Actualitate Social

Prof. dr. Vasile Astărăstoae la Seminarul de Medicină și Teologie: Covid-19 e un fenomen paradoxal

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae a spus, la cea de-a XIX-a ediție a Seminarului Internațional de Medicină și Teologie- referindu-se la Covid-19 că aceasta ”nu mai e o simplă boală, ci un fenomen paradoxal”.

”În universul nostru biotic, și-a făcut simțită prezența un nou membru microscopic, membru care a fost privit de la început ca un mare pericol și care s-a dovedit că nu este chiar așa de periculos”, a spus fostul președinte al Colegiului Medicilor din România.

Invitat să vorbească în calitate de profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași despre tema ”COVID-19- O abordare etică”, prof. Astărăstoae a spus: ”Covid-19 nu mai e o simplă boală, ci un fenomen paradoxal. Vorbim că, în universul nostru biotic, și-a făcut simțită prezența un nou membru microscopic, membru care a fost privit de la început ca un mare pericol și care s-a dovedit că nu este chiar așa de periculos”.

”Odată cu prezența acestui nou membru, viața noastră se schimbă fundamental deoarece senzația omului că este în control a trecut brusc la sentimentul de frică și irațional. Părerea mea este că, dacă nu existau cercetătorii să îl identifice, dacă nu exista acest colhoz care se cheamă om să-l declare pericol mondial, dacă nu existau experții și specialiștii în domeniu și presa care e isterizantă și panicardă care să continue să promoveze o stare de frică, nici nu observam că el trece pentru că, dacă ne uităm acum, după 6 luni de la primul caz, acest SARS-COV-2 a influențat mortalitatea generală cu 0,1%. În acest momemt, Covid-19 nu a ajuns la rata de decese pe care le-a provocat gripa de tip AH1N1. Atunci, au fost 500.000 de decese, iar în această mare pandemie nu sunt decât 350.000 de decese la 7,7 miliarde de oameni cât are în prezent globul pământesc”.

Potrivit lui Vasile Astărăstoae, măsurile care s-au luat au fost ca să blocheze circulația virsului. ” SARS-COV-2 nu circulă cu pașaport. El s-a răspândit în întreaga lume și a provocat nu o criză medicală, ci o criză mult mai complexă, o criză economică, socială, culturală, spirituală. Măsurile care s-au luat au fost măsuri determinate de frică și nu de rațiune. Ce au făcut majoritatea statelor? Închiderea frontierelor, limitarea sau suspendarea drepturilor civile, declararea stării de urgențe, suspendarea legăturilor comerciale aeriene, feroviare și maritime. Lumea a uitat de ce înseamnă solidaritate, s-a atomizat și s-a baricadat în găoacea fiecăruia, într-un egocentrism extrem pentru a lupta împotriva pandemiei.

Există mai multe explicații pentru asemenea reacție

”O primă explicație a acestui derapaj constă în fragilitatea nevrotică a omului contemporan care a dus la o adevărată psihopatologie determinată de frică. Mai ales omul modern din societățile mai avansate e educat într-un climat de siguranță dată de avansul tehnologic, atunci când s-a aflat în fața unui nou pericol pe care nu l-a înțeles, omul contemporan a avut o singură alegere: să fugă și să se izoleze social.

În al doilea rând, observăm că panica nu a plecat din extremul Orient, de acolo de unde au apărut primele cazuri. Panica a plecat din acele țări care fie sunt conduse pe o ideologie ateistă, fie din acele țări unde secularismul și corectitudinea politică au avut succes: China și țările din vestul Europei. (…) În Taiwan nu s-a închis nimic, toată viața a continuat. Singura măsură care s-a luat a fost o distanțare mai mare inclusiv la stadion. Niciun lăcaș de cult nu a fost închis. Templele au funcținat. Puterea care ți-o dă spiritualitatea ajută și nu răspândește. Taiwanul a avut, la 24 de milioane de locuitori, populație condensată pe 20% din suprafața României, a avut doar 24 de decese în toată perioada. De două săptămâni nu a mai avut niciun caz de infectare sau mortalitate. Acesta este un aspect la care trebuie să medităm: despre puterea credinței, indiferent care este și despre criza care introdusă de faptul că nu știi la ce să te raportezi pentru că lumea modernă a găsit să înlocuiască divinitatea cu un idol nou, rece, știința. În momentul în care știința nu a găsit răspuns la întrebări s-a văzut dezarmată în fața unui nou pericol. Pentru a se simți protejați, cetățenii au acceptat limitarea sau suspendarea drepturilor lor”.

Profesorul Vasile Astărăstoae a vorbit și despre măsurile luate.

Necesitatea măsurilor

”Știu că sunt unii care spun că nu există acest virus, că, de fapt că e activitate de PR a unor interese obscure. Eu nu ader la aceste teorii. În acest moment există acest virus, produce o boală pe care am numit-o Covid-19 și de aceea există obligativitatea statului de a implementa măsuri care să diminueze și să protejeze cetățenii. Erau necesare măsuri pentru a controla circulația lui SARS-COV-2”.

Eficiența măsurilor

”Politicile de sănătate trebuie să fie evaluate în termenul de atingere a obiectivelor pe care și le-au propus. Măsurile trebuie să fie evaluate în termenii raport cost-eficiență. Pentru a face un program care să fie corent trebuie să cunoaștem impactul și caracteristicile bolii, contagiozitatea, morbiditatea, mortalitatea, leziunile anatomo-patologice, să avem o strategie de implementare, iar aceste măsuri să aibă un grad de acceptabilitate din partea populației pentru a fi susținute de către populație. Nicio epidemie – cel puțin din punct de vedere medical – nu se combate cu amenzi și dosare penale, doctorii nu utilizează asemenea instrumente. Mai trebuie să avem o fezabilitate a acestor măsuri, iar în final să avem o evaluare a eficacității.

La acest Covid-19, am asistat la o bâlbâială continuă, la estimări fanteziste. Când s-a declarat pandemia, în prima zi, s-a spus că Marea Britanie se așteaptă să aibă 2,5 milioane de morți. După 10 zile a coborât la 200.000, apoi la 50.000. Semnalul pentru bâlbâială l-a dat OMS. De la bagatelizarea acestei epidemii – în 1-3 februarie a fost adunarea generală a OMS și directorul general al OMS a spus că nu e niciun pericol că e controlată în China – după care, la 10 zile, a spus că e al treilea război mondial. De la bagatelizare am ajuns la apocalipsa Covid. În aplauzele mulțimii care a fost cuprinsă de o panică isterică s-au luat măsuri care nu au fost evaluate ca impact. Dacă la început aceste măsuri poate că erau justificate din frica de a nu face prea puțin și de a pune în pericol viața cetățenilor, mai târziu nu mai erau justificate. Chiar dacă nici acum nu știm cu exactitate care e mortalitatea, morbiditatea reală, care e contagiozitatea, totuși știm că nu este atât de grav cum a fost prezentat și că nu reprezintă în acest moment decât 0,6% din mortalitatea generală, că indiferent de măsurile luate, mai laxe sau mai severe, a evoluat în funcție de tulpina pe care a prezentat-o și că, în acest moment, nu există un asemenea pericol care să justifice măsuri extreme. Putem spune că ne aflăm pe panta descendentă a acestei pandemii care se va muta, cel mai probabil în emisfera sudică, și că nici pe departe nicio estimare pesimistă nu s-a îndeplinit”.

Proporționalitatea măsurilor și limitarea drepturilor omului

”Întotdeauna în pandemii, există posibilitatea ca unele drepturi civile să fie limitate, dar nu oricum. Ele trebuie să fie proporțional cu gravitatea maladiei și cu eficiența măsurii propuse. De aceea, trebuie definite înainte. Ce drepturi și în ce măsură sunt limitate, nu limitezi toate drepturile. E importantă și durata intervenției. Notificarea către CEDO a suspendării Convenției Drepturilor Omului pe perioada pandemiei – nu știm cât, cât hotărărăsc specialiștii care mai mult au încurcat lucrurile- și care a fost făcută exclusiv de 5 state toate comuniste. Fără să se facă o analiză detaliată, fără dezbatere publică aduce pericolul instalării celui mai periculos regim autoritar: regimul politico-medical sau politico-științifică e dictatura cea mai perversă, care ne aruncă în față niște lucruri care științific s-ar putea să fie valabile, dar social ne îndreaptă spre o societate distrofică. De aceea trebuie să existe o reacție împotriva acestor derapaje”.

