager la Policlinică a uitat să facă parcarea pentru bolnavi din faţa Policlinici.

    39
    2
  • Poate că unul dintre consilierii personali (plătiți degeaba) îi vor spune domnului primar istorioara asta:

    Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712-1786), voia să-și mărească parcul castelului său de la Sans-Souci.
    Pe locul însă unde suveranul intenționa să-și extindă grădina se afla o moară.
    Frederic l-a chemat pe morar și i-a propus să i-o cumpere.
    Morarul n-a vrut să i-o vândă.
    Și atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forța.
    La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”.

    20
    4
  • Am mai spus, afacere gen pârtia Cocoș. Aici este vorba de bani mulți.
    Clădirea din Eminescu e relativ nouă.
    De ce primăria nu le pune în brațe proprietarilor un proiect estetic pentru exterior și să-i impoziteze dacă lasă imobilul neterminat?
    Cât ar costa un asemenea proiect?
    Primarul insistă însă pentru ideile lui: milioane de euro bani publici. Omul era considerat un manager performant!
    Pentru ce? Parcare? Mașini sub nasul locatarilor!

    18
    20
  • Foarte buna ideea cu parcarea,avem nevoie de multe parcari,avand in vedere ca in fiecare an se inmatriculeaza sute de masini,un proiect maret pentru confort si viitorul oraș. Spor la treabă.

    12
    11
  • Buna peste 3 ani vede el roadele , acuma ta-e si spanzura , ne-a luat si parcarile care le-am platit de 3 ori si nimeni nu vroia parcare atuncea , acuma ni le ea domnul primar , crede ca toate le poate lua cu forta , dar cu Dragan si cu restu care detin cladirea nu o sa-i mearga , regret ca la-m votat cred ca este una din marile greseli pe care le-am facut , toate la randul lor , o sa dea socoteala pentru tot la alegeri !!!!

    9
    3
  • PSD BN s-a pozitionat acum de partea lui Titus Corlatean. Daca castiga Grindeanu presedintia PSD, nu mai vin bani in BN degraba. Astia-s cei mai ranchiunosi politicieni din Romania. Totul depinde acum de cine castiga alegerile interne din PSD. Bistritenii s-ar putea sa astepte degeaba parcarea din Eminescu, in politica din tara asta lucrurile se complica mereu.

    6
    3
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Simplu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.