„Am rămas profund uimit de tupeul demolatorilor PRM la nivel central, dar se vede că şi la nivel de judeţ lucrurile vor a fi tulburate. Un tinerel, dat afară din PRM pentru atitudine incompatibilă cu calitatea de membru, acum îşi arogă titlul de preşedinte de filială, cică numit de cineva, care la rându-i este exclus din partid. Conform uzanţei şi soţii poartă acelaşi nume pînă la pronunţarea divorţului-aşa şi cu Registrul Partidelor Politice. Până la o hotărîre definitivă, încă VC Tudor figurează ca preşedinte al partidului pe care l-a dat în judecată. Tatăl se judecă doar din ambiţie cu presupusul fiu. Nu Vadim a înfiinţat PRM. Era şi el printre fondatori”, se arată într-un comunicat semnat de Viorel Cotuţiu.
Potrivit sursei citate, Consiliul Naţional al PRM, întrunit pe data de 15 iunie 2013 , a decis revocarea conducerii PRM şi numirea unei conduceri provizorii care a convocat Congresul extraordinar pentru data de 20 iulie 2013.
„La acel Congres, VC Tudor a fost exclus din partid şi neacceptându-şi soarta, a acţionat această hotărâre in instanţă, urmând ca în curând Curtea de Apel Bucureşti să se pronunţe in consecinţă. Viaţa ne-a demonstrat că datorită gafelor impardonabile VC Tudor a tras partidul în jos ducându-l până la ridicolul prag de 1,8%. După Congresul de la Alba Iulia, partidul a crescut acum situându-se undeva în jurul cifrei de 3% cu tendinţă de creştere, dar obstrucţionat de camarila vadimistă, pusă pe campanie de denigrare şi de învrăjbire pe fondul lipsei de discernământ politic şi a consumului de alcool. Prin minciună şi ameninţare cei ce vor să fie conducători de filială judeţeană colindă comunele şantajând cu retragerea sprijinului politic pe actualii consilieri locali. Adevăraţii PRM-işti cunosc aceste manevre şi nu se lasă intimidaţi. PRM-işti staţi uniţi în jurul conducerii alese statutar la Alba Iulia şi nu credeţi matrapazlâcurile impostorilor şi profitorilor apăruţi peste noapte, precum ciupercile după ploaie”, scrie Viorel Cotuţiu în comunicatul transmis redacţiei noastre.
Adaugă comentariu