Actualitate

Profesorii care doresc să urmeze a doua facultate o pot face gratuit, anunţă ministrul Educaţiei

Dascălii care vor dori să urmeze cursurile unei a doua facultăţi o vor putea face gratuit, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Statul va finanţa cea de-a doua specializare, iar facilitatea nu se aplică pentru orice altă persoană care doreşte încă o diplomă de licenţă, ci numai pentru cadre didactice.

Conform estimărilor realizate de liderii sindicatelor din învăţământul preuniversitar din toată ţara, aproape 13 mii de profesori intenţionează să obţină o a doua diplomă de licenţă pentru a putea preda şi alte materii decât cele pentru care au obţinut deja calificare.

„Încercăm o formulă împreună cu universităţile nu doar pentru zona Iaşului, ci pentru toată ţara de obţinere a celei de-a doua calificări. Există posibilitatea legală. Conform legii, există posibilitatea să parcurgi trei sau patru semestre pentru a doua calificare,” a explicat Remus Pricopie, ministrul Educaţiei.

A doua facultate va fi gratuită, dar facilitatea se aplică numai pentru cadrele didactice.  În Marea Britanie persoanele care doresc să facă o a doua facultate pot apela la un împrumut guvernamental pentru achitarea taxei de studii. În Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda şi Scoţia studiile universitare sunt gratuite.

Sursa: Digi24.ro

5 comentarii

  • … no, da’ de profesoru’, umilit de sistemu’ în care activează, o vre să facă o a doua facultate ce să-l ajute să scape din sistem? Că, sincer nu cred că profu’ de geogra’ o vrea să facă facultatea de mate ori fizică.
    Ceva e strâmb în judecata lui tov. ministru…. da, io cred că e ceva electoral, ştiindu-se că profii îs nişte agenţi electorali foarte buni. Aici, judecata PSD funcţionează ireproşabil.
    Păcat că doar propaganda le funcţionează!

    • Poate cu aceasta ocazie, ai si ‘matale o posibilitate de a deprinde ceva din exprimarea si scrierea corecta in limba romana. Cine stie, poate vreun parlamentar, inainteaza o initiativa legislativa in sensul in care toti cei ce se exprima,,pasareste” au sansa inca odata macar la clasele I-IV.

    • Îmă pare rău că vă simţiţi atât de vexat de exprimarea mea. Ţin să vă asigur că exprimarea mea este voit schioapă, pot să formulez fraze excesiv de corecte, dar consider că atâta timp cât suntem conduşi la nivel înalt de agramaţi şi plagiatori, e de datoria mea să le vorbesc pre limba lor.

  • Ok Dionisiu Darida, scuze pentru banuiala, dar faptul ca sunt prea multi care….,,m-a indus in eroare”. Si in ceea ce priveste agramaţii şi plagiatorii ,,de acolo de sus”, perfect de acord cu dumneavoastra.

  • Bună seara, am o nelămurire: eu sunt profesor, am predat cativa ani, dar am iesit din învățământ de vreo 10 ani.
    Am si eu dreptul de a urma a doua facultate gratuit? Mulțumesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.