Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat într-o conferință de presă că este de acord cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, cel care a spus că Armata trebuie scoasă pe străzi pentru a gestiona mai bine lupta contra Covid-19.
”Nu am crezut niciodată în viață că o să ajung să citez din Traian Băsescu, dar cred că declarațiile lui, sugestiile pe care le făcea președintelui României și Guvernului de a scoate Armata să patruleze pentru a transmite mesajul cetățenilor sunt bune. Deci niciodată în viață să nu spuneți niciodată pentru că o să ajungeți ca mine. Eu am ajuns să citez din Traian Băsescu. Cred că are perfectă dreptate.
A făcut și un calcul vizavi de UAT-uri și de cei 89.000 de militari pe care îi are Armata la dispoziție la nivel național că ar fi câte 20 de militari pe UAT. Nu cred că este cazul. Cred că, cu mici excepții cum sunt la noi Chiochiș sau Târlișua, comune cu mai multe sate, sunt de ajuns câte doi, să ne putem organiza să patuleze în trei schimburi, mijloace de transport sunt și din când să îi mai întrebe pe câte unii care umblă fără rost. În continuare, unii sunt la bufet și așa mai departe. Eu cred că trebuie să luăm aceste măsuri cât se poate de repede pentru că citez acum și din domnul președinte Iohannis: Paza bună trece primejdia rea”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
Armata trebuie să fie pe străzi, a declarat Traian Băsescu, fostul președinte al României: ”Mi s-a părut suspect modul în care Guvernul italian a anunţat începerea atacului acestui virus în Italia. În sezonul turistic, Italia a fost invadată de mii de chinezi. Au vrut să aibă festivalul de la Veneţia, acum pierd mii de cetăţeni”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
”Măsurile aplicate de Guvernul României sunt prea slabe. Este nepermis că ştiu că în mediul rural nu se aplică izolarea. Este nepermis că ştim că nu se aplică decretul de instituirea stării de urgenţă şi cârciumile stau deschise bine mersi. Guvernul să scoată armata în mediul rural pentru implementarea propriilor dispoziţii. Vor fi în stare să pună ordine. Armata are şi o poliţie militară puternică. Această soluţie trebuie aplicată rapid. O să ne trezim într-o situaţie de dezastru”, a mai spus Traian Băsescu.
- Lista celor 13 licee norocoase care pot avea, din toamnă, încă o clasă a IX-a față de planul inițial - 25 ianuarie 2021
- Alpinistul Radu Turtă din Sângeorz-Băi a escaladat cel mai înalt vulcan din lume (FOTO) - 25 ianuarie 2021
- Ce note au obținut la scris viitorii polițiști de la Biroul de Protecție a Animalelor - 25 ianuarie 2021
Marius
Din câte știu MAI trebuie să gestioneze situația.
class
Lucrezi la armată cumva, Marius? Și nu te-ai deranja, nu… MAI poate cere sprijinul armatei in aceasta stare de urgență dacă este nevoie pentru a fi impuse unele măsuri… așa că fă bine, deșteptarea și fuga, fuga la înviorare!
Sebastian
Care armata dobitocilor
bukk
Stimati tovarasi si preteni ne mai lasati dracului cu minciuna asta cu marele guvid ? Daca este asa de periculos cum se face ca in rrromanika nu a murit nimeni ? Iar cu mortii din italia e tot o gogorita ,intrucat au pus pe seama guvidului si mortii de csncer ,de infarct,de a.v.c si accidente de circulatie . Sa fie multi ca sa dea bine la fraieri !
noname
e pacat ca prostia nu doare !!!
bukk
@noname ! Doar prostii pun botul la mizeriile politicianiste . Guvidul e un test pentru idioti .
cc
Pentru că există o perioadă de incubație asimptomatică. Majoritatea vor avea o mică răceală. Dar când vor începe febra, dificultățile de respirație..e criza.
mumu
sa faca ce ma armata?sa alunge oamenii in case?tot orasul e plin de plimbareti si bosorogi bolunzi.
dati drumu proiectului lu arafat scapat pe net,apoi pe ei,cine misca?misca batut.
cu ocazia asta ,poate se mai disciplineaza si natia asta plina de distrusi.
Al
Să îi împuște pe cetățeni, ca la revoluție. Nu te-ai prins? Îi împușcă și după aia îi declară morți din cauza coronavirusului.
Numai zic
Pentru ca din cauza celor 5-10% care ar trebui sa stea izolati sa nu fie afectați 85-90% din cei responsabili și cu bun simt. Nu toți au simt civic.
China a reușit sa scape de rahatul asta prin disciplina, Italia a luat în derâdere și acuma sunt copleșiți.
Mai bine masuri preventive decât sa fi depășit și tu, nu?
cc
Când actua prefect era idignat pe „sefii de institutii” iresponsabili” ce se plimbau prin Austria avea de ce.
O analiză norvegiană arăta că vizitatorii stațiunii de ski Ischgl ( idilică) austriacă sunt responsabili de propagare majoră
„on 8 March: out of 1,198 infected, 491 had the virus from Austria, mainly from Tyrol”
Deci funcționarii respectivi din Bistrița ar trebui puşi în carantină.
Da e nevoie de armată pentru respectarea unei izolări totale cu măsuri alternative de furnizare a mâncării.
Pentru părinții mei, cu durere o spun cred că e prea târziu.
Ca şi pentru mulți din cei de peste 60.
Satele unde e repatriere masivă sunt condamnate.
dottore
Si de ce nu trimite prefectul fortele de ordine la adresa? ca doar se cunosc ipochimenii?
cc
Strategia ar trebui să fie de depistaj masiv obligatoriu şi în funcție da natura serviciului, carantină.
Coreea de Sud e citată ca şi exemplu.
Depistaj precoce, distanță socială, respectarea recomandărilor autorităților
Spălați-vă pe mâini des
Păstrați distanța de 2 m.
Evitați contactul cu bătrânii.
Dezinfectați clanțele. Priorizați pe termen lung utiizarea cuprului, la clanțe publice prin instituții Urâte pătate dar omoară virusul.
class
Nu sunt condamnate deloc… povesti… nimeni nu e condamnat la nimic… imi pare rau sa vad ca vorbesti astfel chiar despre proprii tai parinti… important e să se respecte regulile si masurile impuse de autoritati… evitarea la maxim posibil a oricărui contact social, in urmatoarea perioada, pana va trece valul, în primul rând. Si mai ales cu persoanele care vin din afară. Iar dacă aceștia din urma nu respectă regulile de autoizolare, mai ales in mediul rural unde oamenii se cunosc intre ei, sa fie anunțate organele abilitate. DSP, primari, politie si nu in ultimul rand chiar si Prefectura care am constatat că s-a mobilizat in mod responsabil si exemplar. Si dragii mei, igiena, nu in ultimul rand, igiena, o atentia mai sporită la regulile elementare de igienă va face minuni. Va fi lucrul care va face diferența! Doamne ajuta si sanatate maxima la toată lumea!
class
Te asigur ca sunt trimise forțele de ordine peste tot acolo unde nu se respecta autoizolarea… mai mult decât crezi si stii si speri tu… doar ca astfel de ieșiri necontrolate si in decor trebuie semnalate imediat autorităților… de oamenii de bine si cu bun simț civic si responsabili… nu ezitați nici o clipa… să reclamați autorităților astfel de comportamente deviate ale unora dintre concetățenii noștri.. spre binele tuturor… mai ales in mediul rural! Unde toți se cunosc intre ei. Sanatate tuturor!
cc
Class, cunosc starea medicală a lor.
Şi stiu că am unul dintre ei, mai inconştient o spun cu durere ca tot românul care nu crede dacă nu vede amenințarea materializată fizic în fața lui, nu a respectat măsurile de precauție. Decesele survin pe condiții medicale anterioare plămâni, diabet, hipertensiune.
dottore
Romania a trecut cu bine peste o etapa importanta…s au platit toate pensiile si indemnizatiile speciale…restul uitati va la kalasnikoave…
cititor
care 89000 de militari?
Gargamel
Pai câți sunteți??? Ieșiți odată în strada și ajutați măcar cu prezenta, dacă cu capul nu se poate! Eu m-am saturat sa fiți plătiți de stat numai pentru a vopsi borduri și a matura în unitatea militară
Alex
Cum scoate criza tot ce-i mai reprezentativ din politicieni! Acum e bun Băsescu! Tentațiile autocrate, gândirea de securist și comunist bătrân, disprețul pentru drepturile omului și capacitatea lor de a acționa rațional, în limitele bunului simț, încrederea exclusivă în politicile de mână forte în care oamenii se supun orbește sau manu militari dispozițiilor unui autocrat, singurul care se scaldă în lumina divină. De ce n-a scos Lăducu armata pe străzi când a avut patru morți la Spitalul Județean de gripă? Atunci avea și guvernul lui și nici carantina la Spital n-a instituit? Acum e în lumina reflectoarelor și își joacă rolul vieții. Cu mustața, fără mustață.
p s d supus si ascultator
Dnle Radu Moldovan aveti dreptate,nu Basescu,aveti ‘mari oameni ai natiuni’Iliescu,Nastase,Geoana,Ponta,Dragnea,Dancila,ati fost sluga la sudisti o viata,nu ati avut curaj sa fiti ardelean nici un minut
Ion Izolatu
Pot sa va dau detalii exacte . Sunt in izolare si nu e asa de grav.Am 23 de ani am venit saptamana trecuta din Spania.In fiecare zi sunt vizitat de doi jandarmi sau doi polițiști care ma intreaba cum ma simt.Am avut bilet de avion cumpărat cu 3 luni inainte de a se stii de coronavirus.Sunt sigur că majoritatea dintre dumneavoastră au pe cineva in strainatate si sunt la fel de sigur ca majoritatea ati călătorit în afara in ultimele 3 luni.Mai am 6 zile de izolare .Locuiesc la casa ,mai am ceva cartofi si ceapa in beci si apa buna in fântână. Vecinii se tem si sa se uite la mine .Pentru mine nu e nevoie de armata sa ma tina acasă. Am declarat la aeroport ca o sa respect izolarea si asa o sa fac.Dar dumneavoastra daca vi se recomanda sa stati in casa , o sa stați?….
Sebastian
Care armata dobitocilor90000 de soldati si ce sa faca sa stea fara masti ca americanii care au intrat în tara hai sictir sau te pomenesti ca vor veni masini speciale pina la blocuri sa aduca alimente rezistati stati in case nu va expuneti
B
Care armata ? Dolofanii si batraniciosii aia din spatele d-lui Moldovan, din poza ?
Voi ati vazut cum arata membrii unei armate adevarate ?
Sunt intr-o forma fizica de invidiat. I-ati tinut in armata pe o gramada de puturosi, pe salarii bune, pentru a face burta mare.
Uitati-va in poza apartinand acestui articol sa-i vedeti !
Sunt un 0.
Mai sa fie, Gura nebunului adevăr grăiește, este tare de ce nu vi tu cu asemenea propuneri, a da dreptate lui BĂSESCU, te injoseste ca PSD-dist. Se vede cine știe conducece zici ms. MOLDOVAN.
Simi
Evlaviosul Radu Moldovan ar trebui să ia exemplu de la Marian Oprisan, colegul său de Vrancea si să organizeze o peocesiune asemănătoare:
https://www.comisarul.ro/articol/video-procesiune-religioasa-in-judetul-lui-oprisan_1080765.html
Isabela
Oamenii sunt cele mai dificile specii, oricat se incearca sa fim antrenati, spre binele si sanatatea noastra, noi luam aceste masuri de austeritate ca o mare golire de rafturi, imbulzeala si risipa de bani si timp. Din pacate, romanii asa sunt plamaditi, sa faca ce vor, cand vor si cum vor. Vrei respect, ordine si disciplina, incepe cu tine insuti si atrage-le atentia celor din jur…Va fi rau, si atunci ne-om aduce aminte de viata noastra. Va rog, oriunde v-ati afla, daca vedeti ca nu se respecte masurile de siguranta pentru sanatatea noastra, atrageti atentia, faceti-va auziti, deoarece multi ignora sfaturile pe care le primim! Este spre binele tuturor !
