Actualitate

Prof. dr. Diana Morar, Palatul Copiilor Bistrița: Vrem să rămânem profesori și să ne facem meseria

Palatul Copiilor Bistrița va trece în subordinea Consiliului Local potrivit proiectului de lege a învățământului preuniversitar ”România Educată”, ceea ce înseamnă, în forma actuală a legii, că profesorii vor avea două opțiuni: să rămână în cadrul instituțiilor nou formate, ca funcționari, deci li se va schimba statutul, sau să se transfere în învățământul de masă, într-un interval de 10 ani.

Situația îi îngrijorează pe angajații Palatului Copiilor Bistrița care se tem că este pus sub semnul întrebării întreg învățământul informal, nu doar carierele lor.

”Potrivit proiectului de lege, vom trece în subordinea Consiliului Local Bistrița. Noi nu avem nicio problemă cu această situație pentru că avem o relație foarte bună cu autoritatea locală, chiar unitatea noastră funcționează într-un spațiu al Primăriei Bistrița. Suntem foarte mulțumiți. Primăria întotdeauna ne-a răspuns solicitărilor pe care le-am făcut și suntem în relații foarte bune. Problema este că, în proiectul de lege, apare un alineat la articolul 215, unde se spune că personalul didactic se va transforma în funcționar public, respectiv că avem un termen în care să ne putem transfera în mediul formal. Primăria nu are posturi de profesori. Noi, ca să ajungem profesori, am făcut studii de specialitate. Eu am un doctorat în domeniu. Ce-aș putea face eu la Primăria Bistrița cu un doctorat în Arte plastice și decorative? Am urmat modulul psihopedagogic, am făcut cursuri și nu aș putea face altceva fiindcă nu ar fi domeniul meu”, a spus prof. dr. Diana Morar, directorul Palatului Copiilor Bistrița.

În opinia ei, în contextul noii legi, activitatea din Palatul Copiilor ar fi pusă sub semnul întrebării.

”Noi facem învățământ extrașcolar nonformal adică lucrăm cu copiii după-amiaza, în timpul lor liber. Este o formă de învățământ gratuită. Suntem încadrați ca și unități de învățământ după Legea 1 din 2011, dar în această nouă lege nu apărem decât în ultimul capitol. Apare învățământul nonformal, dar cumva în asociere cu școlile. Probabil că s-au gândit să transfere o parte din activitățile pe care noi le facem la școli. Problema este că noi nu vom mai putea asigura copiilor un învățământ de calitate dacă nu vom mai fi ca și până acum. Din ce am citit noi, nu se mai cer atâtea studii de specialitate dacă ar vrea să se angajeze cineva în palatele și cluburile elevilor peste 5 ani, ci studii medii, calitatea va scădea și se va întâmpla o deprofesionalizare ceea ce noi nu ne dorim pentru că nu înțelegem de ce se dorește așa ceva. Învățământul nonformal este o formă de învățare naturală. Noi la Palat, repetăm într-o oarecare măsură ce se învață la școală, dar facem foarte multă practică și îi ajutăm pe copii să participe la cât mai multe concursuri, putem să ajungem la excelență de care profită și mediul formal și mai este învățarea informală pe care o facem în diverse contexte de viață: învățăm să gătim, să mergem pe bicicletă, etc. La Palatul Copiilor se respectă toate valorile pe care le cere și Legea 1, adică să fie nediscriminatoriu, să fie copiii integrați, să comunice, deci toate aceste valori din mediul formal se dezvoltă și aici. Noi nu înțelegem, toți cei din palatele copiilor și cluburi, de ce se dorește o astfel de măsură care e nedorită și picată din cer”, a explicat ea care, alături de alți colegi din palate și cluburi, a trimis memorii la Minister.

”Am spus că vrem să rămânem profesori și să ne facem mai departe meseria. Noi avem la Bistrița o relație bună cu Consiliul Local, dar funcționăm după propriile regulamente. Proiectul acesta de lege spune că CL ne va face regulamentul și ne va spune ce să facem. Palatul Copiilor din Bistrița este printre cele patru cele mai vechi unități din România de educație nonformală, cunoscută atunci sub numele de Casa pionierilor. La Bistrița, tot a doua, a treia persoană a frecventat Casa pionierilor pentru o anumită perioadă de timp. Noi am făcut un sondaj printre copii și am încercat să aflăm cum ajung la noi, pentrru că avem și afișe, mergem și prin școli, avem colegi care îi trimit, dar cele mai multe răspunsuri au fost că părinții și bunicii și-au amintit că asta au făcut în timpul liber și i-au îndrumat din familie să vină la noi”, a spus Diana Morar.

Dacă în învățământul formal se predă într-un anumit fel, profesorul fiind limitat la 50 de minute, la Palatul Copiilor profesorul are la dispoziție 100 de minute, iar copilul se înscrie la ce vrea.

”Noi avem 10 cercuri, dar ne-ar plăcea să fie mai multe fiindcă și-ar dori copiii să învețe pian, engleză, activități de dezbatere, dar nu avem posibilitatea să avem atâtea posturi. Pentru muzică avem toată dotarea, dar nu avem post, dar aceste lucruri sunt în atenția mea și voi încerca să găsesc o soluție doar să trecem de acest hop. Luni a fost o întâlnire cu ministrul Educației la București, o întâlnire hibridă, unii fizic, alții online. În timpul discuției, domnul ministru a fost dispus să reformuleze ceea ce ține de statul nostru și ne-a dat exemplul spitalelor. Când ele s-au descentralizat, medicii au rămas la Ministerul Sănătății, nu au fost transformați în funcționari publici. Exact același lucru ni-l dorim și noi. Patrimonial să ținem de Primărie, dar statul nostru să țină de Ministerul Educației”, a adăugat ea.

La Palatul Copiilor Bistrița sunt zece posturi ocupate de opt profesori titulari, un post fiind vacant.

În medie, Palatul Copiilor Bistrița este frecventat săptămânal de 600 de elevi.

”Copiii se pot înscrie oricând în timpul anului școlar, pot schimba cercurile. Este un loc în care copiii pot învăța tot timpul anului ceea ce le place alături de profesioniști, de aceea ni se pare aberant ceea ce se întâmplă cu statutul nostru. După discuția cu domnul ministru sunt ceva mai optimistă. Ce vrem este să se facă o direcție care să ne aibă pe noi în control ca și până acum și să ne facem în continuare datoria pentru că ceea ce fac aici, la Palatul Copiilor, îi ajută pe tot parcursul vieții”, a mai spus Diana Morar.

Vara aceasta, la Palatul Copiilor Bistrița, timp de trei săptămâni s-a organizat Club de vacanță.

Iată ce prevede proiectul de lege pentru învățământul preuniversitar, pus în dezbatere publică: „Art. 213 alin. (3) Palatul Național al Copiilor, palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare se organizează şi funcţionează ca instituţii publice în subordinea Consiliului General al municipiului Bucureşti/consiliilor locale, având personalitate juridică, instituții care desfășoară activități extrașcolare/ cu program sportiv suplimentar”.

La art. 215 din proiectul menționat anterior sunt menționate următoarele:

„(9) Personalul didactic de predare titular existent în cluburile sportive școlare, palatele copiilor şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activități extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale îşi pierde calitatea de personal didactic, dar îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(10) Personalul existent în cluburile sportive școlare, palatele şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar/cu activități 147 extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale își păstrează drepturile salariale avute la momentul transferului.”

2 comentarii

  • Felicitari doamnei prof.D Morar dr. si mult succes in activitatea didactica preuniversitara, cat mai multe parteneriate menite sa amplifice ,nivelul educational al elevilor! Cu respect ,MNPop

  • Niște legi făcute pe genunchi de șleahta iohanesiană, fără a consulta cu adevărat personalul din învățământ și fără a realiza dezbateri adevărate, ci doar niște simulacre, doar pentru a fi bifate!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.