Dreptatea socială

”Măsurile trebuie să creeze solidaritate și coeziune socială, cu alte cuvinte să facem în comun ce nu putem face singuri. Izolarea socială impusă duce la solidaritate? Carantina duce la solidaritate? Delațiunile, amenzile politice duc la coeziune socială? Echitatea înseamnă că măsurile nu sunt discriminatorii și stigmatizante, adică nu se impun unei anumite categorii, ori izolarea socială pe criteriul vârstei este clar o discriminare. În momentul în care nu izolezi pe criteriul pericolului pe care îl are Covid pentru anumite persoane, internarea asimptomaticilor în spitale numai ca ele să fie ocupate atunci e clar că discriminezi. Mai mult, discriminezi pe cei care vor să meargă la biserică sau la cimitir. Interzicerea prin lege ca să meargă credincioșii la biserică este clar dicriminare pentru că etichetezi și stigmatizezi. S-a spus: biserica e un focar. Nicăieri nu s-a dovedit – nici măcar în România – că are acest efect. Ce uită cei care propun aceste măsuri uită că există o putere în omul credincios care învinge boala. Și pentru atei este efectul placebo. Nu vreau să înșirui câte metode propuse de experți au stigmatizat și nu au respectat echitatea”.

Profesorul Astărăstoae a tras și câteva concluzii: ”Acest SARS-COV-2 și boala Covid-19 au funcționat ca o hârtie de turnesol și ne-au arătat că există o diferență foarte mare între credința autentică și cea formală. De fapt, acest semnal a apărut de la referendumul pentru familie. La ultimul recensământ din România, circa 89% s-au declarat creștini. SARS-COV-2 a venit să confirme că nu toți cei care se declară creștini și sunt cu adevărat. Am văzut următoarele reacții: că de ce biserica acceptă tot și de ce nu a luat atitudine? Mirenii erau cei care trebuiau să se ridice și să apere tradiția bisericii. Biserica avea o anumită politică pe care noi o respectăm de a supraviețui în aceste vremuri grele și secularizante. A doua reacție care iarăși m-a șocat: că în această epocă sunt unii creștini ortodocși care nu au altă problemă decât să înfiereze alte culte sau alte religii. (…) Mirenii trebuie să se adune să apere Biserica pentru că ea oricum va supraviețui prin slujitorii ei, dar noi vom fi cei afectați de acest lucru. Am mai văzut categoria intelectualilor creștini, nu știu de ce ei sunt foarte cultivați în BOR, îi văd și la Trinitas. Ei se refereau la lingurița care transmite bolile, deși trupul și sângele lui Hristos vindecă, el nu te îmbolnăvește. Ei fac foarte mult rău transmițând aceste lucruri”.

Vasile Astărăstoae este profesor universitar, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, fost rector al Universității de Medicină din Iași, absolvent de două facultăți, Facultatea de Medicină și Facultatea de Drept, autor a peste 230 de lucrări științifice și comunicate. Intervențiile sale pe marginea pandemiei în toată această perioadă au fost atacate ca fiind de inspirație rusească.

Ediția din acest an a Seminarului de Medicină și Teologie are loc online.

5 comentarii

  • In primul rând, Covid-19 este o boală cât se poate de reală cauzată de virusul SARS-CoV-2, care se manifestă sub formă de pandemie, adică o epidemie extinsă pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări de pe toate continentele, si nicidecum un fenomen paradoxal. Pe de altă parte , este o naivitate să afirmi că „există o putere în omul credincios care învinge boala”, având in vedere că IPS Pimen a plătit cu viata.

  • Ioane, ți-ai vopsit ouăle că duminecă vin Paștile. Hai, recunoaște, toată lumea știe că tu ești de-al nostru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS