Actualitate

Proiecție de filme pe pietonal la Târgul Mare al Bistriței

Seara zilei de miercuri 23 august în centrul istoric, la Târgul Mare al Bistriței, este dedicată proiecției de filme. Cinefilii sunt așteptați pe pietonalul Liviu Rebreanu începând cu ora 21.00.

Câștigător al Premiului Publicului la TIFF și nominalizat la categoria ”Cel mai bun documentar”, Sarajevo Film Festival, documentarul Planeta Petrila va fi proiectat în cadrul Târgului Mare al Bistriței, în prezența regizorului Andrei Dăscălescu.

Acțiunea filmului se petrece în Petrila, un oraş minier din Transilvania, unde un fost miner devenit artist şi activist se foloseşte de artă şi absurd pentru a opri autorităţile locale să demoleze clădirile istorice ale celei mai vechi mine din ţară. Scopul său nu este doar să salveze istoria şi identitatea oraşului natal, ci şi să găsească noi metode pentru a împiedica destrămarea comunităţii locale.

Un alt film care va avea proiecția în seara de 23 august este Ziua bunăăă!, realizat de Andrei Dăscălescu și David Eșanu, și a cărui voce este una dintre cele mai bune prietene ale Tășulesei Social, super-voluntara Ada Milea. Filmul marchează ziua de 1 aprilie, zi în care s-a încheiat un mare proiect semnat Tășu, care începe în iarnă în Germania, prin Camionul de Crăciun, și se termină în primăvară în zeci de sate din România, cu Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici.

”Vă așteptăm cu drag la o atmosferă faină și prietenoasă de seară. Grijile se lasă la intrarea în centrul vechi”, anunță Tășuleasa Social.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.