Sport

România învinge Croația în drumul spre Euro, la TeraPlast Arena

Naționala de handbal feminin a României a învins Croația la TeraPlast Arena din Bistrița, într-un meci contând pentru etapa a 3-a a Grupei 1 de calificare la Campionatul European de anul acesta.

România a câștigat acest prim derby al grupei cu scorul de 26-24 (13-11) și a luat avans de 2 puncte în fruntea clasamentului, calificarea fiind ca și acontată.

La Euro 2024 se califică primele două clasate. Locul 1 în grupă este important pentru a obține statutul de cap de serie la tragerea la sorți pentru turneul final.

A fost primul meci oficial la Bistrița pentru ”tricolore” și totodată primul fără Cristina Neagu şi Crina Pintea, retrase de la națională după CM 2023.

Echipa României (antrenor Florentin Pera) a înscris prin: Lorena Ostase – 9, Ștefania Stoica – 5, Sonia Seraficeanu – 3, Cristina Laslo – 2, Andreea Popa – 2, Corina Lupei – 2, Bianca Bazaliu – 1, Mihaela Mihai – 1, Alicia Gogârlă – 1. Intervențiile portarilor: Daciana Hosu – 12/31 (38,71%), Bianca Curmenț – 2/7 (28,57%).

”A ieșit foarte bine. Mă bucur din suflet că aceste minunate fete, jucătoare tinere, au reușit să depășească emoțiile. Le felicit, au jucat cu o maturitate peste așteptări în fața unui adversar valoros și mă bucur că au câștigat încredere. Este o victorie mare, de moral pentru aceste tinere aflate la început de drum. Eu sunt foarte mulțumit. Mi-a plăcut mult dârzenia din faza de apărare, am avut momente extraordinare în care am reușit să închidem culoarele spre poartă. Au fost momente când Croația s-a ținut scai de noi, dar jucătoarele noastre au evoluat fără trac și au arătat că au valoare. Este o victorie frumoasă pentru România, pentru handbalul românesc. Vrem să continuăm pe aceeași linie, am încredere că această echipă are viitor. Mulțumim suporterilor, care ne-au împins de la spate, mulțumim galeriei, tuturor celor care au crezut în noi. Prin această victorie am luat o opțiune aproape decisivă pentru calificare, avem trei victorii din trei, cred că nu se mai poate întâmpla nimic și suntem aproape calificați”, a declarat selecționerul Florentin Pera.

Au marcat pentru echipa Croației (antrenor Ivica Obrvan): Klara Birtici – 5, Kristina Prkacin – 5, Paula Posavec – 4, Dejana Milosavljevici – 4, Sara Senvald – 2, Camila Micijevici – 1, Katarina Jezici – 1, Josipa Mamici – 1, Valentina Blazevici – 1. Intervențiile portarilor: Ivana Kapitanovici – 6/19 (31,58%), Tea Pijevici – 3/16 (18,75%).

”Am jucat împotriva unei echipe puternice, care are multe nume noi, dar toate sunt jucătoare valoroase, într-o sală plină unde atmosfera a fost extraordinară. Sunt convins că putem obține nu doar calificarea la Campionatul European, care nu cred că mai poate fi pusă în discuție, ci chiar primul loc în grupă. Putem să ne ridicăm nivelul jocului și să câștigăm duminică acasă împotriva României. Le felicit pe fete pentru determinare, pentru că au luptat până în ultima secundă, chiar și în momentele de criză când România conducea la cinci goluri. Această înfrângere nu este o tragedie, cred că avem o șansă bună să câștigăm cu România la Koprivnica”, a spus selecționerul Ivica Obrvan.

Arbitri: Ozren Backovici și Mirko Palackovici (Slovenia). Observator: Vattay Gergely (Ungaria).

Cealaltă partidă din etapa a 3-a a Grupei 1: Bosnia – Grecia 22-24.

În runda următoare, a 4-a, România va întâlni Croația la Koprivnica, duminică 3 martie de la ora 18.00 (în direct la TV pe Pro Arena).

România face parte din Grupa 1, alături de Croaţia, Grecia şi Bosnia. În primele două meciuri, România a câștigat în fața Bosniei (49-17) și Greciei (32-20). În clasament, România ocupă primul loc cu 6 puncte (golaveraj +45), urmată de Croaţia – 4 puncte (+22), Grecia – 2 puncte (-20) și Bosnia – 0 puncte (-47).

