Politică

Primele ședințe, extraordinare, ale noului Consiliu Județean

Recent constituit pentru mandatul 2024-2028, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud este convocat luni 28 octombrie în două ședințe extraordinare, în sala mare a Palatului Administrativ.

Mai întâi, de la ora 14.30, vor depune jurământul consilierii județeni Honoria Rațiu (AUR) și Marin Rus (PNL), care nu au luat parte la ședința de constituire din 22 octombrie (foto).

Apoi, se va vota componența comisiilor de specialitate, din care vor face parte consilierii județeni: Comisia economică, Comisia de administrație și urbanism, Comisia de sănătate, cultură, tineret și sport, Comisia juridică și de fonduri europene.

De la ora 15.30 este programată o altă ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind alegerea celor doi vicepreședinți ai CJ, din rândul consilierilor județeni.

Structura Consiliului Județean Bistrița-Năsăud 2024-2028: PSD – 14 + președinte, PNL – 10, AUR – 4, UDMR – 2.

Alături de președintele CJ Radu Moldovan, din plen fac parte: Camelia Tabără, Paul Pop, Daniel Tămaș, Augusta Săsărman, Mihai Suciu, George Pop, Mirela Cîrcu, Nicolae Popescu, Romulus Pop, Simona Duca, Alin Demian, Ciprian Buta, Simion Forai, Nicolae Lupșan (PSD), Cristian Mureșan, Florin Rogozan, Cristian Cîrlig, Marius Chețan, Gheorghe Scuturici, Aurelia Dan, Marin Rus, Viorica Calo, Dorin Rus, Elena Pop (PNL), Honoria Rațiu, Loredana Baltă, Dragoș Hârjoabă, Ciprian Iușan (AUR), Zsolt Szilagyi, Timea Zoltan-Sipos (UDMR).

4 comentarii

  • Și ăstia sunt flămânzi tare! În prima ședință extraordinară depun jurământul doi consilieri. După ce depun ăia doi jurământul se trage linie și începe sedința numarul doi în care se aleg vicepreședinții. Că, dacă nu ziceau că sunt două ședințe era indemnizația pe luna Octombrie jumătate. Cinci minute ședința și au marcat banul!

    Sunt destul de transparente intentiile noului Consiliu Județean. Consilierii trebuie să-și recupereze banii cu care l-au împrumutat pe dl. președinte așa cum reiese din declarația de avere, pe care a depus-o acesta în anul curent. Jumătate de milion de lei de la ciolovecii pe care i-a introdus in CJ! De acum totul va fi la dublu!

    27
    4
    • Înainte să aruncați vorbe aiurea, citiți legea! Care spune foarte simplu: indemnizația primită de consilier (local, județean) reprezintă 1/10 din salariul de încadrare al președintelui CJ (primarului) și se încasează o singură dată pe lună, indiferent de numărul de ședințe la care participă, cu condiția participării la cel puțin o ședință în plen și pe comisii într-o lună!! Restul sunt povești!!…

      3
      2
    • @dante Una și cu una sunt două: „Consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni au dreptul la indemnizaţia lunară doar dacă participă la cel puţin o şedinţă a autorităţii deliberative şi o şedinţă a comisiei de specialitate, pe lună, desfăşurate în condiţiile legii.”

      1
      1
  • Bună ziua, Și cum tot s-a vorbit de ilustrul savant Iorga, zilele acestea …
    Succes !.👍
    Și o povață:
    „Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu, să fie mai bine ca înainte.”
    – Nicolae Iorga

    12
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.