Unusimplu
„Cea mai mare greutate a omului este sa.i suporte pe ceilalti”
cc
Nu sunt singurii.
Coadă la clinică de testare. Foarte civilizați în general chiar dacă f. Bolnavi unii, tusesc etc.
Dar se gasesc „eroine” care telefonează să audă toată lumea că are două cazuri în anturaj nu respectă distanța urlă în italiană…etc.
gen Milea - spătaru
Scoateți TAB-urile.
Parola RADU CEL COVIȚIT .
Consemn: se trage fără somație.
Cine mișcă nu mai mișcă.
În 24 de ore va fi eradicată amenințarea.
Pagube colaterale: vreo 60.000 de cartușe.
Isabela
Deocamdata, vrem sa prevenim raspandirea cu repeziciune a bolii. Situatiile din Italia sunt extreme si arhidepasite de puterea omeneasca a medicilor! Ar trebui sa invatam si sa nu facem acceasi greseala de a ignora apelurile de a ramane in siguranta, in casele noastre.
Jurnal în vremea Coronavirus
Uite că am ajuns și eu să îi dau dreptate lui domn șef de județ Moldovan, că îi dă dreptate lui domn fost șef de țară, nea Traian Băsescu.
E ceva ce e posibil să fi învățat din însoțirea lui domn șef cu IPS Andrei, anumite e virtuții creștinești foarte greu de obținut, printre care-s de amintit două foarte importante : ascultarea și smerenia.
Parte din nația noastră ii va fi de mare folos chiar o ascultare impusă cu forța, nu spre a o cuminți, ci spre a o responsabiliza.
Yuval Noah Harari
În ultimii ani, politicienii iresponsabili au subminat în mod deliberat încrederea în știință, în autoritățile publice și în mass-media. Acum aceiași politicieni iresponsabili ar putea fi tentați să ia drumul spre autoritarism, argumentând că pur și simplu nu se poate avea încredere în public pentru a face ceea ce trebuie….
Epidemia de coronavirus este astfel un test major al cetățeniei. În zilele următoare, fiecare dintre noi ar trebui să aleagă să aibă încredere în datele științifice și în experții din domeniul sănătății în pofida teoriilor conspiraționiste nefondate și a politicienilor care se autoservesc. Dacă nu reușim să alegem corect, s-ar putea să ne cedăm libertățile noastre cele mai prețioase, considerând că aceasta este singura cale pentru a ne proteja sănătatea.
Bogdan
Pana iese armata nu vrei sa iesi tu cu Basescu pe strazi. Sa vedem cum va primeste lumea.
Pt Bogdan
Bravo Bogdan.
romanul supus
Nu Radu Moldovan a condus judetul ,la condus IPS ANDRECUT,primar al capitalei,nu a fost Firea ci I P S DANIEL,el a facut bugetul si la bagat in catedrala neamului, I P S TUDOSE CU I P S MAZARE au furat tot ce a sa putut din Costanta,a era sa uit lea dat la constanteni apa chioara din butoae la boboteza,cei de la Husi au furat si ei dar sau ocupat mai mult de iubire intre ei,ma opresc si trebuie sa ne gandim serios sa iesim de subt acesti inpostori care ne vreau sa traim in feudalism.Si va mai rog ceva uitativa la poza de sus,privirea de scolar al gradatului de la armata fata de prasedinte,sa nu mai vorbim de pozitia de drepti,de departe stan si bran recruti ,in filmul respectiv aveau pozitia de drepti cu mult mai aprope de un militar autentic,cu toate ca jucau intrun film comic