În vederea stabilirii unor relaţii bilaterale, care ar putea duce la înfrățirea între orașe, o delegație din Bistrița a participat la o serie de întâlniri cu administrația locală din Kisvarda (Ungaria).
Primarului oraşului Kisvarda, Leleszi Tibor, a transmis municipalității invitaţia de a vizita oraşul din ţara vecină, astfel că o delegaţie din Bistriţa s-a deplasat la Kisvarda.
Au discutat cu oficialitățile din Kisvarda primarul Bistriței, Ioan Turc, consilierul municipal UDMR Mathe Attila și subprefectul Decsei Atilla, președintele organizației UDMR Bistrița-Năsăud.
”Bistrița are noi prieteni în Kisvarda! La inițiativa consilierului municipal Mathe Attila și alături de subprefectul Decsei Atilla, am fost în orașul Kisvarda din Ungaria, răspunzând astfel invitației primarului Leleszi Tibor. Am găsit aici o comunitate de oameni foarte prietenoși, deschiși la o colaborare sinceră cu vecinii lor din România. Am vizitat obiective de interes din Kisvarda, m-am întâlnit cu parlamentari și consilieri locali și am putut aprecia la fața locului efortul omologului maghiar pentru dezvoltarea orașului. Un parteneriat pe termen lung ar putea să ofere oportunități reciproc avantajoase pentru traiectoria europeană a celor două comunități. Țin să îi mulțumesc domnului primar Leleszi Tibor pentru ospitalitatea cu care ne-a primit și îl asigur de toată considerația!”, a menționat primarul Ioan Turc.
În prezent, orașul Bistrița este înfrățit cu Besancon (Franța), Zielona Gora (Polonia), Columbus (SUA), Herzogenrath (Germania), L’Aquila (Italia), Wels (Austria), Wiehl (Germania), Rehovot (Israel), Ungheni și Soroca (Republica Moldova).
Cu cat mai multi „frati” , cu atat mai bine! Sper (totusi) ca nu trebuie sa dam 10% …Ce ar fi sa-si lase si primarul nostru mustata ? Ar parea poate mai barbat!…
10% prag la alegeri?! Sunt de acord.
E bine că ne cheamă ungurii pe la ei, is cam lămuriți cu frații din vest, le place mai mult de frații de lângă ei acuma. Foarte bine că i-am băgat în seamă.
Eu n-am zis ca nu e , dar nu pare sa fie…
O mare prostie înfrățirile astea. Singurii care au de câștigat sunt cei care sunt in delegațiile care merg in vizitele în orașele respective. Transport (autocar/avion), hotel, restaurant, plimbări și figurații plătiți de cei care nu au unde să își parcheze mașina, de cei care așteaptă cu lunile un răspuns de la primar, de cei care nu au apă curentă (la atâția ani de la căderea comunismului), de cei care au un oraș sufocat, de cei care stau ore in sir pe străzi prost asfaltate (recent asfaltate dar care un 2 ani sunt praf), vizite plătite de cei care stau pe străzi de pământ, delegații plătite de oamenii care îndură putoarea de la statia de tratare a apei menajere, înfrățiri cu alte orașe plătite de părinți care au copiii în grădinițe cu pereții spoiți, în școli mereu in șantier. Și ne mai spun nouă de dezvoltări și alte petarde. Cum s-au dezvoltat orașul după înfrățirile astea? Deloc. Doar că vreo 10-15 „delegați” se tot plimbă gratis. Atât. Mai multe înfrățiri..mai multe delegații..mai mulți bani cheltuiți, mai puțin lucru făcut pentru oraș.
Sa ne înfrățim cu : Slătinița!
Este doar la „un click distanță” de bn !