Actualitate

Proiectul legii pensiilor speciale, în dezbatere publică. Ce prevede

Rombat

Proiectul legii care vizează pensiile speciale a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Acesta prevede pensionarea magistraţilor la vârsta standard din sistemul public de pensii, instituirea unei condiţii de vechime minimă în muncă de 35 de ani şi limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net din ultima lună de activitate. Judecătorii Curţii Constituţionale sunt exceptaţi de la aceste prevederi, întrucât statutul lor este reglementat printr-o lege proprie.

Proiectul de act normativ propune: stabilirea vârstei de pensionare pentru personalul vizat de proiect, prin referire la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii; instituirea unei condiţii de vechime minime în muncă de cel puţin 35 de ani; un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De asemenea, documentul prevede o nouă eşalonare a vechimilor asimilate care intră în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu până în anul 2029; o nouă eşalonare a creşterii vârstei de pensionare pentru magistraţi, prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an şi 6 luni, până în anul 2036; introducerea posibilităţii de pensionare anticipată la împlinirea unei vechimi minime de 35 de ani în funcţiile respective, cu aplicarea unei penalizări anuale de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public; modificarea dispoziţiilor privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare, respectiv fără a se lua în considerare vechimea împlinită după intrarea în vigoare a proiectului pentru acordarea bonificaţiei de 1%.

În plus, se vizează introducerea unor norme tranzitorii referitoare la menţinerea deciziilor de pensionare şi la acordarea drepturilor astfel cum erau reglementate în legislaţia anterioară de la momentul îndeplinirii lor celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la 1 octombrie 2025, data intrării în vigoare a acestei legi, dar şi armonizarea dispoziţiilor similare din Legea nr. 567/2004 şi Legea nr. 361/2023 cu cele din Legea nr. 303/2022. 

De la aceste reglementări sunt excluşi judecătorii Curţii Constituţionale. Statutul judecătorilor CCR va rămâne reglementat doar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, iar orice modificări vor fi realizate pe viitor prin intervenţie asupra acestei legi. Potrivit Legii care reglementează activitatea CCR, ”judecătorii Curţii Constituţionale cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile aferente ale judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcţia de judecător după data stabilirii acesteia”.

8 comentarii

  • In tara asta sunt legi pentru oameni obisnuiti (prosti si cinstiti!) la care se pot scadea pensiile obtinute corect in 40 de ani de munca , prin faradelegi iar alte legi sunt speciale , pentru oamenii speciali (lacomi si nesatui!) , fara empatie , fara omenie. Dumnezeu din cer “sa-i tie”!

    51
    7
  • Veți continua a fi cine sunteți acolo unde sunteți până în ziua în care românul va învăța să voteze, iar în momentul acela vi se va arăta că nu sunteți voi aceia care au descoperit America… până atunci continuați cu show-ul și împărțirea dreptății.

    20
    23
  • Daca un judecator este dovedit ca a luat mita trebuie sa piarda dreptul de pensie speciala.Idem , daca taraganeaza termenele sau “doseste” dosarele pana la prescriere.Pensia , oricat de speciala o fi , nu trebuie sa fie de mai mult de 10 ori , mai mare decat cea mai mica pensie a oamenilor obisnuiti. Apoi in legea speciala ar trebui specificat ca cei “speciali” , dupa iesirea la pensie , trebuie (musai!) sa manance cu doua linguri sau cu linguroaie , unelte pe care statul se obliga sa le asigure la data pensionarii.

    28
    5
  • Pe “contributie” sunt… Contribuie mereu la salvarea de la “pension” a oamenilor politici , contribuie la anularea alegerilor …etc. Sunt “contributii” majore , d-le! Cu mult mai mari decat contributia celor obisnuiti , la “stalpii” pensiilor (pilonul 1 , pilonul 2).Nu va imbatati cu apa rece! Cine “taie” , parte-si face! Macar d-l prim ministru taie , taie , da nu risipeste nimic ! “Mananca” tot!…

    8
    6
  • Pensiile speciale nu sunt doar pensiile magistratilor, asa cum vea guvernul sa se creada. Povara cea mai mare este aceea a pensiilor speciale date politrucilor si functionarilor din institutiile publice despre care nu vorbeste nimeni. Prin pensiile speciale PSD-ul a subjugat intreg aparatul functionaresc, la fel ca si prin salariile, indemnizatiile si sporurile aberante. Iata, numai la noi intr-un judet de dupa virgula avem fini, amante, curve, lepre, agramati care au fost desemnati membri in tot felul de consilii si comisii la firme, agentii, autoritati de stat centrale ori locale de unde primesc 20.000 – 30.000 de euro pe luna.Iar banii acestia vor constitui baza de calcul a pensiilor contributive la care se vor adauga pensiile speciale. Am ajuns in situatia limita in care ori te faci psd-ist si traiesti ori emigrezi. Altfel vei fi sluga amarata si jefuita a cretinilor si boarfelor la care te vei uita cu ochi de bou pana vei crapa de foame pentru ca iti vor lua tot.

    35
    2
    • Pensiile speciale în justiție au fost create de Valeriu Stoica pe vremea regimului Băsescu-Udrea iar abjecta Monica Macovei a introdus pensionarea după 25 de ani vechime! Ce treabă are PSD aici? Orăcâtă ură ai avea pe pesediști, n-au nici o treabă cu pensiile magistraților. Și nu-l mai plagia pe sclintitul ăla de C.T.P.!

      8
      8
  • Astept pe bune sa se aplice odata RASPUNDEREA Magistratului (judecatorului ) pentru greselile facute in actul de justitie, sentinte strambe , tergiversari nepermise ,luare de mita.
    Astept ca in astfel de cazuri sa fie scos un astfel de exemplar in secunda doi din JUSTITIE decum sa mai vorbil de alte avantaje.
    De prea mult timp acesti DUMNEZEI pamanteni pe care nimeni nu-i poate atinge si nimeni nu le poate da observatii se cred dreptatea lumii.
    Nici vorba de asta ,iar eu ca cetatean liber sub soare, corect si civic mi-am pierdut increderea definitiv in aceasta CASTA privilegiata.
    Am fost batjocura acestui sistem romanesc stramb care m-a tinut 18 ani , oameni buni intru-n proces de tri bani de IESIRE din INDIVIZIUNE si recunoasterea unei mosteniri dupa tatal meu tot magistrat candva si care mi-a lasat mie acte clare care nu au vrut sa fie recunoscute nici in ruptul capului.
    Aici pe acest caz o mana de avocati ai partii adverse care se opunea acestei cereri facuta de mine de iesire din indiviziune, o mana de avocati au reusit sa tina pe loc si sa convinga cei cinci (5) judecatori sa impinga procesul la nesfarsit ca doar, doar oi ceda si voi da cadou niste mp. unui vecin.
    Deci tot la trei ani se schimba completul pe cazul meu ca sa am impresia ca nimeni nu intelege cazul si sa ma las batut.
    Pe cazul meu pana in final o doamna judecatoare constienta de bataia de joc a dat verdictul la scurt timp dupa ce a preluat cazul.
    Ei eu ii multumesc doamnei judecator, celorlalti le spun sa le fie rusine de felul in care au tratat dosarul.
    Deci fara privilegii pentru mariile lor !

    6
    5
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.