Actualitate

Proprietarii saloanelor de înfrumusețare, trimiși de prefect la AJOFM

Proprietarii saloanelor de înfrumusețare din Bistrița au protestat după ce Bistrița a intrat în carantină, iar lor li s-a cerut să-și închidă afacerile timp de două săptămâni, a declarat prefectul Stelian Dolha.

”Am avut la Prefectură un protest al proprietarilor de saloane de înfrumusețare. Am coborât să discut cu ei pentru că eu cred că nu au fost informați bine. Am luat cu mine și niște declarații pe care trebuie să le facă către AJOFM pentru că ei beneficiază de șomaj tehnic, iar la categoria profesioniști beneficiază de 75% din salariul mediu brut pe economie care e 4072 de lei azi. De asemenea, restaurantele, toate activitățile restricționate în carantină, beneficiază de șomajul tehnic. Mai mult de jumătate dintre cei cu saloanele vor beneficia de șomaj tehnic. Sunt, este adevărat, și unii care nu au carte de muncă, dar eu nu pot veni să încurajez asta”, a spus prefectul într-o emisiune la Bistrița Express TV.


El a menționat că cei care dețin PFA sau Întreprindere Individuală pot beneficia de 75% din salariul mediu brut pe economie acordat profesioniștilor.

Reamintim că, timp de două săptămâni, SE INTERZIC următoarele activități în zona carantinată:

  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;
  • organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise cum ar fi: evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991;
  • organizarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment, cu public, atât în spații închise cât și deschise;
  • toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
  • organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor și talciocurilor;
  • activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumusețare (incluzând, dar fără a se limita la acestea) saloane de coafură, frizerii, cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj, etc;

7 comentarii

  • Coafezele sunt revoltate pt ca ele castiga mai mult decat este ajutorul de somaj tehnic… bonul fiscal nu prea functioneaza in tara asta.

    • Și uite așa se întâmplă să avem nevoie de împrumut extern…și uite așa crește datoria externă… Cât este datoria pe cap de locuitor în România?

    • Cu siguranta daca dv.sau cineva apropriat ar fi lucrat in domeniu nu cred ca a-ti fi spus asta! Fiecare cu meseria lui/ei….cat despre bon fiscal ce sa zic de parca ar da peste tot bon fiscal.. Nu fura nimic de la nimeni castiga si ele un ban cinstit si muncit nu ca altii din parlament si din alte parti

  • Instituția prefectului nu-și justifică existența, este o instituție redundantă care mai mult încurcă, dacă s-ar desființa, s-ar elimina mult din birocrația care ne sufocă. Prefectul e simbolul politicianului care pierde toate alegerile și e numit pe termen lung într-o funcție pe bani grei.

    • WTF
      Vorbiti in cunostinta de cauză sau, doar sa va aflati in treabă? Cand postati un comentariu, indiferent de domeniu, ar fi bine sa fiți documentat!!!!!!!!!!!!!!!!
      Problema generala este ca sunt multi bagatori de seama, de aceea merge asa bine tara noastră!!!!!!

    • Cum doamne a luat prefectul niște declarații pe care le-a dat coafezelor sa meargă la Ajofm???? Cum poți sa spui asta? Pai nu stia prefectul ca exista legislație in acest sens in seara in care el singur la TV a zis ca saloanele nu beneficiază de ajutor??? Ca sa rabde 14 zile ca n-or muri??? Pana la urma Ajofm și AJPIS chiar își fac treaba am găsit deschidere acolo, nu avem ce reproșa! Bine ca a împărțit prefectul declarații:::))))))))

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Marius Boroș Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS