Actualitate

Restricții de circulație în zona străzii Valea Ghinzii

Primăria Bistrița, care are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent, municipiul Bistrița”, anunță restricționarea circulației din zona de unde începe drumul lateral care ocolește fostul poligon de trageri al armatei de pe str. Valea Ghinzii (fostul traseu al str. Valea Ghinzii) până la intersecția str. Valea Ghinzii cu str. Aerodromului, începând cu data de 16 septembrie.

”În acest sens, rugăm ca toți participanții la trafic și riveranii să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la restricționarea circulației”, se arată în comunicatul municipalității, semnat de primarul Ovidiu Crețu.

Proiectul în valoare de 27 milioane lei, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), presupune următoarele lucrări: rețea de alimentare cu apă către Complexul Sportiv Polivalent; rețea de canalizare pe str. Valea Ghinzii până la Complexul Sportiv Polivalent; rețea de colectare apă pluvială; rețea alimentare energie electrică pentru Complex Sportiv Polivalent; asfaltarea străzilor Valea Ghinzii și Aerodromului până în localitatea componentă Unirea și până la Complexul Sportiv Polivalent (cu trotuare pe ambele părți ale străzii, cu pistă de cicliști cu două sensuri de mers), pe o lungime de 3,2 km; iluminat public stradal cu tehnologie LED si cabluri îngropate; calibrarea rețelelor de utilități astfel încât să satisfacă și nevoile locuințelor din zonă. Lucrările au demarat în septembrie anul trecut.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nelu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS