Politică

Radu Moldovan: PSD, câștigătorul alegerilor parlamentare în județ

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat la finalul alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților că organizația județeană pe care o conduce este câștigătoarea acestui scrutin.

”După ce vin 10-12 secții de votare din Bistrița se cam creează trendul, care se păstrează. Bucuria mea este că după ce duminica trecută am pierdut municipiul Bistrița acum l-am recâștigat, PSD va fi primul pe municipiu. La nivel de județ, în majoritatea covârșitoare a UAT-urilor am câștigat detașat. Deci partidul care va câștiga alegerile parlamentare în județul Bistrița-Năsăud va fi PSD, cu un procent care va avea cifra 3 în față, semnificativ mai mare decât media națională anunțată la exit-poll-uri. Colegii noștri care au candidat merită să continue activitatea în Parlament, să poată susține proiectele de dezvoltare ale județului și ale fiecărei comunități în parte. Mă bucur că au recâștigat încrederea oamenilor și ne vor reprezenta în continuare în Parlament”, a spus Radu Moldovan.

El a menționat că prezența la urne a fost una surprinzător de ridicată: ”Aș vrea să le mulțumesc locuitorilor județului Bistrița-Năsăud pentru o prezență extraordinară la alegerile parlamentare, suprinzătoare. Toată lumea vorbea că prezența la primul tur al alegerilor prezidențiale de săptămâna trecută a fost una foarte bună, 43,78%, iar acum a fost 47,87%”.

11 comentarii

    • Acum singura opțiune a lui Lazany în consiliu local este să facă alianță cu AUR că PNL-ul este în buriene.

      26
      7
  • La pnl -bn,după mandatu’ lui Nelu ,trebuie aplicată o măsură radicală dă driapta,esența capitalismului liberal ,care spune că dacă bordelul nu mai dă randament trebuie schimbate lucrătoarele cu matroana in frunte.

    19
    3
  • Ce scrie presa franceză despre Alegerile din Roumanie : (azi)
    LE MONDE:
    –-„O Alegere „existențială”:
    De la căderea comunismului în 1989, România nu a cunoscut niciodată un astfel de progres-rapid, dar furia😡 celor 19 milioane de locuitori ai săi clocotește din cauza dificultăților economice și a războiului de cealaltă parte a graniței.
    În România, Extremă Dreaptă speră să-și confirme progresul în alegerile legislative!”
    (Foto par, Roumanie, le 1er décembre 2024. ALKIS KONSTANTINIDIS / REUTERS) fr:Choix « existentiel »
    Depuis la chute du communisme en 1989, la Roumanie n’a jamais connu pareille percée,
    Sursă: https://www.lemonde.fr/international/article/2024/12/01/en-roumanie-l-extreme-droite-espere-confirmer-sa-percee-aux-legislatives_6423322_3210.html

  • Rareș Bogdan la o televiziune de yoghini le zice liberalilor să mai renunțe la secretare,șoferi,consilii de administrație.Dacă mai face multe recomandări de astea riscă sa piardă jumate din șeptelul liberal.Tocmai el care are angajați la cabinetul de europarlamentar vreo 20 de țucălari.

    34
  • Despre fell în care s-au comport at politicienii din Romania in general și cei din Judetul BN, în special :Au gresit masiv – incompetenti, aroganti, ei sus – noi jos; merita ceea ce au primit; dar nu meritam noi situatia in care ne-au adus.
    Ar fi cazul sa asculte expertii si ei sa execute; nu sa creada ca stiu cum se face – efectul Dunning-Kruger
    Suportăm din noi alegerile făcute!
    Să auzim numai de bine!

    11
    1
  • De ce a pierdut P N L ul alegerile ?! Raspunsul este foarte simplu de dat .Nu si a respectat SIGLA P N L .O conducere ignoranta si a permis sa nu tina cont de acest N {NATIONAL} Acest N din sigla ii tinea departe de aliante toxice care pas cu pas ii va scoate de pe esicherul politic .Conducerea PNL nu cunoaste istoricul acestui partid ,la virful lui fiind numai fripturisti!!!Alegatorii s au trezit .Multi au votat si la aceste alegeri cu CALIN GEORGESCU direct !!! Raspunsul este POT ul , bebelusul scenei politice !!!Acestia si au exprimat deschis si cu curaj sustinerea lui CALIN GEORGESCU si iata i in parlament . PNL istilor treziti va pina nu i prea tirziu si ti fa curatenie in partid.

    12
  • Vi se pare PSD castigator? A avut mai putin de sfert din voturi la nivel national. Dimpreuna cu ceilalti smecheri din vechea politica romaneasca, a reusit sa fragmenteze tara, inversunand electoratul, , obligand oamenii ce si-au pus sperante desarte in oameni aroganti, sa isi indrepte sperantele spre alternative propuse de partide cu o orientare incerta, cu un mesaj nationalist, patriotic, ce n-are nicio legatura nici cu natiunea nici cu patriotismul.
    Daca si PSD, care este cel mai cameleonic partid dintre cele din politica romaneasca, isi va schimba mesajul, adaptandu-l noilor cerinte impuse de partidele anti-sistem, va fi nasol. Isi va da foc la caruta, caci oamenii, daca ar duce-o mai bine, iar cam durea in spate de mesajul patriotard. Ori, cel care mereu a fost cu frana trasa, vazand bunastarea oamenilor doar prin a da de unde nu-i, fara a pricepe o iota ca bunastarea e efectul punerii pe roate a economiei, e colaborarea cu UE, finantatorul cel mai ieftin pentru noi, si nu incercarea continua de a pacali, de a amana continuu, de nu te tine de treaba. Fara finantare europeana, Romania e pe butuci.
    L-as intreba pe Radu Moldovan: omule bun si puternic pe degeaba, ai idee ce ar insemna pentru economia romaneasca ciuntarea creditului furnizor pentru firmele private din Romania? Sau ce efecte ar putea avea inrautatirea ratingului de tara? Sau cum va plati pretul economic al linistii din tara, atacand deficitele uriase create anii acestia, ca sa se vada la aceste alegeri cu un job asigurat pe inca 4 ani? Are PSD economisti in stare sa priceapa toate acestea? Sau va incepe haraiala dintre partide, ca sa enerveze pe toata lumea, si ne vom prelungi agonia.
    Teama mi-e ca nu intelegem nimic din nimic. Ne cam doare la bascheti, o luam cum vine. Iar cea mai mare grija a noastra a devenit nu pretul painii, ci daca dupa aceste alegeri nu va trebui sa umblam cu dopul in fund.

    6
    1
  • Asta o poți spune celor care nu știu să citească procentaje. Pe tara ați obținut doar 22 la sută, nu cu mult in plus in BN.. nu ați trecut niciodată în istorie de 30 la sută. Asta e procentul vostru. Problema e că Dreapta nu e unita.si nu vine cu un singur mare partid la alegeri, altfel ați fi praf și pulbere și în opoziție permanent…

    5
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.