Actualitate

Epopeea retrocedării terenurilor din Stațiunea Pomicolă Bistrița, la final. ”S-a făcut dreptate”

”S-a făcut dreptate pentru 59 de familii”, a anunțat parlamentarul PSD Doina Pană. ”O reparație morală”, crede deputatul Daniel Suciu. Deputații au adoptat propunerea legislativă pentru modificarea unor anexe din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu – Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

”După 6 ani, cele 59 de familii din Bistriţa, au şansa să beneficieze de aplicarea sentintelelor judecătoreşti, definitive şi irevocabile, privind retrocedarea celor 116 ha de teren aflate în perimetrul Staţiunii Pomicole Bistriţa. Iniţiativa legislativă, din 2013, a celor cinci parlamentari bistriţeni (USL la ora respectivă), a parcurs un drum greu dar a identificat soluţia să se facă dreptate celor 59 de familii şi, în acelaşi timp, să nu fie periclitată corectă funcţionare a staţiunii pomicole. Până la urmă, dreptatea învinge”, a scris deputatul PSD Doina Pană pe Facebook.

Ea a spus în plenul Camerei Deputaților: ”Vreau ca în numele celor 59 de familii, cărora după șase ani li s-a făcut dreptate, să vă mulțumesc”.

La rândul său, deputatul PNL Stelian Dolha a spus: ”Le mulțumesc în primul rând colegilor mei din Comisia pentru agricultură că au dat dovadă de maturitate și au întors soarta acestui proiect. Mulțumesc în numele celor 59 de familii bistrițeni cărora li s-a restabilit o echitate”.

”Am avut emoții, pentru că fiind lege organică avea nevoie de 190 de voturi. Am obținut 214 voturi. Se încheie astfel odiseea unei legi inițiate în 2012, pentru care a trebuit să facem un adevărat tur de forță prin mai multe comisii, de la agricultură, până la cea juridică pentru a le face dreptate familiilor din Bistrița care n-au putut intra în posesia terenurilor lor vreme îndelungată, dar să păstrăm și echilibrul în cazul cercetării și a Statiunii Pomicole din Bistrița, una din ultimele cu acest profil. Am ajuns să constituim chiar și o subcomisie la nivelul comisiei noastre pentru a tranșa pozițiile divergente, situație la care se ajunge doar în cazul unor legi considerate ca având un mare grad de interes. Iar demersul l-am repetat în comisia juridică. Iar succesul din Camera Deputaților este cu atât mai important cu cât Senatul a respins inițial legea, iar legea avea aviz negativ de la fostul Guvern. Am împăcat astfel și situația proprietarilor care nu puteau intra în posesia terenurilor, 59 de familii cu totul, dar am găsit o formulă care să nu lipsească Stațiunea de Cercetări Pomicole Bistrița de terenul necesat funcționării optime”, a scris el apoi pe Facebook.

Și deputatul PSD Daniel Suciu a salutat aprobarea legii: ”Chiar dacă suntem adversari astăzi, cred că putem lucra împreună și să ne asumăm ce promiteam acum trei ani și jumătate. Printre puținele proiecte de lege susținute de toti parlamentarii județului, o reparație morală pentru anii de așteptare și luptă a celor în drept. S-a votat! Mulțumiri tuturor colegilor care au făcut dreptate”.

Propunerea legislativă ”pentru modificarea anexei nr. 3 şi a anexelor nr. 3.30, respectiv 8.11 din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare”, iniţiată de parlamentarii bistriţeni Doina Pană, Stelian Dolha, Daniel Suciu, Dorin Dobra şi Ioan Deneş a fost respinsă în 2013 de Senat şi înaintată spre dezbatere Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. 

11 comentarii

  • Distruge-ti tot sacalilor,după ce ati făcut praf toate livezile,a mai rămas Statiunea Pomicola.Românii să mănânce doar fructe si legume infestate din import.

    • Nu e adevărat, Statiunea Pomicolă rămâne cu 151 de hectare cat spune legea statiunilor de cercetare si toti de acolo sunt multumiti. Cred ca e una din putinele statiuni de cercetari din tara care a ramas cu foarte mult teren dupa retrocedari. De altfel terenul pentru familii nu mai era folosit de mult de Statiune, doar ca Primaria lui Cretu n-a vrut sa valideze acea suprafata, pe motiv ca oamenilor trebuie sa li se dea tot terenul. Legea de azi le da fiecaruia 78 % pe Bistrita si restul pe Slatinita. Aceste terenuri erau blocate pana acum. Sigur ca oamenii vor tot, dar nu s-a putut, pentru ca nimeni nu se putea atinge de terenul obligatoriu pe care trebuuie sa-l aiba statiunea.
      Asa că române, inainte sa vorbesti ai putea sa intelegi despre ce e vorba…

  • E firesc sa repari samavolniciile savarsite in regimul comunist. Dar asta nu cu orice pret. Nu poti sa repari o nedreptate cu alta. In aceasta „logica” unii ar putea sa revendice suprafete nationalzate ocupate in prezent de fabrici sau de blocuri. Pana la urma o livada experimentala cu colectii de soiuri poate fi chiar mai valoroasa ca o fabrica oarecare. Statiunea pomicola din Bistrita mai dainuie inca si datorita prestigiului pe care l-a dobandit inca de la infiintare. Acest prestigiu nu are nici o legatura cu regimul comunist. Aici s-a produs in primul rand stiinta si tehnologie pomicola. Este meritul unor personalitati ca Ioan Modoran, Andrei Gherghi, Nicolae Minoiu si multi altii care au contribuit la progresul cercetarii pomicole pe plan national si chiar mondial. De aceea este o chestiune de patriotism local ca autoritatile sa nu lase sa piara aceasta institutie. E adevarat ca nici cercetarea agricola romaneasca nu s-a reformat in cei peste 20 de ani dupa revolutie. Dar asta nu justifica sa pierzi totul. Daca exista bunavointa se gasesc solutii, mai ales ca suprafetele neretrocedate pana in prezent sunt minime. Chiar si despagubiri in bani ar putea fi luate in considerare. Numai ca niste neocomunisti mediocri ajunsi vremelnic in parlamentul tarii nu se lasa pana nu lichideaza totul, considerand ca dupa mintea lor cea proasta au facut „dreptate”.

    • Nu ar fi interesant daca l-ati intreba si pe Platon, sa va spuna ca are 166 ha care-i ajung cu varf si indesat, ca e mai mult decat suficient, ca terenul pentru oamenii astia care au dat statul roman in judecata inclusiv la Haga si au sentinte definitive era blocat si nefolosit de Statiune de ani de zile?
      Chiar nu pricepeti nimic? Solutia e una de compromis incearca sa ajute ambele parti. Credeti ca Statiunii ii convenea blocajul asta?

  • Betoane si blocuri o sa vedem peste cativa ani.
    Domni parlamentari care s-au luptat pentru retrocedare nu au fscut altceva decat campanie. A
    Normal ar fi sa nu aiba dreptul sa desfiinteze livezile sa exploatezecterenurile asa cum sunt, dar le vor vindecsi se vor construii blocuri, fabrici si uzine. Ne metitam soarta.

  • Iar o sa apară vile noi in bta. Aliniate haotic si Frumos colorate ca sa se știe a cui sunt. Pentru asta a fost retrocedarea….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS