Actualitate

Prof. Fl. Bojor: 25 de ani de la moartea societății civile

Zilele acestea s-au împlinit 25 de ani de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990, adică 25 de ani de la cea mai brutală, sângeroasă bătălie socială dintre cetăţenii României. Pe de o parte avem societatea civilă strânsă în jurul fenomenului Piaţa Universităţii, supranumită Golaniada şi pe de altă parte grupuri de mineri organizaţi şi manipulaţi de către serviciile secrete neocomuniste şi de către puterea politică din acele zile – Frontul Salvării Naţionale, FSN. Dincolo de controversele istorice şi procesele penale ale evenimentului, pentru România acest moment nefast înseamnă moartea societăţii civile din următorii 30 de ani.

De ce spun acestea?

Democraţia fără societate civilă se transformă în tirania unui grup de oligarhi care manipulează o parte a societăţii în timp ce majoritatea cetăţenilor din societate este absentă în acţiunile din spaţiul public. În alte cuvinte, un grup mafiot conduce societatea cumpărând şi înşelând o parte dintre cetăţeni, în timp ce societatea civilă nu există, nu se exprimă, nu se implică în guvernarea comunităţii.

Acestea se întâmplă inclusiv astăzi în România, iar momentul în care societatea civilă a fost distrusă este fără îndoială mineriada pe care o comemorăm. Căci, bâtele minerilor nu au bătut <grupuri de elemente fasciste şi legionare organizate>, ci au bătut şi terorizat elita civică a societăţii – protestatarii din Piaţa Universităţii. Odată ce lumea cu adevărat democrată implicată în spaţiul public este redusă la tăcere, marea majoritate a societăţii rămâne mută, absentă şi indiferentă la viitoarele abuzuri ale grupului de măcelari.

Grupul de anihilatori ai societăţii civile organizaţi în jurul banului şi a puterii rămân stâpâni pe societatea întreagă şi îşi văd liniştiţi de bunăstarea personală fără a avea critica morală socială în spate. În timp ce grupul persecutaţilor din societatea civilă aleg resemnarea sau exilul.

Astăzi avem patru milioane de români resemnaţi în diaspora în toate colţurile lumii şi alte câteva milioane în ţară, iar spirala resemnării pare de neoprit…

Ce au măcelărit minerii acum 25 de ani este: viitorul copiilor lor, care acum sunt în pribegie şi sărăcie, şi liniştea bătrâneţile lor; prezentul societăţii româneşti şi încrederea în onestitatea oricărei manifestaţii publice.

Păcat de visele şi de speranţele de bine comun, al tuturora spulberate pe asfaltul din centrul Bucureştiului…

Prof. Florin I. Bojor

2 comentarii

  • Domnule profesor, cu tot respectul, as dori sa vad la dumneavoastra ceva concret ! Sa treceti de la sticla si pupitru, la Agora ! Metamorfoza pe care o asteptati, se face in timp si cu mari eforturi. Deocamdata, societatea civila este destul de divizata dar n-ar strica… putin efort pentru un dialog ! Important este un semnal de coerenta, intelepciune , onestitate si transparenta dublat de lipsa oricarui veleitarism personal ! Cu respect , M-N Pop

  • Vedeti domnule profesor cum e cu societatea civila ? Nu e simplu deloc ! Cu rabdare, perseverenta si consecventa ,se poate trece de la constatare la actiune…” Facta non verba” P.S. – Vedeti ce audienta are tematica abordata? O seara buna !M-N Pop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.