Social

Prin ce metode se vrea promovarea Bistriței la nivel internațional

Bistrița ar putea, în viitor, să se promoveze prin intermediul unui site și a unor pagini social media dacă inițiatorul unui proiect de bugetare participativă va primi o finanțare de 60.000 de lei de la bugetul local.

Potrivit inițiatorului, Bistrița, deși are un potențial, natural, turistic și economic, acesta nu este valorificat pentru că promovarea sa lipsește, iar acesta este motivul pentru care ar trebui construite ”un website performant, o pagină de Facebook, una de Instagram și una de TikTok destinate special pentru promovare locală și internațională a municipiului Bistrița în limba română, dar și în engleză”.

Aceste pagini ar urma să conțină toate informațiile utile unui potențial investitor, unui potențial turist, unui potențial student sau a unui tânăr care dorește să se stabilească în oraș. Paginile ar urma să ofere toate informațiile necesare despre Bistrița cu privire la oportunitățile de investiții, oportunitățile turistice, pentru studenți sau pentru potențiali rezidenți.

Inițiatorul anunță că se va implica în elaborarea cerințelor de concept ale website-ului, monitorizarea dezvoltării și promovare proiectului estimat de el la 60000 lei. Mai multe despre proiect AICI.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.