Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a explicat într-o conferință de presă de ce s-a blocat programul pentru școli (lapte, corn, măr):
”Licitația pentru achiziția de produse lactate a fost demarată în iulie, în urma primirii tuturor documentelor necesare caietului de sarcini de la ISJ, cu numărul de elevi, clase. Până în 29 august s-au depus oferte, a început evaluarea iar la 5 octombrie s-a anulat procedura pentru că unul dintre ofertanți s-a retras și celălalt avea ofertă neconformă.
Pentru panificație a început procedura în iulie, s-au depus oferte până în 25 august, a început evaluarea și în momentul de față licitația este suspendată de CNSC în urma contestațiilor depuse.
În momentul de față, avem în vigoare, din 7 septembrie, o Hotărâre de Guvern care ne spune că Ministerul Agriculturii și ANAP vor emite în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare un ordin comun privind aprobarea documentațiilor standardizate de atribuire a contractelor. Până nu avem ordinul comun, nu putem reface. Guvernul a făcut un pas de standardizare a documentațiilor pe care din păcate nu l-a dus până la final. Până în momentul de față, Ministerul Agriculturii și ANAP nu au emis ordinul comun.
Programul pentru mere este în aceeași situație, cu licitație contestată, anulată și nereluată pentru că între timp a apărut Hotărârea de Guvern și nu ne putem permite să nu respectăm deciziile instituțiilor centrale”.
La copii nu se poate face o licitatie dar la restaurantul parlamentului nu au fost probleme.
Conducatorii nostri locali au reusit in timp record sa-si mareasca salariile dar de noi cei ce platim taxe nu au avut si nu au timp.
A aparut o HG , dar domnilor suteti in acelasi partid de ce nu cereti retragerea acelei HG sau nu vreti sa-i supatati pe cei mai sus pusi? Cand o sa munciti pentru noi cei ce v-am votat?
Vinovat deci Inspectoratul școlar județean, o instituție inutilă care îngreunează bunul mers al lucrurilor. Procedura putea fi derulată din timp, dar ce să ceri unui tovarăș din inspectoratul școlar? Cine e vinovat să răspundă! E bătaie de joc față de copii și e al doilea an consecutiv în același fel, același responsabil. În alte județe s-a putut derula programul normal, înseamnă că incompetență aici.
Bugerul SRI a crescut și în acest an ! Acolo e cornul și laptele copiilor !
Lipsa cornului şi laptelui. dar nu numai, dovedesc încă odată în plus că programul cu care au câştigat alegerile cei din majoritate, în speţă PSD-ul, (că ALDE este o cantitate neglijabilă,) a fost o minciună gogonată, iar pentru ascunderea ei, se taie din finanţarea investiţiilor, a învăţământului, sănătăţii, chiar şi apărării. Să ne spună guvernanţii ce investiţii s-au făcut în cei aproape 12 luni de când se chinuie să-şi subordoneze justiţia, pentru a-i scăpa pe cei care se ştiu cu musca pe căciulă, de binemeritata închisoare. Nu m-ar bucura să-i ştiu la închisoare, deoarece cu fiecare în parte care ajunge acolo, povara pe care o suportăm, noi toţi, este tot mai mare. Dar Dumnezeu ne dă putere să suportăm orice greutate, numai să se ajungă la o judecată după ADEVĂR, care, chiar dacă întârzie, soseşte la timp. AMIN.
Este al doilea an in care se intampla la fel!..Oare nu vorbim de fapt de incompetenta lu Raducu si a camarilei pe care o conduce? … doar toti sunt pe functii din anturajul PSD-ist!
Sa nu fi in stare sa faci o procedura simplificata, pentru atribuirea acestui contract, mi se pare de-a dreptu hilar. Dar oricum cred ca acesta-i numai un motiv pueril, de fapt lor trebuie sa la ajunga banii de salarii, iar copii vor primii cornul, laptele si marul, la „sfantu ateapta”!
problema este „cretosul”si a dat singur cel mai mare salar de primar din toata tara,asa ca nu licitatia este de vina ci lipsa baniilor,daca va mai fii votat sa iasa primar,inseamna ca bistritenii sint cei mai timpiti alegatori din mapamond ce a facut pentru oras, da ,multe scumpeste gunoiul de 2-3 ori pe an,majoreaza impozitele,face trotuare,care sint montate si demontate anual,de calitate ca-ti rupi picioarele,cumpara si ucide veveritele, face,pirtie de schii care nu functioneaza,vrea sa faca un spa „la mama dracului”,de ce nu poate sa faca o zona de agrement cum este la figa si mai ales in toplita,unde se pot duce si pensionarii foarte ieftin cu 50% reducere 11 lei bazin apa termala 25 grade,bazin jacuzzi 35 grade,sauna uscata,sauna umeda parfumata,camera cu sare,,sala de fittness toate la numai 11 lei la pensionari. in orice caz eu n-am votat niciodata si nici n-o sa votez,dar atrag atentia alegatoriilor,daca iarasi el va fi primar eu mai bine ma mut din bistrita