Cultură

S-a mai stins o stea: actorul Emil Hossu

UPDATE / Cunoscutul actor Emil Hossu, în vârstă de 70 de ani, a decedat miercuri seară. El s-a prăbuşit pe scena Teatrului Nottara, unde urma să joace într-o piesă. Emil Hossu era cardiac cronic.

Emil Hossu a căzut secerat pe scenă. Echipajul SMURD chemat de urgenţă a încercat din răsputeri resuscitarea sa, timp de 40 de minute, după ce actorul a intrat în stop cardio-respirator, însă fără succes.

Decesul a fost declarat la 19.13. Emil Hossu trebuia să joace în rolul Helmuth von Sachs în piesa „Aniversarea”, la sala „George Constantin” a teatrului, alături de Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu (soţia sa), Ion Grosu, Dan Bordeianu.

Actorul Emil Hossu a făcut infarct, era cardiac cronic, probabil că nu au fost simptome, întrucât analizele şi investigaţii ar fi pus în evidenţă suferinţa gravă, a declarat pentru Mediafax directorul INML „Mina Minovici”, Dan Dermengiu.

„Este vorba de tromboză coronariană acută cu obstrucţia completă a coronarei stângi chiar la origine, survenită pe fondul unei ateromatoze coronariene avansate şi favorizată de prezenţa unei anomalii coronariene congenitale la nivelul LAD (artera descendentă anterioară)”, a spus directorul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).

Emil Hossu va fi înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală sâmbătă, la ora 14.00, iar admiratorii vor putea să îşi ia rămas bun de la artist vineri, la Teatrul Nottara din Bucureşti, unde va fi depus trupul neînsufleţit al acestuia.

Într-un interviu, Emil Hossu declara: ”Sunt maramureşean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme”

Era actor la Teatrul Nottara din Bucureşti şi a jucat de-a lungul timpului în numeroase piese de teatru şi filme, precum ”La răscrucea marilor furtuni”, ”Totul se plăteşte”, ”Noi, cei din linia întâi”, ”Secretul lui Bachus”, ”Totul pentru fotbal”, ”Toamna bobocilor”, ”Iarna bobocilor”, ”Pentru patrie”, ”Oglinda”, ”Balanţa”, ”Cel mai iubit dintre pământeni” sau ”Punctul zero”.

Soţia sa, actriţa Catrinel Dumitrescu, activează în cadrul aceluiaşi teatru.

Săptămâna trecută, Emil Hossu a participat la mitingul organizat în Capitală de USL, adresându-se de pe scenă manifestanţilor şi strigând: ”Libertate!”.

Actorul Emil Hossu, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, şi-a dedicat viaţa filmului şi teatrului românesc, fiind iubit de public în special datorită simţului fin al umorului şi modestiei sale.

Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945, toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.

Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, Emil Hossu a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare.

Emil Hossu este cunoscut în special datorită carierei sale cinematografice, însă primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. De asemenea, el a fost actor al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Printre filmele în care a jucat Emil Hossu se numără: „Triunghiul Morţii (1999), „Une mère comme on n’en fait plus” (1997), „Punctul zero” (1996), „Straniul paradis” (1995), „Cel mai iubit dintre pamânteni” (1993), „Liceenii în alertă” (1993), „Oglinda” (1993), „Balanţa” (1992), „Harababura” (1990), „Un Studio în căutarea unei vedete” (1988), „Să-ţi vorbesc despre mine” (1987), „Cale liberă” (1986), „Totul se plăteşte” (1986), „Noi, cei din linia întâi” (1985), „Secretul lui Nemesis” (1985), „Vara sentimentală” (1985), „Eroii n-au vârstă” (1984), „Secretul lui Bachus” (1984), „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Convoiul” (1981), „Bună seara, Irina” (1980), „Iarna bobocilor” (1977), „Regăsirea” (1977), „Toamna bobocilor” (1975), „Aventurile lui Babuşcă” (1973), „Simpaticul domn R” (1969) etc.

El a fost cunoscut şi pentru rolurile din spectacole de teatru, printre care se numără: „Aniversarea”, „Blocaţi în dormitor”, „Capul de Răţoi”, „Clipe de viaţă”, „De trei ori dragoste”, „Doamna nevăzută”, „Doi pe o bancă”, „În piaţa Vladimir”, „Miciuna din mine”, „Nu vorbiţi cu actorii”, „O familie trăznită”, „Omul cu mârţoaga”, „Omul hazardului”, „Special sânge”. De asemenea, Emil Hossu a jucat în numeroase spectacole de teatru radiofonic.

 

Etichete

2 comentarii

  • „Ce e un actor si ce vrea sa spuna,
    Un biet trecator cu o tigara in mana
    E singur si trist
    Cortina e cazuta
    Paharul e gol
    Clipa pierduta…..”

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  • L-am cunoscut la Copalnic Manastur. Era de o modestie iesita din comun, avea un umor fin si era prietenos! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    P.S. Nu ma satur sa-l vad in Secretul lui Bachus, cu o pleiada de actori minunati!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS