Actualitate Sănătate

Proiectul de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean Bistriţa, aprobat pentru finanţare

ADR Nord-Vest a transmit către Consiliul Judeţean o scrisoare de notificare prin care se aprobă spre finanţare proiectul ”Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud”, cu o valoare totală de 36.133.011 lei. Vor fi modernizate 107 cabinete medicale, peste 50 de spaţii administrative şi va fi achiziţionată aparatură medicală de ultimă generaţie.

”În viziunea preşedintelui Emil Radu Moldovan, finanţarea acestui proiect reprezintă cel mai important pas făcut în ultimii ani înspre a oferi servicii medicale de calitate oamenilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. Prin acest proiect, bolnavii din întreg judeţul vor putea avea acces la aparatură şi tehnică medicală de ultimă generaţie, care acum se găseşte doar în centre ca Tîrgu-Mureş sau Cluj-Napoca. Prin intermediul proiectului vor fi modernizate 107 cabinete medicale şi peste 50 de spaţii administrative. În cadrul proiectului vor fi cuprinse şi lucrări de modernizare a reţelelor de utilităţi, precum şi achiziţia de aparatură şi tehnică medicală de ultimă generaţie”, informează într-un comunicat Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Semnarea oficială a contractului de finanţare va avea loc la finalul lunii iunie, în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Proiectul va fi finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 3 ”Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul de intervenţie 3.1 – Reabilitarea / modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate. Contribuţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud este de 496.986 lei şi reprezintă 2% din valoarea totală a proiectului.

2 comentarii

  • In sfarsit o investitie buna pentru orasul si judetul nostru. Asta daca pe langa tencuieli si termopane se achizitioneaza mai ales si aparatura de ultima generatie. Ne-am cam saturat de investitii de genul Parc Industrial si Wonderland nu ca nu ar fi bune dar alea ar trebui facute din bani privati.

  • Lucrurile incep sa miste in Bistrita Nasaud. Noua echipa de la Consiliul Judetean incepe sa-si arate „puterile’. Sper ca vor mai fi si alte vesti care sa ne bucure. Oricum e un pas important pentru noul drum ales de bisriteni cu o noua echipa la judet. Succes Radu Moldovan si echipei ce o coordonezi. Asteptam noi vesti bune.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.