Politică

”România decide dacă va avea o echipă puternică sau își va irosi voturile pe populiști”

Weber, PPE: ”Unul dintre principalele motive pentru care am ales România este pentru cei doi lideri extrem de importanţi, Nicolae Ciucă şi preşedintele Iohannis. Momentul în care Nicolae Ciucă a fost premierul României, creşterea economică a fost evidentă, impresionantă”

Manfred Weber: ”Mă simt acasă aici la Bucureşti, la sediul PNL, şi să fiu în România se simte foarte bine. Şi da, Bucureşti va fi în următoarele două zile capitala politică a Europei. Ştiţi că Partidul Popular European este acum cea mai mare forţă din Parlamentul European. Avem peste jumătate din membrii Consiliului, deci liderii Europei sunt membri PPE. Şi avem cel mai mare număr de aleşi locali din Europa.

Unul dintre principalele motive pentru care am ales România pentru a organiza congresul PPE este pentru că aici PPE are doi lideri extrem de importanţi, domnul Nicolae Ciucă şi preşedintele Iohannis, care pot arăta ce înseamnă să fii un partid puternic în PPE. Şi aş vrea să subliniez momentul în care Nicolae Ciucă a fost premierul României, creşterea economică a României a fost evidentă, impresionantă. Al doilea motiv pentru care am ales să venim la Bucureşti este pentru că Partidul Popular European se defineşte ca un partid de centru dreapta şi al ţărilor est-europene. Şi al treilea motiv este că România este aproape de Ucraina. Suntem partidul care sprijină Ucraina cât de mult se poate. Şi suntem alături şi urmărim şi situaţia din Republica Moldova”.

Despre forța liberalilor în PPE și rezultatele europarlamentarilor PNL în actualul mandat în PE: ”Vreau să îl menţionez pe Rareş Bogdan, care este şi liderul delegaţiei din Parlamentul European. Când interesele României sunt afectate, el ridică mâna şi apără interesele României. Şi aş vrea să îl menţionez şi pe celălalt reprezentant, Siegfried Mureşan. El este vicepreşedinte al Partidului Popular European, vicepreşedinte al grupului. El a fost raportorul principal pentru Planul de Rezilienţă pentru România. A reuşit să aducă pentru România 30 de miliarde de euro. Un alt lider de top al PNL la nivel european. Sunt şi alte personalităţi puternic, dar i-am ales pe aceşti doi colegi pentru că vreau să subliniez că România trebuie să pună oameni competenţi în Parlamentul European. Şi România va decide pe 9 iunie dacă veţi avea o echipă puternică în Bruxelles sau îşi va irosi voturile pe populiști. Îndemnul nostru este să trimiteţi oameni competenţi în Parlamentul European şi în ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal, să trimiteţi cei mai competenţi oameni şi mă bazez pe preşedintele Nicolae Ionel Ciucă”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.