”Pactul pentru Transilvania şi Banat” s-a lansat la Cluj-Napoca cu participarea unor figuri marcante ale dreptei româneşti. Alocuţiunile rostite de reprezentanţii Partidului Mişcării Populare, ai Forţei Civice şi ai Partidului Democrat, multe dintre ele fiind savuroase, au radiografiat acţiunile guvernarii USL şi în special perioada ultimului mandat al preşedintelui Traian Băsescu.
Orice reformă începută de guvernanţi întâmpină scepticismul populaţiei în mod firesc. Sunt studii şi cărţi în care este explicată rezistenţa la schimbare a fiecărui individ, chiar dacă această schimbare este benefică.
În politica românească măsurile pozitive sunt trecute sub tăcere, ca şi când nu le-am dori. Cei care le iau uită de dreptul cetăţeanului de fi informat. “Faptele vorbesc pentru noi”, “Nu avem timp de discuţii, noi muncim” sunt argumente invocate de multe ori in interviuri. Desigur, aceasta ar putea fi şi o încercare de acoperie a incompetenţei. Pe acest fond, adversarii politici speculează şi distorsonează informaţia pentru a câştiga simpatia electoratului. Uită şi aceştia de dreptul cetăţeanului de a fi informat corect. Unde ar fi echilibrul? Cred că răspunsul a fost dat demult prin gura apostolilor: să nu ţinem minte răul şi să nu apună soarele peste mânia noastră.
Unificarea dreptei în politica românească poate fi soluţia în contrabalansarea puterii discreţionare a USL-ului, în condiţiile în care se întrunesc simultan două condiţii. Prima dintre ele este realizarea alianţei prin depăşirea orgoliilor personale, având ca ţel final binele naţiunii, ţel situat departe, dincolo de data scrutinelor electorale. Doar să accezi la guvernare, dar nu pentru a conduce România înspre întărirea ei ca stat şi pentru recâştigarea identităţii naţionale, ar fi un act de trădare. Cea de-a doua condiţie o reprezintă intenţia de vot a electoratului. Deseori a trebuit să ascult defetismul compatrioţilor. Lipsa de încredere în politicienii noştri, aleşi de noi dintre noi, încă nu ne ridică semne de întrebare. Unde au trăit oamenii aceştia, unde au fost educaţi şi de către cine, întreb retoric. Incontestabil, comunismul a fost importat cu tot cu activiştii ruşi. A prins rădăcină în minţile slabe ale unora dintre noi, oportunişti ai acelor vremuri, dar şi a câtorva intelectuali seduşi de mirajul ideii omului nou creat de… om, şi a unei societăţi perfect clădită… de acelaşi om. Au trecut mai bine de 60 de ani de atunci. Îşi mai doresc românii o viaţă bună?
O dreaptă consolidată în România ar fi începutul unei vieţi politice sănătoase. Reuşita acestui proiect ar estompa petele de pe obrazul intelectualităţii româneşti, apărute în urma abandonului vieţii politice după ’89. Să-şi fi regăsit intelectualii “dregătoria la care sunt chemaţi?
Răzvan Cîtu – vicepreşedinte, Departamentul de Comunicare Forţa Civică Bistriţa- Năsăud
Adaugă comentariu