„Zilele trecute, din stupul Primăriei Bistrița au venit niște albine lucrătoare de au mai umplut un trotuar de pe str. Lt. Călin cu țevi portocalii că să nu-și mai parcheze nemernicii de locatari mașinile care nu dau bine la ochii edililor. Ok! Dar celor cu mașini ar trebui să le oferi alternativă, primarule”, scrie Dumitru Cruceru, într-un text transmis redacţiei noastre.
„Și pentru asta trebuia și trebuie să-i trimiți în zbor la discuții cu locatarii pe ceilalți membri ai stupului să vedem ce soluții se pot găsi, că dacă se vrea, se poate. Dar cerem prea mult că pe frigul ăsta să iasă oamenii de la căldurică din birou, să vadă că dacă țevile cele portocalii se montau cu 1 m. mai spre bloc, rămânea loc de trecere și pentru pietoni și era posibilă și parcarea pe ambele părţi ale străzii.
De asemenea au rămas între blocuri fostele containere pentru adunarea selectivă a deșeurilor, pe locul cărora s-ar mai putea amenaja 2-3 locuri de parcare, dar cui să zici?
Unor indolenți care de circa trei ani de zile încă nu au fost în stare să atribuie cu chirie parcări locatarilor din zonă pe motivul construcției blocului din intersecția Crinilor cu Lt.Călin, construcție terminată de un an (timp în care Musk, creatorul Tesla, a construit o rachetă cu care și-o trimis mașină roșie la parcare pe Marte), lăsandu-ne să credem că acel bloc e „buricul pămantului” fără de care cele 4 blocuri din zonă, nu există. Și o să mă repet, dar e ciudat cum armata de Poliție Locală și de păzitori de radiatoare din Primărie, inclusiv „altețea ta” care zilnic tociți Bulevardul Republicii, nu vedeți mizeria creată de parcarea pe trotuarul de la „Magnolia” la „Lic.Rebreanu” pe unde trec sute de oameni zilnic și unde chiar s-ar impune „cultivarea” de țevi portocalii, în schimb vă arătaţi mușchii pe niște străduţe lăturalnice. Explicația ar fi că ce e „ciudat” pentru unii pare să fie „normal” pentru voi care trăiţi din taxele noastre fără a ne dovedi cu ceva că ați merita-o”, a scris Dumitru Cruceru, revoltat.
Evreii sunt de vină că nu dă vaca lapte,
Când toată Slătinița miroase a colhoz –
Că pârtia Cocoșul nu merge zi și noapte,
Așa cum vă promite primarul vostru roz.
Din colecția: „Versuri populare de pe pereții veceurilor”
Editate de Primăria Municipiului Bistrița, în anul 2018, prin grija d-lui primar Ovidiu Crețu, căruia îi transmitem aici recunoștința noastră.
Pai nu! Micsoreaza numarul de asa-zise parcari! Si asa obliga oamenii sa parcheze masinile pe locurile de parcare create de Primarie sa mai faca niste bani din plata parcarilor sau din amenzi sa-si scoata parleala cu Partia Cocosului! Rusine Primarului si celor care sunt de acord cu aceasta abordare!
Fixarea acestor tevi este inca o ineptie: in loc sa fie amplasate cu scop de PROTECTIE in zonele cu scoli, (ex faimoasa scoala a dnei inspector general, „gene1”, pe la biserica sau pe Imparatul Traian!), le vezi „implementate” aiurea, fara rost, unde nici nu te astepti: pe strada abatorului sau, iata, pe Lt Calin! Creierul primariei, care niciodata nu o potriveste cu logica, dovedindu-si inca o data daca mai era cazul!- indiferenta fata de administrarea riguroasa si corecta a banului public! Treziti-va, oameni buni, admitem prea multe cretinisme! Pentru asta nu cred ca este cazul ca cetatenii sa invadeza sediul primariei la sedintele CL !
Si asa orasul nostru a devenit tinta ironiilor si jignirilor… pe buna dreptate datorita administratiei de rahat, spre rusinea celor care mai au bun simt si judetata corecta! Televiziunile vuiesc de atata degringolada si „ciudatenii”, iar voci din strainatate trateaza „orasul european Bistrita” cu ironie si atentionare. Rusine, primaria Bistrita!
Interesant ar fi sa se sesizeze consilierii si sa vedem ce firma de casa primeste a semenea comenzi fara numar. Asa zisul oras EUROPEAN care cica este Bistrita arata mai degraba a STAUL de OI. Urbanistic nu mai vorbim. Peste tot sunt garduri, garduturi, tevi , bile de beton. Peste tot sunt dislocate aceste tevi si garduturi. Au fost montate la repezeala desi nu era nevoie chiar peste tot. Din exces de zel administratia si-a facut de cap cu ele. Mergeti numai prin ZONA pe sosea si veti vedea cum sunt trantiti la pamant aceste limitatoare. Le-au pus si Dumnezeu cu mila. Nimeni nu se gandeste la mentenanta lor. Astfel orasul arata ca naiba si din acest punct de vedere. Despre banii publici ce sa mai vorbim .
Dle Bălan, nu-i greu de ghicit, firma de casă este firma la care primarul are acțiuni, COMELF.
Comelf mult prea putin sifoneaza banul public…. EUROCOMPOZITE / Tanase …. asta e puterea suprema in oras…. chiar peste partid si Radu Moldovan…. e clara treaba …Cretu rules !
Pai pe Crinilor a primit locuri de parcare Negrea pentru blocul ala mare nu are suficiente lofuri de parcare, ma mir cum a fost autorizat, fara pic de spatiu verde, fara parcari simpe un cimitir evreesc. Oare care e regula de baza a urbanistilor? PENTRU CA POT?
Ati uitat aspectul sinistru dat de culorile din zona Crinilor!Ar trebui trecuta intr-o Carte a Recordurilor in materie de uratenie,lipsa de armonie,prost gust!Unde ati mai vazut asa uratenie in Europa?Te apuca depresia numai cand treci prin zona!
Oare dom’ primar nu are nimic de zis? Daca platesc impozit pe masina si pe toate strazile e plin de masini parcate, pot parca la el in curte? Eu credeam ca logica era sa creeze ceva si apoi sa impuna, nu sa isi sufle mucii pe o straduta de care nu incape el, sa vada cate blesteme il ajung… Inteleg si ideea cu circulatia pietonilor, dar statul imi ia impozit pe masina, nu creeaza locuri de parcare, basca dam voie sa se inmatriculeze orice masina, oricat de poluanta ar fi si apoi punem tevi, tot din banii contribuabilului si ne doare la basca rosie…. Va rog sa il intrebati de ce nu poate concepe ceva pozitiv si se zbate sa creeze doar tampenii. E prea mult talent pe omu’ asta si pe cei din primarie ce iau decizii aberante.
Tevile acelea nu au rol de protectie.Sunt prinse in 3 suruburi si se pot misca cu mina, nu protejeaza nimic.
Rolul acestora este cheltuirea banului cetatenilor pentru comisionul primarului.
Cu banii acestia nu mai bine se astfaltau strazile?
Nu sunt prinse cu șuruburi, sunt cimentate ca sa nu poată fi scoase ușor. Oricum ca sa găsești un loc de parcare trebuie sa ai mare noroc mai ales ca sunt unii care au doua trei mașini pe care nici nu le mișcă din loc cu zilele, apoi mai vin și parchează și tot felul de dubite.
Erau prinse cu suruburi, acum cateva luni, oamenii le-au scos, din nevoie, iar acum au venit sa bage ciment, ca nah, e o relatie de „care pe care”, nu una civilizata, in care vin sa discute cu oamenii, sa faca ceva pentru ei. Multa ura mai au cei de la primarie pentru cetatean. Trebuie sa aratam care are teava mai mare si mai mult ciment in ea…
De urbanism nici nu are rost sa vorbim! Pentru cei care nu cunosc arhitectul sef al municipiului, va spun eu: o taranca fara studii adecvate, dar care evident este agreeata de cine trebuie!
Asa ca, fara asteptari prea mari de la o astfel de administratie, condusa doar de persoane incompetente!!!! MPoate ar fi bine sa-l intrebati pe Negrea de la imobiliare, cat a cotizat arhitectei, pe langa micile atentii cu diverse ocazii si aniversari, pentru aprobarea acelei constructii mortuare….si atunci o sa primiti si raspunsul pentru barele de fier montate ca la fier vechi, in orasul european Bistrita!!
mda, chiar ca vorbim de primitivism – au spart pavajul ca sa le cimenteze cu simt de raspundere.
data trecuta le-au prins in dibluri, iar oamenii le-au scos ca doar nu si-or parca masinile pe bloc.
acuma s-a gasit solutia finala, spargem pavajul pus din banii mamei lui cretu si le cimentam.
de parca acuma nu pot sa dispara…. locatarii chiar ar trebui sa dea dovada de simt civic si sa le scoata pe toate iar apoi sa le depoziteze frumos în piata centrala la nr 6.
e pacat ca banii comunitatii sa nu fie investiti cu cap în zapada sau apa pentru arteziene printre blocuri.
în plus, propun vopsirea acestor tevi metalice de o inestimabila valoare artistica în culori mai potrivite cu orasul în care traim: albastru neon, violet, roz bonbon, verde turbat ….
Doamna Ana cu respect va spun ca nu e bine sa i asociati pe toti angajatii primaridi cu primarul, nu este bine sa puneti in carca tuturor nemultumirile dumneavoastra. Aveti dreptste dar si lor nu le este usor cu un asfel de conducator suprem cu exceptia catorva.
Pai nu stiati ca el face legea in urbanism? Sa nu asculte urbanistii de ce vrea el ca e mare bai pentru unii bineinteles.
ce tot comentati pe prostia primarului?
de ce nu-l dati jos?
oricum e plin capu de prostii…
ar fi pacat sa pice..cine ar mai aparea la stiri cu asemenea gogomanii?
d-l Balan, oare primarul are autorizatie de construire pentru asemenea constructii?
ce face garda in constructii?
Sunt ferm convins ca Disciplina in Constructii, Politia, Insp in Constructii, APM, Directia de Cultura nu a dat si nu s-au cerut avize. Dar asa e in COMUNISM.
Tu ști cel mai bine cu e cu comunismul doar ești fiu de procuror ȘEF comunist !
Tu ști cel mai bine cum e cu comunismul doar ești fiu de PROCUROR ȘEF COMUNIST !
Pe bulevardul Republicii ar trebui țevi dinalea ! Parchează cocalarii cazanele germane superuzate pînă în pereții caselor, cel mai frumos bulevard din Bistrița e transformat într-un cimitir de rable. Locuri de parcare sunt destule, RABLELE SUNT PREA MULTE !
Se spun multe, de toate felurile…
Toti cei care am condus masini de la Vama Bors spre VEST, am observat astfel de elemente de protectie(a pietonilor ce utilizeaza trotuarele) numite BOLARZI(adevarat cu forme si modele variate)! Sa incerce cineva sa parcheze pe trotuarele din orasele civilizate(in zone nemarcate și semnalizate special pentru aceasta), ia încercati fratilor acolo de unde aduceti rablele si apoi mai comentati…
E adevarat, acolo sunt parcari cu plata amenajate, iar cladirile au astfel de dotari.
Noi avem parcari de resedinta marcate(cu plata anuala) libere, dar parcam pe trotuare(contrar legislatiei în vigoare, ce trebuie cunoscuta și aplicată de toti, de autoritati și chiar de cetăteni pentru binele tuturor). Avem parcari amenajate intre blocuri(de asemenea cu taxa), cu multe locuri libere… Sunt multi care nu se mai pot da jos din masini, nici daca au de mers 100m, parcheaza de multe ori blocând accesele la parcari sau curti.
Daca nu se stie, în curti nu se intra numai cu roaba sau targa, ci de multe ori si cu mijloace de transport mai mari pentru aprovizionare cu lemne sau alte produse. In aceste situatii, ar trebui niste limitatoare, astfel încât și acesti cetateni ai orasului(paltitori de taxe) sa poata sa-și utilizeze locurile de parcare pentru care chiar au facut eforturi financiare sa le realizeze și care chiar disponibilizeaza pe strazi, locuri de parcare pentru altii!
Oare de ce cumparam atâtea rable, sau orice alte produse, fara sa GÂNDIM ce facem cu ele, (unde le depozitam cum le folosim)? Este si o mare vina a autoritatilor, dar poate si a noastra a cetatenilor.
Poate e si o mare problema de educate, nu credeti?
pe trotuare nu ar trebui sa fie parcata nici o masina! punct!!!! pavajul trotuarelor nu rezista la manevrele de parcare!!! Cand iti iei o masina si a doua si atreia trebuie sa te gandesti daca ai unde sa o parchezi!! in tari civilizate nimeni nu parcheaza pe trotuar!!! daca trebuie sa te deplasezi cativa metrii pana unde gasesti un loc de parcare asta este!!! La noi vreti sa parcam masinile pana in casa sau in bloc daca s-ar putea, iar pietonii sa sara de pe o masina pe alta!!!Nu este vorba de primarie ci de lipsa totala de simt civic al nostru al tuturor! toti vrem in buza casei!!!
Citesc pe aici chestii :”spirit civic” „tzara de unde s-au adus rablele” „parcãrile pe trotuar ar trebui interzise”…si claxoane dinastea declansate de unii care nu stiu cã in tzãrile „de unde au fost aduse rablele” s-au construit zeci de parcãri civilizate, multe din ele cu ascensor unde pe o suprafatzã de 100 mp. (10/10) sunt parcate 20 de masini sau mai multe.
L-o oprit cineva pe primar sa preia cladiri abandonate in „centrul istoric” sau terenuri in zone aglomerate unde sã construiascã astfel de parcãri in loc sã risipeascã banii urbei pe fantezii aiurite gen „pârtie de ski”, „aquapark”, „fântâni arteziene”..?