Actualitate

Radu Moldovan: Anul acesta, puteam da 50 de titluri de Cetățean de Onoare al județului

”Unii mi-au spus că nu pot da 10 titluri de Cetățean de onoare că duc în derizoriu”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, la postul local AS TV.

”Unii mi-au spus că nu pot da 10 titluri de Cetățean de onoare că duc în derizoriu. Sunt convins că anul acesta puteam da 50 de titluri unor oameni care au performat, dar, de regulă, noi am dat 5, maxim 6-7, însă, în doi ani de pandemie, nu am dat nimic, am dat acum 10. Poate că, în anii următori, vom da maxim 6-7 ca să încercăm să echilibrăm. În funcție de propuneri, comisiile, specialiștii, analizează. După ce trec prin anumite filtre, ajung la mine pentru că eu sunt cel care inițiez proiectul de hotărâre și, pe urmă, colegii mei, consilieri județeni, votează sau nu. Sigur că există argumente pro și contra pentru fiecare lucru pe care îl faci. Dacă luăm fiecare cetățean de onoare, poți să spui: de ce acesta și nu celălalt? Nu am prea intrat în poveștile astea eu. Propunerile le fac oamenii din zona respectivă. Pentru cei din zona culturală, propunerile sunt făcute de domnul director al Bibliotecii Județene cu Asociația Scriitorilor, de Complexul Muzeal. Eu trebuie să am grijă, ca președinte, să fie respectate condițiile legale, ca oamenii aceia să nu aibă cazier, să nu fi tâlhărit. În lege sunt prevăzute niște lucruri.”, a declarat președintele CJ.

Radu Moldovan a dat și câteva exemple: ”Domnul Ioan Sbîrciu nu a primit titlul pentru că a fost senator, ci pentru cariera lui. Un om plecat dintr-o comună a județului Bistrița-Năsăud face cinste acestui județ în capitala Transilvaniei, cu o intelectualitate rasată. Nu mai vorbim de calitățile lui de pictor și câte alte lucruri. Eu nu am calitate să spun că Gabi Balint, care ne-a scos în 94 pe străzi, nu merită și el titlul. Eu cred că îl merită cu prisosință. Sigur vor fi unii care vor spune că nu trebuia chestia asta. Virginia Linul. Doamna asta face minuni. E doctor în etnologie. Ea a fost inițiatorul, dar cu ajutorul meu și al primarilor, am intrat în Cartea Recordurilor cu Hora de la Runc. Face cinste județului și portului popular. Tânărul Ciunterei merge și face interviuri cu bătrâni, promovează, are inițiativă. Dacă vorbim de Mircea Bravo, a fost propus de către inspectorul școlar general actual și de încă cineva. Mărturisesc că văd foarte puțin din activitatea lui, dar, totuși, Uniunea Teatrală din România l-a premiat la Gala UNITER, unde sunt elitele teatrului românesc. Păi în ce calitate să refuz, să spun că nu e actor bun? Am citit recomandările și am văzut că sunt milioane de români care îl urmăresc pe rețele sociale. Cred că e bucurie că omul e născut la Beclean. Lumea se întreabă de unde-i, află că din Beclean, din Bistrița-Năsăud”.

În opinia președintelui CJ, sunt mult mai mulți oameni care merită acest titlu.

”Avem militari care au făcut minuni prin teatrele de operații, au ajuns generali, avem oamenii de business. Dacă nu ar exista economia care să finanțeze, nu am exista. Am chemat Camera de Comerț, am chemat UGIR 1903 și Asociația IMM-urilor și le-am spus că un titlu se dă pentru mediul economic să le arătăm și lor puțin respect”, a spus el la AS TV.

7 comentarii

  • Eu propun sa ne dati la toti si terminati la anul „problema”. Deja nu mai inseamna mare lucru aceste titluri. Fala mare in traista goala…Vedeti ca Turc va fura pe fata! (Onorii si onoarele…)

    34
    2
  • ….pot si100 sau chiar 300..cate vrea muschiul meu!!°°
    Politicul ne arata in fiecare zi ca noi ca si contribuabkli suntem zero si trebuie doar sa ne platim taxele!!!!

    25
    1
  • Mircea Bravo are câteva glumițe reușite, cu valoare artistică si culturală zero barat, dar de aici și până la a-l declara CETĂȚEAN DE ONOARE…???

    27
    3
    • Corect ar fi fost s-o facă „cetățean de onoare” pe bună-sa lui Mircea ăsta , lelea Lenuța Moldovan !
      Femeia e talentată , Mircea nu !

      18
      2
  • Ar putea sa le dea și conducerii de la AQUABIS pentru calitatea serviciilor și mai ales a prețurilor practicate! Penibilitate majora! Nici pe vremea comunismului nu vedeai așa ceva!

    28
  • Mircea Bravo e numit actor😂
    De unde până unde?
    N are studii de actorie dar no a fost invitatul de onoare și al primarului la gala uniter iar politicieni județului chiar s au dus doar pentru el sa l vadă, sa l atingă😂😂😂🤣🤣🤣🤣

    22
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.