Actualitate Recomandări

Reparații de noapte pe principalele artere. Când încep lucrările

Lucrările de reparații curente pe străzile din Bistrița unde traficul este aglomerat se vor face, la fel ca și anul trecut, în timpul nopții.

”Reparațiile curente pe străzile din oraș, la fel ca și anul trecut, le vom începe în luna aprilie, când temperaturile permit. Se pot face reparații prin turnare de mixtură asfaltică la cald doar când stratul suport are +10 grade, altfel nu rezistă. Ca și anul trecut, lucrările de reparații curente pe marile străzi, pe arterele circulate se vor face pe timp de noapte pentru a nu deranja traficul”, a declarat într-o conferință de presă viceprimarul Cristian Niculae.

În această primăvară, străzile de pământ vor fi întreținute prin pietruire/cilindrare.

3 comentarii

  • În țările civilizate nu este nevoie să se lucreze în acest fel, deoarece lucrările făcute sunt realizate la o calitate superioară, cioflingăriilor noastre. Am circulat pe o autostradă în Germania, dată în folosință în 1935, care a fost reparată după al II-lea Război Mondial, lucrări care au îndepărtat urmele bombardamentelor prin care au trecut, dar nici n-am simțit vreo denivelare între porțiunile neatinse de război și cele reparate, și acest lucru după 65 și 34 ani de la darea în folosință a lucrării originale și a ”reparațiilor” de după război, la sfârșitul anului 1999. Nu este nimic ireal, sau lăudăroșenie în această informație, deoarece n-am nici un interes să mint sau să laud pe cei care au realizat acea autostradă!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS