(FOTO) Aproape o sută de membri ai cluburilor Rotary Bistriţa, Rotary Bistriţa Nosa, Interact şi Rotaract au plantat, sâmbătă, o mie de puieţi pe un hectar şi jumătate de teren din comuna Bistriţa Bârgăului într-o zonă în care, anul trecut, vântul a pus la pământ pădurea.
Preşedintele Clubului Rotary Bistriţa, Florin Urîte a precizat că, în felul acesta, rotarienii din judeţ au înţeles să răspundă provocării președintelui Rotary Internaţional, Ian Risley, care a chemat fiecare membru Rotary să planteze cel puțin un copac în mandatul lui din 2017-2018 întrucât simplul gest de a planta copaci are un impact major asupra comunității.
„Ne-am alăturat şi noi acest proiect Rotary Plantează şi, împreună cu cei din Clubul Rotary Nosa, cu Interact şi Rotaract, am semnat un parteneriat cu Ocolul Silvic Bistriţa Bârgăului şi am ales să plantăm copaci în zona Colibiţa. Am plantat o mie de puieţi de paltin de munte şi molid. Suntem aproape o sută de persoane, membri ai cluburilor, prieteni, dar şi zece angajaţi de la Ocolul Silvic Bistriţa Bârgăului”, a explicat Florin Urîte.
Clubul Rotary Bistriţa are însă o tradiţie veche în materie de împăduriri. „De 15 ani plantăm. Anul acesta am ales să plantăm într-o zonă destul de greu accesibilă unde au fost multe doborâturi de vânt. Chiar am avut emoţii să nu se accidenteze cineva”.
„O zi minunată petrecută cu folos și respect pentru natură alături de membrii cluburilor Rotary Bistriţa, Rotary Bistriţa Nosa, Interact şi Rotaract. Am plantat împreună o mie de puieți de paltin de munte și molid, ajutând astfel la refacerea pădurii care în urmă cu un an a fost doborâtă de vânt. Am fost bucuros să revăd locuri rămase în sufletul meu, unde am muncit ca silvicultor timp de 10 ani și unde am invățat că natura trebuie protejată, îngrijită și respectată. Felicit organizatorii acestei acțiuni de împădurire, atât pe membrii cluburilor Rotary cât si pe foștii mei colegi silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Bistrița Bârgăului, care au dovedit dragoste pentru natură și spirit civic. Cred în puterea exemplului și cred că astfel de acțiuni au un puternic impact educațional de conștientizare, cu beneficii pe termen lung”, a scris pe Facebook viceprimarul Cristian Niculae.
Președintele RI, Ian Riseley, a lansat o provocare în discursul său de la Adunarea Generală de la San Diego: ca fiecare club Rotary să planteze câte un copac pentru fiecare membru al său până în data de 22 aprilie 2018, zi care marchează Ziua internațională a Pământului.
„Districtul nostru, prin proiectul inițiat de RC Oradea, al cărui obiectiv ambițios este de a planta 1 milion de copaci, depășește cu mult provocarea lansată la nivel internațional. Cu ajutorul celor peste 6.000 de rotarieni, rotaractieni și interactieni, Rotary România și Republica Moldova, având sprijinul și implicarea mea directă, va reuși să aibă un impact real asupra dezvoltării durabile a comunităților noastre și asupra mediului înconjurător. Încurajez fiecare Club să participe la realizarea acestui proiect, pentru că împreună putem să generăm schimbarea de care este nevoie în jurul nostru. Iar acestă schimbare trebuie să vizeze mediul înconjurător și problema dispariției pădurilor. Serviciul nostru către comunitate se îndreaptă și spre dezvoltarea generațiilor viitoare.
Ce gest mai frumos și plin de iubire dedicat generațiilor viitoare am putea să facem decât să lăsăm în urma nostră o armată de copaci pe care noi i-am plantat?”, a spus Emilian Sopoian, guvernator 2017-2018 al Districtului 2241 România și Republica Moldova.
1000 de puieți…..? Aîa se fură intr-o săptămîna acolo.
Ati plantat degeaba… voi ati muncit sa aiba golanii ce taia…. in tara golaniei si a hotiei nu merita nici sa te caci… scz pt limbaj dar tara asta este o mizerie datorita psdului pnlului si pdlului
Care saptamana? Intr-o zi se taie atata..e si dan tacal..cel cu dosare pentru furt de lemn
Ce idioti de comentaci. Voi cati copacei ati plantat la viata voastra de impostori ?
Felicitări tuturor!
Un exemplu pentru toti .
Chiar si pentru postacii rau intenționați sau răutăciosi pentru astfel de acțiuni.