3 comentarii

  • Sunt sigur că Crina Pintea ( nu Pintea cu accentul pe T) i-a trimis un SMS Lorenei Ostase să o felicite.
    Sonia Se—ra–fi—se—anu , cum pronunța danezii 😄 a marcat de la 7m , spre surprinderea comentatorilor, care nu și observat ca Sonia a dat foarte multe goluri din 7’m în ultimul meci din Conference League.

    De ce nu joacă Dincă? Extremele stânga sunt varză!

    De ce nu joacă cealaltă extremă dreapta, rezerva Sonieide la Campionatul Mondial?
    De ce nu joacă Dindiligan (e la fel de bună ca Trine Østergaard), cea mai bună de la nationala după Buceschi?

    Ce portarita e asta, rezerva lui Hosu? E mai bună ca Dedu, Dumanska, Ciucă, etc?

    Laslo are tatuaje cu desene animate😀.
    dar i-a păsat foarte bine lui Ostase, care era o stea ⭐️acum 5-7 ani, dar probabil ca a fost eclipsata de către Pintea și angoleză de la Rapid, îmi pare bine să văd ca și-a recăpătat strălucirea.

    Ziceam ca România e cam de aceeași valoare cu Croația, z Muntenegru, Slovenia, Ungaria, Cehia și ca e 50%/50%, adică noi câștigăm acasă, eu câștigă pe teren propriu.

    Ce să zic, după ce s-au retras multe jucătoare, echipa e msi slabă ca la Campionatul Mondial,
    Sub Franța, Norvegia, Danemarca, Suedia, Olanda, Spania, Germania, Cehia, Muntenegru, Ungaria.
    M-am săturat să terminăm de fiecare dată pe locurile 11-14 .

    11
    20
    • Păi ori e de aceeași valoare cu Muntenegru și Ungaria ori sub ele! Ce comentariu din care nu se înțelege nimic! România e pe drumul cel bun , construiește o echipă competitivă. Succes!

      20
      3
  • Pe una din aleile de acces la sala era un nene care vindea steaguri si esarfe . N-am inteles de ce nu s-au vandut oficial de catre FRH prin clubul Gloria Bistrita . Cine era omul , de unde avea „materialele” si unde s-au dus banii? In schimb pot sa confirm ca atmosfera in sala a fost frumoasa , mai ales dupa ce oaspetii veniti de pe alte meleaguri s-au bucurat ca si-au gasit locurile. Romania incearca sa faca o echipa cat mai competitiva pentru urmatorul ciclu olimpic. Pe langa un nucleu de baza (Laslo , Ostase , Bazaliu , Seraficeanu) care si-a facut pe deplin datoria , in noua formula sunt tinere jucatoare foarte promitatoare (Lupei , Mihai , Gogarla , Stoica). Popa si Bucur , prin jocul aratat azi , au si ele locuri asigurate in echipa. In aceasta seara revelatia echipei a fast de departe Stefania Stoica. Darza , percutanta si prolifica. Infuzia de tinerete are si unele dezavantaje la acest moment. Emotiile si-au spus cuvantul in cazul tinerelor extreme Lupei si Mihai care pe viitor trebuie sa inteleaga ce se asteapta de la ele si sa nu zadarniceasca eforturile unei intregi echipe , ratand cu seninatate din pozitii ideale. La fel unele jucatoare (care par cu mintea in formare) au luat eliminari total nejustificate. Ma refer la Ciolan si Gogarla. Trebuie ca si Daria Bucur sa-si pondereze un pic entuziasmul . Daca nu ma insel a primit doua eliminari. Cam mult ! Am remarcat ca jucatoarele Rosu , Lixandroiu si Ciolan care la echipele de club sunt foarte eficiente la nationala nu au prea aratat lucruri pozitive iar in aceasta seara nu au adus plusvaloarea asteptata. Sper ca in urmatoarele zile sa se mai inchege relatii de joc intre nucleul de baza si tinerele care bat la portile afirmarii. Sper deasemeni ca dupa meci sa se analizeze toate greselile individuale iar antrenorii sa faca recomandarile necesare pentru remedieri. Am remarcat ca s-au luat multe goluri de la distanta , marcate de numai doua jucatoare , Klara Birtic si Kristina Prkacin (5+5 =10) , mai ales din cauza ca nu s-a iesit la intampinare si nu s-au ridicat bratele. In schimb , Jezic a fost tinuta la modul super , dovada a marcat un singur gol si a scos numai doua lovituri de penalitate. Posavec , a noastra a jucat pe viata si pe moarte. In dusmanie!Daca ar juca si la Gloria asa bine si-ar merita banii.Altfel , daca jucam cam ce s-a jucat in aceasta seara avem sanse foarte mari sa pierdem la mai mult de doua goluri la Pristina.

    8
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.