La Palatul Culturii a avut loc, sub sloganul ”Schimbarea începe cu noi înșine”, Consiliul de Coordonare Județean al PNL Bistrița-Năsăud, la care au participat 262 de membri ai partidului – conducere, parlamentari, primari, consilieri locali și județeni, președinți de organizații, dar și europarlamentarul Daniel Buda, prim-vicepreședinte PNL. În cadrul ședinței au fost prezentați candidații la alegerile parlamentare, s-au făcut informări politice și a fost prezentată strategia de campanie.
Președintele PNL Bistrița-Năsăud, consilierul județean Robert Sighiartău, primul pe lista pentru Camera Deputaților, i-a îndemnat pe liberali la luptă. ”Ne aflăm în fața unui test foarte important, al treilea test electoral pentru noul și marele PNL. Suntem în fața unor alegeri care vor schimba destinul României, în bine sau în rău, vom merge spre progres sau vom regresa, alegem între corupție și justiție, între o Românie educată și o Românie confiscată de personaje care pun mâna pe putere pentru foloasele proprii. Ne cunoaștem bine adversarii politici, bătălia este între PNL și PSD. Cunoaștem tacticile lor, intimidările lor, șantajul și agresivitatea lor. Știm că sunt simpatizanți liberali cărora le este frică să vorbească liber despre PNL pentru că mâine s-ar putea să fie dați afară din serviciu, dacă ai o companie s-ar putea să primești niște controale. Aceasta este politica PSD și felul acesta de a face politică trebuie să dispară. Până când vom mai îndura felul acesta de a face politică? De ce să mai tolerăm aceste atitudini? Este timpul să ne ridicăm, să punem toți umărul, să lăsăm la o parte frica și să mergem la luptă. Atunci vom avea și izbândă”.
Sighiartău a menționat că, din ce a văzut până acum, ”listele PNL sunt cele mai complete și complexe”: ”Avem oameni reprezentativi, care au demonstrat ceva în viață, în meseriile lor, oameni bine văzuți în comunitățile lor”.
Liderul PNL a afirmat că ”toate bătăliile electorale pe care le-a câștigat partidul au avut ca ingrediente o organizare bună și o disciplină de fier. Cu aceste lucuri mergem înainte. Secretul reușitei stă în fiecare dintre noi, scorul electoral depinde de implicarea sau neimplicarea fiecăruia. Dacă țineți la acest județ, la această țară, la acest partid, implicați-vă! Eu voi face toate eforturile ca acest partid să fie unit. Sunt convins că vom avea un scor bun dacă vom fi determinați și convinși că îl vom putea obține. În campanie vom avea mai multe echipe județene care vor trece de două ori prin fiecare comună, vom merge din casă în casă și vom duce mesajul PNL și al candidaților la fiecare om”.
El a adăugat că după ”împrejurările nefericite” care l-au avut în centru pe Vasile Blaga, PNL a luat o decizie importantă, ”dând dovadadă de înțelepciune și maturitate, un semnal clar de consolidare a fuziunii” prin desemnarea Alinei Gorghiu ca unic președinte: ”Programul de guvernare al PNL este armonizat cu agenda cetățenilor și are ca scop punerea în aplicare a platformei lucrului bine făcut, votată de români odată cu alegerea președintelui Klaus Iohannis. PNL vine în fața oamenilor cu lucruri care se pot întâmpla, nu cu fabulații și populisme. Nu spunem că tăiem sute de taxe cum anunță PSD care tocmai a ieșit de la guvernare și n-a tăiat nicio taxă, dar vine acum și spune că o va face. Venim cu un proiect realist, corect și cu oameni de bun simț”.
AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA CCJ AL PNL BN
felicitari domnule Robert , cred in schimbarea care o sa o faceti !
Știe el ce zice ! Numai ca a inversat partidul din greșeală :)))))) PD-L cu Nelu Mexicanul au terorizat mediul de afaceri cu controale si taxe de protecție ! Pe vremea lui te temeai sa zici ceva ca 10 controale veneau pe tine ! Pfui ! Si ce bine zice despre corupție , cu tata ANRP ului lângă el ! Chiar ne luați de prosti , dar o sa vedeți la vot răspunsul nostru !
Felicitari PNL, susținem liberali !
Si de ti-a frica pana acum, măi Ionathan dublu delicios? De nenea Radu Moldovan care te mananca asa cu fulgisorii tai cu tot? De comentariile răilor care nu inteleg ca PNL-ul poate fi condus si cu Pampars la fundulet, daca e taticu Neluti in sală? Chiar asa de ceti-a fost frică?
Cu cine mă cu Oltean? Vai de capu vostru cu foştii PDL ruşineeeeee. NICIODATĂ nu veti face nimic alaturi de HOȚII ROMANIEI!
Doua lucruri mi-ai atras atentia:
1. Costumul lui marc;
2. Energia si exuberanta din sala.
Concluzia e clara, o sa obtineti un rezultat cum nu s-a mai vazut.
Tot partidul o sa bata judetul, in lung is in lat si in ploaie si frig, ca sa o faca deputat pe „fetita” lui Nelu Mexicanu’.
Doar a lui Marc? Uite la Florian…a uitat sa scurteze pantalonii, iar săracul Marc ,, veșnicul candidat la parlamentare,, ce sa faci cu el …. trist
Adevăratul adversar nu este PSD-ul. Adversarul comun al tuturor partidelor devine cetățeanul, el este jecmănit din toate părțile. Dacă doar fricoși au mai rămas în PNL, sigur vor câștiga glas și-și vor mărturisi dorințele de sinecuri dacă vor păcăli cumva alegătorul.
FELICITARI DOMNULUI PRESEDINTE ROBERT!
Felicitari ! trebuie o schimbare de mentalitate in politica romaneasca. Trebuie sa inceapa schimbarea !
Felicitari partidului Pnl pt alegerile făcute. Nu ne lăsați pe mâna comuniștilor….
Bravo dl Robert, va susținem nu mai vrem „dinozauri ” în politică !
Dar puiul dinozaurului cum se numeste mai iuliu? Dinozauras? Sau mai bine Tiranozauras. Adica are instinctele taticului oltenas. Care daca se supara ii ia si astuia jucaria cum a facut si cu cristi florian.
ce discursuri depasite si expirate… gata cu frica??? ce penibil… dar de cine iti este frica ionatan???? la care lupta mergi tu???? care dinozauri din politica??? toti sunt niste … pacalici asta vrea si el vreun dosar penal de se baga in politica???
Pacalici pogonici, lucrurile se vor schimba, iar asta e durerea ta, ca ai pierdut ceva, de aceea scrii asa, asa ca nu iti mai da cu parerea degeaba.
Dragnea, Ponta,Nastase…idolii tai de la pârnaie..
Vai…ce trist!
Nu votez cu PNL ul ăsta ! De ce??? Pt ca este fost PDL!!! Deci daca mai vreti pensii taiate, spitale închise, salarii taiate si sa mai fiti si dati afara din serviciu, votati cu PNL ul ăsta. Ca apoi vedeti voi pe dracu….
Noul și Marele PNL a reușit să strângă o sală plină de oameni la acest eveniment, cam tot atât cât strângea și Vechiul și Micul PNL… UNITATEA nu poate veni decât după DREPTATE și într-o stare de deplină corectitudine și armonie… Și da, sunt perfect de-acord, SCHIMBAREA începe cu ei înșiși…
Decât Ponta,Dragnea,Nastase,Iliescu…mai bine PNL!!
barbari astia de pnl talharesc romania din 1920
au avut de invatat psd de la ei
http://www.comisarul.ro/politic/jumatate-din-membrii-bpn-al-psd-sunt-cercetati-pen_240163.html
La luptaaaaaa….ura….uraaaaa…uraaaa…..! Ura,ura…da cu cine luptam ??? Nu conteaza….uraaaaa.
..uraaa….la luptaaaaa…..ostenii mei pui de lei paralei….lire, rupii, dolarei….la luptaa.
……..dupa mineeeeee.