Actualitate

Proiect al senatorilor: Parlamentarii să devină automat funcţionari publici, fără concurs

O propunere legislativă semnată de 37 de senatori de la PSD, UNPR, PNL şi independenţi, printre care și senatorul PSD Ioan Deneș, vizează modificarea legii privind statutul funcţionarului public, astfel încât parlamentarii cu un mandat întreg şi cu studii superioare să devină automat funcţionari publici, fără a trece printr-un concurs, aşa cum prevede, în prezent, legislaţia. 

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive la propunerea legislativă că în prezent, legea este ”extrem de restrictivă cu privire la intrarea în Corpul funcţionarilor publici, stabilind ca unică condiţie de profesionalizare a funcţiei publice concursul”. Ei precizează că actuala lege ”nu este actualizată la cerinţele de dezvoltare ale societăţii şi nu are în vedere eficienţa administraţiei publice şi calitatea managementului în administraţie, dar şi experienţa dobândită pentru a ocupa diferite funcţii de conducere”. Iniţiatorii arată că în practica Uniunii Europene, ”profesionalizarea funcţiei publice nu se limitează la a fi ocupată numai prin concurs şi instituie tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane”. 

Parlamentarii propun modificarea articolului 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, astfel încât funcţionarii publici sunt ”persoanele numite în condiţiile legii precum şi senatorii şi deputaţii care au exercitat un mandat complet de parlamentar. De asemenea, persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public. 

Pentru a deveni înalţi funcţionari publici de drept, deputaţii şi senatorii trebuie să aibă un mandat complet în Legislativ şi studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă.

Iniţiatorii specifică faptul că, prin propunerea legislativă, nu există un impact macroecoomic, nu există un impact asupra mediulu ide afaceri, şi nici impact social. 

La capitolul informaţiilor privind procesul de consultare cu organizaţii non-guvernamentale, institute de cercetare şi organizaţii implicate, iniţiatorii au menţionat ”nu este cazul”. 

3 comentarii

  • Doamne iartă-mă ! Da daţi-vă o lege prin care să vă numiţi, după încetarea mandatului, ajutorul lui Sfântu Petru, la poarta raiului.
    Că pe cât sunteţi de competenţi, le ştiţi şi le puteţi face pe toate.
    Daţi o lege să fim obligaţi să recunoaştem cât sunteţi de frumoşi şi deştepţi şi să se respecte acest fapt, sub sancţiunea puşcăriei.
    Fericiţi-ne cu funcţiile şi pensiile voastre nesimţite, că, vai ! ce ne-am face fără voi indispensabililor neimaculaţi (pătaţi) ?

  • Românii au vrut 300 de parlamentari, acuma vor avea 300 de parlamentari + 300 de extrem de inalti si mari functionari publici, bravo români, bravo generatia feisbuc, inca o reusita…

  • Cata nesimtire! Ce-ar fi sa le trebuiasca niste scoala, sau pur si simplu sa mai lase oamenii cu scoala de administratie sa ajunga sa-si faca meseria. Tare competent trebuie sa ajungi dupa 4 ani de lene si trandaveala in parlament!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Maya Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS