Lucrările pe tronsonul 2 de pe strada Gării din Bistrița, între sediul IPJ și Poșta veche, segment care cuprinde și intrarea pe Bd. Republicii, sunt în grafic, iar în curând se va redeschide circulația.
”Am verificat stadiul intervențiilor pe ultimul tronson al străzii Gării. Sensul giratoriu Republicii – Gării se repoziționează, astfel încât traficul auto să se desfășoare în condiții optime. Corelativ, va fi reconfigurată și trecerea de pietoni de la intrarea pe Bulevardul Republicii, în acest sens fiind necesară mutarea unor stâlpi și ajustarea scuarului verde. Lucrările sunt în grafic, iar dacă totul decurge conform planificării, la sfârșitul acestei săptămâni va fi executat anrobatul și va fi turnat stratul binder, urmând să fie redeschisă circulația”, spune primarul Ioan Turc.
Tronsonul 2 de pe strada Gării, între intersecția cu str. Nicolae Bălcescu și până la sensul giratoriu cu Bd. Independenței (din zona sediului IPJ până la Poșta veche), s-a închis pentru lucrări în data de 25 iulie, concomitent fiind redeschis tronsonul 1 (zona Complexului Winmarkt – sediul IPJ).
Proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (63,8 milioane lei, circa 13 milioane euro) constă în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m. Constructor este M.I.S. Grup.
foarte repede s-au miscat, daca toate ar merge cu viteza asta i-am prinde pe chinezi din urma.
spor in continuare!
O să-i prinzi tu pe chinezi si seful tau de trompa.Băi cum puteti fi atat de nerusinati.Zicea primarul ca lucrarile necesita 2 saptamani.Azi sunt 2 saptamani de cand s-a inchis segmentul ăla esential.Se circula bară la bară in tor orasul.Aveti noroc că oile nu reacționează in nici un fel.Ar trebui sa va dea comunitatea in judecată pentru felul nerusinat in care va bateți joc de oraș de doi ani si pentru pagubele aduse cetătenilor..Oricum vă meritați unii pe ceilalti.Mai e unu inginer pe la Mis care se ia de oamenii nemultumiti pe fb si face pe desteptul.Chinezii va executau pe stadion.
..si se intervine la o conducta langa omv, la fantana arteziana!
Oare mai suport mult UMILIREA DIN PARTEA PRIMARIEI?
CHIAR NU E NICI UN CAPABIL SA HOTARASCA CUM SA INTERVINA IN ASFEL DE SITUATII?
100 de metri băi, nu ati fost in stare sa terminati in 2 saptamani.Trotuarele sunt praf si pulbere de peste un an.Voi o dați cu zgârie nori si săli de ședințe peste parcări.Groapa aia o țineti de un an in același stadiu si acum dati vina pe cetățeni .Șantiere fără măsuri elementare de protecție .Cum mai aveți tupeu să apăreți in fața oamenilor?Mai este o lună până incep școlile .Pe care trotuare vor merge copiii la școală?
Uau, incredibil, sa put deplasa Primarul de la Primărie până la Poşta Veche asta da ispravă. În celelate cartiere ale Bistriței pline de noroi şi probleme când va ajunge ?!
Una caldă, una rece. Primarul Ioan Turc se laudă că sensul giratoriu Republicii – Gării se repoziționează, astfel încât traficul auto să se desfășoare în condiții optime, ceea ce este un lucru corect. In schimb nu l-a dus mintea sa faca acelasi lucru si cu reconfigurarea sensului giratoriu de la intersectia Bulevardului Decebal cu strada Gării. Cu atât mai mult cu cât sensul giratoriu din zona Winmarkt, ar fi trebuit mărit astfel încât să includă si pista de bicicliști. Lucrul acesta se putea face foarte simplu prin mutarea sensului giratoriu mai spre bustul lui Mihai Eminescu, ceea ce ar fi permis si lărgirea trotuarului din fața magazinului Winmarkt, la nivelul lățimii inițiale si refacerea aliniamentul laturii respective, având în vedere circulatia pietonală intensă din zona gării si autogării spre centrul orasului.
Pe când și trotuarele de pe General Grigore Balan ?
Este o nesimțire crasă…sunt afaceri care se duc de râpă din cauza incompetenței voastre !!!!
Lovitura finala le va fi data cu noile impozite pe cladiri pentru 2024
Corect!
Chiar asa, decat astia care sunt nesatui, mai bine era cu ceilalti! Macar erau mai decenti. In rest nicio diferenta. Mai ales ca toate proiectele astea au fost create de unii si duse la indeplinire de altii, ce mai, doi isteti. Acum ca tot au pierdut vremea 4 ani ca trebuiau sa refaca organigrama 🙂 si au ramas in urma, trebuie sa faca intr-un an cat nu au facut in 4 ani. Si noi, votantii, pe astia ii tot rotim. Rusine noua ca bistriteni si mai votati cu capul nu numai cu mainile! Ar fi mai sanatos!
Mda, Linia Verde, asta înseamnă să te urci in autobuz in UNIREA și în 15 minute să fi in Viisoara. Asta ar insemna sa ai o bandă doar pt mijloace de transport în comun, ceea ce voi nu aveti. Voi ați păpat banii pe lucrari de mântuială, adică piste pentru biciclete prin ingustarea benzii de circulație a mașinilor.