Social

Programul de distribuție a pubelelor verzi în perioada următoare

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a anunțat programul de distribuție a pubelelor verzi în zonele de case din municipiul Bistrița și localitățile componente pentru perioada următoare.

Pubela verde pentru sticlă se va distribui între orele 08:00 – 17:00, pe baza buletinului de identitate și pe baza semnăturii, după următorul program:

Joi 11 ianuarie – Cartier Viișoara, partea dreaptă;

Vineri 12 ianuarie – Cartier Viișoara, partea stângă;

Luni 15 ianuarie și marți 16 ianuarie – Cartier Sărata;

Joi, 18 ianuarie – zona de case de pe străzile: Horea, Cloșca, Crișan, Eroilor, Cuza Vodă, Caraiman, Apicultorilor;

Vineri, 19 ianuarie – zona de case de pe străzile: Oituzului, Alexandru Mureșan, Zefirului, Romană, Vasile Pârvan;

În cazul în care cetățenii nu sunt acasă în intervalul menționat mai sus, aceștia își vor ridica ulterior pubelele verzi de la sediul operatorului de salubritate Supercom (str. Drumul Cetății nr. 11), pe baza buletinului de identitate și pe baza semnăturii.

Programul de distribuție pentru restul zonelor din municipiul Bistrița va fi anunțat în curând.

În orașele Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi și zona rurală, distribuția pubelelor verzi a început în această săptămână și este coordonată de primăriile din aceste localități. Recipientele de colectare a deșeurilor reciclabile din sticlă se distribuie pe baza buletinului de identitate și semnătură.

4 comentarii

    • alo, bre, împărțitori de pubele! Vedeți că mulți de la case nici măcar nu au contract de salubritate. Scot gunoiul la poartă fără rușine și o fărâmă de bun simț! Proștii plătesc, iar șmecherii nu?!…

  • Nu prea vă respectați programul cu distribuirea, în UNIREA ați avut 2 zile in Decembrie, dar nu ați fost, nici nu o să venim după pubele. O să vi le punem în saci in fața porții.

    10
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.