Managerul Hotelului Metropolis, Oana Milea, dar şi Andrada Bălan din partea aceluiaşi hotel (foto 1), au arătat că firma pe care o reprezintă e interesată să atragă turişti străini la Bistriţa, dar îşi dă seama totodată că nu va putea face acest lucru de una singură. Aşa se face că, la discuţiile care au avut loc după prezentarea făcută de Cristian Munthiu referitoare la profilul turistului chinez, cele două au spus că sunt deschise pentru colaborare cu societatea civilă şi presă pentru o cât mai bună promovare a brandurilor locale.
În cadrul dezbaterii s-a vorbit despre apele minerale tămăduitoare de la Sîngeorz-Băi şi mitul Contelui Dracula, ultimul bucurându-se de notorietate mondială, dar insuficient promovat de noi, deţinătorii lui. Discuţiile au ajuns în acest punct după ce Cristian Munthiu a prezentat informaţii oficiale despre gradul de ocupare a hotelurilor din Bistriţa care nu depăşeşte 19%, principalele furnizoare de turişti fiind, la noi, nunţilor.
Potrivit unor studii prezentate joi, la dezbaterea găzduită de centrul Privat de Afaceri Bistriţa din Complex Casa8tima, turiştii chinezi sunt în proporţie de 35% oficialităţi, 26% practică turism de afaceri şi 39% turism privat însă numai prin cele 1024 de agenţii de turism recunoscute şi acreditate de guvern. De regulă, turiştii chinezi călătoresc în grupuri de minimum cinci persoane şi au ghid la dispoziţie. Principalele destinaţii europene ale chinezilor sunt Germania, Franţa şi Italia, ei nefiind fani ai continentului American. Interesant este că într-o zi de vacanţă, un turist chinez cheltuieşte 297 de euro, o sumă mare.
Ţinând cont de aceste informaţii, întrebarea la care s-a încercat, joi, un răspuns, a fost uremătoarea: cum să-i atragem şi la noi? Răspunsurile nua u întârziat să vină, însă, de departe, cel mai pertinent a fost acela că poţi atrage turişti creând poveşti.
Oana Milea, care a preluat conducerea asociaţiei patronatului din turismul bistriţean, a arătat că este deschisă spre societatea civilă şi presă în aşa fel încât oferta turistică a judeţului BIstriţa-Năsăud să fie competitivă.
Săptămâna culturii şi civilizaţiei chineze continuă, azi, la Galeriile UAP cu conferinţe susţinute de Oliv Mircea şi Ovidiu Pecican, iar de la ora 20.00 va fi o seară culinară la restaurantul chinezesc.
Adaugă comentariu