Actualitate

Primul preşedinte de după Revoluţie al filialei unui partid istoric s-a stins din viaţă

Primul preşedinte de după Revoluţia din 1989 al filialei judeţene a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, fost consilier judeţean din partea acestui partid şi chiar vicepreşedinte, a trecut la cele veşnice.

Potrivit profesorului Constantin Totir, fost coleg de partid cu Vasile Aldrofan, acesta a avut un cuvânt greu de spus în momentul în care s-a decis înfiinţarea organizaţiei judeţene a PNŢCD, partid condus după Revoluţie de Corneliu Coposu.

„Vasile Aldrofan a fost primul președinte al organizației județene a PNŢCD, ulterior secretar general, fiind unul din fruntașii organizației care a depus mult suflet și multă muncă pentru înființarea organizațiilor în județ şi pentru dezvoltarea lor. Au urmat apoi campaniile din timpul alegerilor în cadrul cărora inginerul Aldrofan Vasile s-a aflat mereu în prima linie. În disputele politice calmul, clarviziunea lui au ajutat mult partidul mai ales atunci când primeam lovituri sub centură nu neapărat de la adversari politici. Patriot luminat, în calitate de consilier județean și vicepreședinte al Consiliului Judeţean, a sprijinit, atât cât se putea atunci, şcoala instituțiile culturale, economia județului în profundă transformare. Ar fi  vrut să facă mult mai mult, dar atât s-a putut face atunci, în acele vremuri în care democrația se înfiripa și pe meleagurile județului nostru”, a scris Constantin Totir într-un necrolog publicat de cotidianul Răsunetul. 

Potrivit profesorului Totir, Vasile Aldrofan a rămas credincios PNŢCD şi principiilor creștin-democrației până la moarte. De altfel, în 2016, când familia Sigartău a încercat să readucă acest partid la viaţă, Vasile Aldrofan a fost numit în conducere, el ocupând funcţia de vicepreşedinte, aşa cum am scris AICI. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei!

12 comentarii

  • numai de bine
    (consider ca atunci cand moare un om sa nu se aminteasca ca a fost un mare politician ca nu se vede nimic in tara asta!)

    • „Acum Dumnezeu l-a chemat să se alăture , în ceruri , marilor înaintaşi : Iuliu Maniu , Ion Mihalache ,Alexandru Vaida Voivod , Nicolae Titulescu ,Ion Raţiu , Corneliu Coposu ………..
      Dumnezeu să-l odihnească !”- pana aici a ajuns sa spuna unul… (consider ca astia nu stiu pe ce lume traiesc!)

    • Lasă că nu e chiar așa de rău. Suntem totuși în Europa. Gândește-te cum ar fi fost în csi. Vezi cum este Republica Moldova, și în ’90 am pornit cam de la același nivel.

  • condoleante fostei mele profesoare de chimie, o doamna în adevaratul sens al cuvântului.
    pe dânsul nu l-am cunoscut dar am auzit doar lucruri bune.

  • Am rămas pe deplin nelămurit în privința ”primului președinte de după Revoluție al filialei județene a Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat”. Conform titlului rezultă că cel plecat dintre noi – Dumnezeu să-l ierte și să-i dea odihnă veșnică -, pe de altă parte potrivit dl-lui profesor Constantin Totir – ” Vasile Aldrofan a fost primul președinte al organizației județene a PNȚCD, ulterior secretar general… ” ”…a scris Constantin Totir” într-un necrolog publicat de cotidianul Răsunetul. Dilema rămâne, dar un lucru e cert, în 1989 n-a fost nici o Revoluție ci o lovitură de stat în toată regula, au fost măcelăriți peste 1000 de români!!!
    Dumnezeu să-l odihnească și condoleanțe familiei îndoliate.

  • Condoleanțe familiei si tuturor celor ce au lucrat impreuna cu cel ce a fost Vasile Aldrofan.Dumnezeu sa mângâie familia si pe toti cei întristați.
    Petru Sigartau

  • Inca o data , condoleante familiei indurerate! L-am cunoscut in Ian. 1990, cand am devenit membru al PNTCD. Era un om bun, poate prea prudent… dar foarte harnic! A fost secretar jud. cat am condus acest partid si dupa mari eforturi, am reusit sa castigam alegerile din 1996! Dupa cum stiti, din motive personale si mari dezamagiri , mi – am dat demisia si am iesit din politica ! Vasile Aldrofan a ramas , avea si functia de vice. la CjBN dar din pacate, nu a reusit decat, sa mentina filiala, pe linia de plutire… Ce s-a intamplat in ultimii ani, se cunoaste si probabil , aceasta situatie l-a obosit peste masura. Dumnezeu sa te odihneasca in pace si liniste! Cu respect si tristete, Dr. MNPop

    • D-nu doctor , ar fi interesant de aflat acum la peste 20 de ani de la acele evenimente din sanul PNTCD -filiala BN care au dus la demisia dvs.care au fost protagonistii acelui puci..
      D-nul Talos ce parere are ?––

  • dupa ceea spuneti aici …merita sa fie pus in ceruri langa COPOSU TITULESCU MANIU????
    asa cum spune domnul TOTIR? (daca el a spus asta atunci asteapta ca cineva sa spuna asta si despre el cand…..o fi)

  • Domnule Grigore, chiar nu ma intereseaza punctul de vedere al persoanei pe care ati mentionat-o! La priveghi, nu am observat nicio persoana apropiata de Vasile , din sfera politica taranista ! La inmormantare, nu am putut participa. Nu cred , ca cineva care face politica astazi, poate fi comparat cu domnii Maniu, Titulescu sau Coposu ! Oricum, un prieten disparut, traieste alaturi de noi, cat timp suntem in viata ! In ceea ce priveste demisia mea, a existat un adevarat”‘ buchet”” de cauze! As putea scrie multe pagini! Dar, totul a trecut, ranile s-au cicatrizat, dar raman vizibile… A fost o experienta interesanta, putin dureroasa dar, am cunoscut doua personalitati publice valoroase, colosale : MS Regele Mihai si Seniorul Corneliu Coposu! Cu cordialitate, MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.